Antonescu a uitat că a prosperat cu proptele de la PSD

În încercarea de a şterge cu burentele anii în care a făcut parte din USL, Crin Antonescu nu mai precupeţeşte niciun fel de efort, liderul liberal şi întreg partidul său încercând să convingă electoratul că ei reprezintă acum adevărata opoziţie din România. De la divorţul de social-democraţi, Crin şi-a schimbat complet opinia, nu a ratat nicio ocazie de a-i împroşca cu venin pe foşti aliaţi şi a fugit de responsabilitatea reprezentată de şefia Senatului. În acest context, poate că ar fi bine să ne amintim, chiar şi pentru un moment, cum au fost relaţiile în USL şi ce a reuşit să obţină PNL-ul ca urmare a formării Uniunii şi a victoriilor electorale obţinute împreună cu PSD-ul în alegerile din 2012.

De la bun început, unul din pricipiile de bază ale Uniunii Social Liberale a fost cel al parităţii între PSD şi PNL în ceea ce priveşte nominalizarea candidaţilor, deşi în mod real cele două partide nu au muncit niciodată la fel în scrutinele la care au participat împreună. Social-democraţii au avut şi încă au un partid mult mai bine organizat decât liberalii, aparatul de partid al PSD fiind capabil să mobilizeze la vot mult mai mulţi oameni decât PNL-ul lui Antonescu. Asta s-a tradus după 2012 în mai multe funcţii pentru liberali, atât în administraţia locală cât şi în Parlament, inclusiv în anumite localităţii şi circumscripţii în care candidaţii PNL-ului nu ar fi avut nicio şansă de a câştiga fără sprijinul PSD.

Să îţi creşti numărul de preşedinţi de consilii judeţene de la cinci, cât a avut PNL-ul între 2008 şi 2012, la treisprezece, cât au liberalii în prezent, reprezintă o performanţă pentru orice partid, mai ales când e vorba să o faci pe spinarea altuia. Acelaşi lucru se poate afirma şi despre numărul de parlamentari liberali, care a crescut ca urmare a USL-ului de la 93 la 150. În termeni relativi, toate aceste cifre arată cum în urma sistemului de candidaturi comune stabilit la formarea USL, Partidul Naţional Liberal a devenit, din punctul de vedere al numărului total de aleşi, din al treilea partid ca mărime din România, al doilea.

De asemenea, de aceste beneficii distribuite inegal a beneficiat şi Crin Antonescu personal, el devenind al doilea om în stat şi fiind nominalizat oficial în funcţia de candidat al PSD pentru alegerile prezidenţiale de anul acesta. În cazul în care CCR-ul nu respingea rezultatul referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, Antonescu ar fi devenit şeful statului în vara lui 2012, cu largul sprijin al social-democraţilor care nu au dat niciodată semne că ar fi vrut să trădeze USL-ul. În schimb, liderul liberal a creat artificial o criză guvernamentală şi a împins lucrurile până la punctul în care USL-ul s-a rupt şi liberalii au intrat în opoziţie.

Devine din ce în ce mai evident că, pentru Crin Antonescu, proiectul Uniunii Social-Liberale nu reprezentat decât un simplu vehicul prin intermediul căruia fostul preşedinte al Senatului spera să ajungă la Cotroceni. Ipocrizia lui Crin Antonescu în raport cu un proiect care îşi propunea să schimbe România din temelii se vede cel mai bine zilele acestea, liderul liberal încercând din răsputeri să se dezică de un fost aliat al cărui comportament a fost întotdeauna corect şi care a muncit pentru mai multe victorii nemeritate ale PNL-ului.