Antonescu nu știe încotro să o mai ia în campania pentru europene
Totala lipsă de competență de care liderul liberal suferă în ceea ce privește politica europeană nu reprezintă ceva nou, dar confuzia pe care Crin Antonescu a făcut-o în discursul său este mult prea mare pentru un politician cu ambiții prezidențiale.
De la ruperea USL-ului, liberalii au încercat să se reinventeze peste noapte ca un partid de opoziție, în ciuda faptului că în ultimii doi ani s-a aflat la putere alături de PSD. Astfel, liderii PNL în frunte cu președintele Crin Antonescu nu au ratat în ultimele săptămâni nicio ocazie de a ataca politicile de stânga ale foștilor parteneri de guvernare, politici pe care până recent le-au girat ca parte a fostei majorități.
Dincolo însă de agresivitatea discursivă crescută, care trebuie pusă desigur pe seama faptului că de rezultatul europarlamentarelor atârnă viitorul politic al liderului liberal, Crin Antonescu declarând că va demisiona de la șefia PNL dacă partidul nu obține minim 20% din voturi, trebuie remarcat că liberalii au făcut o serie de greșeli care le-ar putea infirma ambițiile pentru PE.
Acesta a fost cazul și sâmbătă, când într-un eveniment organizat la Brăila, PNL şi-a lansat candidaţii pentru europarlamentare apelând la o serie de elemente preluate din conceptul Ligii Campionilor UEFA. Lăsând la o parte legătura forțată dintre sport și politică, anumite idei din discursul ținut de Crin Antonescu trebuie menționate, liderul PNL declarând următoarele: „Vrem o Europă mai dinamică din punct de vedere economic și mai puțin birocratică, o Europă în care poveștile dulcegi ale socialismului nu mai merg și în care formulele populiste au dus, iată, la ridicarea unui val extremist și anti-european în țări care sunt leagănul și modelul democrației, ca Franța și ca Marea Britanie. ”
Totala lipsă de competență de care liderul liberal suferă în ceea ce privește politica europeană nu reprezintă ceva nou, dar confuzia pe care Crin Antonescu a făcut-o în discursul său este mult prea mare pentru un politician cu ambiții prezidențiale. Situația Uniunii Europeane din prezent este rezultatul politicilor duse de PPE, care în ultimele decenii a reprezentat principala forță de la Bruxelles. Tot popularii europeni au fost aceia care, după debutul crizei economice, au forțat implementarea politicilor de austeritate care au creat mai multe probleme decât au rezolvat. În schimb, stânga europeană, pe care Antonescu o înfierează, critică aceste măsuri, la fel cum se opune mișcărilor populiste create pe fondul situației economice confuze.
Cu alte cuvinte, Crin Antonescu este incapabil să facă diferența între stânga și drepta europeană. Nu „poveștile dulcegi ale socialismului” au dus la actuala situație din Europa, ci politicile PPE, grup la care mai nou PNL-ul ar dori să se asocieze și care se pare că va fi marele perdant al alegerilor din luna mai. În ciuda acestei confuzii evidente pe care a făcut-o, liderul liberalilor din România a încercat un discurs populist, amestecând termeni și atacând fără discernământ stânga care mai nou i-a devenit dușmană de moarte. Trecând peste această lipsă de înțelegere a politicii europene, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem în raport cu liderul liberal este la ce ne putem aștepta din partea unui conducător care nu înțelege o simpla diferență între stânga și dreapta europeană. Desigur, nu la capacitatea de a susține niște politici comunitare de pe urmă cărora România să aibă de câștigat.
Ştirile orei
cand se comemoreaza prima data decesul USL-ului?
la 9 saptamani?
am sa particip sigur,am comandat deja coroana...
ne intalnim acolo...
trebuie cautate raspunsuri,e greu..
ai primit ordin sa scrii favorabil despre PSD,te duci la vot si votezi PSD-ul...
care este problema ta existentiala?
eu cred ca stomacul...