Antonescu: Îmi pare rău, domnule prim-ministru, că din punct de vedere democratic v-aţi stins atât de tânăr

| 26 mai, 2014

Președintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, l-a atacat dur pe premierul Victor Ponta în Parlament, la dezbaterea moțiunii de cenzură a liberalilor. El i-a reproșat preșpedintelui PSD că nu a ieșit din campania electorală și că nu a asistat la citirea moțiunii de cenzură, săptămâna trecută, gest pe care chiar șeful Executivului îl reproșa foștilor premieri Emil Boc și Mihai Răzvan Ungureanu.

Tonul a fost dat de Victor Ponta, care a declarat că această moțiune de cenzură nu a fost legată de activitatea Guvernului, așa cum ar fi fost normal, ci a avut scop electoral.

„Campania s-a terminat, oamenii au votat, cred că trebuie să ne întoarcem toți la treabă”, a spus el.

Răspunsul nu s-a lăsat așteptat.

„Păreți a nu fi capabil să vă opriți vreodată din campania electorală, atâta cât înțelegeți dumneavoastră din așa ceva”, i-a spus Crin Antonescu lui Victor Ponta de la tribuna Parlamentului.

El i-a amintit că în 2011 și 2012, „pe când USL exista, că nu mai există, ştiți, și oficial și neoficial” în Uniune se vorbea despre o atitudine diferită a Guvernului față de Parlament, dar, cu toate acestea premierul nu a fost de față când s-a citit textul moțiunii de cenzură.

„Un premier, nu atât pentru conținut, dar prin respect istoric trebuie să fie de față când o moțiune se citește, și prima oară și a doua oară”, a spus Crin Antonescu.

„Sigur că dumneavoastră, ostenit și, recunoașteți, un pic mai trist decât aseară, poate sunteți obosit după campania electorală. Nu este un motiv să expediați un demers fundamental al democrației parlamentare, cum este o moțiune de cenzură, cu propoziția pe care ați pronunțat-o aici. Ea poate să nu vă placă, o puteți considera neîntemeiată, dar obligația dumneavoastră față de cetăţeni este să veniți și să-i răspundeți cu cele mai aspre critici, mai hotărâte argumente, dar expediind pentru prima dată în maniera aceasta un demers fundamental dumneavoastră batjocoriți instituțiile fundamntale și, implicit, cetăţenii”.

„Faptul că dumneavoastră v-aţi comportat așa, ați incriminat această motiune de cenzură de la intemeierea ei, pe motiv că nu vă plac unii semnatari, pe motiv că cine stie ce alianțe politice interzise ați descoperit în spatele realizării numărului de semnatari - aceasta este o atitudine nedemocratică. Ce ați făcut astăzi este o sfidare fără precedent la adresa democrației parlamentare, pe care atâta o prețuiați pe vremea când erau alții la putereaveau majoritate parlametnară. Îmi pare rău, domnule prim-ministru, că din punct de vedere democratic v-aţi stins atât de tânăr”, a încheiat Crin Antonescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ