Antonescu: Nu semnez pentru Diaconu, situaţia lui Hellvig e comparabilă probabil cu a lui Andronescu
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni la BEC, după depunerea listei PNL pentru europarlamentare, că nu ar semna pentru candidatura lui Mircea Diaconu din cauza sentinţei dată de ICCJ, menţionând că situaţia lui Eduard Hellvig nu este comparabilă cu a acestuia.
Întrebat dacă ar semna pe lista de susţinători ai lui Mircea Diaconu, care încearcă să strângă cele 100.000 de semnături pentru a-şi putea depunde candidatura ca independent, Antonescu a răspuns: "Nu, din motivele din care, aşa cum v-am mai spus, nu l-am putut menţine pe lista noastră. Am văzut că şi alţii au ezitări să semneze, cu toate că sunt mult mai hotărâţi susţinători ai candidaturii lui Mircea".
De asemenea, preşedintele PNL i-a replicat premierului Victor Ponta, în legătură cu situaţia lui Eduard Hellvig, menţionând că în cazul acestuia nu există încă o sentinţă definitivă din partea justiţiei.
"Domnul Eduard Hellvig nu este deloc într-o situaţie comparabilă cu cea a domnului Mircea Diaconu, este într-o situaţie comparabilă cred cu cea a doamnei Andronescu. Deci, domnul Hellvig se află într-un litigiu care se desfăşoară în instanţă, împotriva domnului Hellvig nu există nicio sentinţă definitivă, ceea ce din păcate este cazul lui Mircea Diaconu", a spus Antonescu.
Prezenţa lui Mircea Diaconu în Parlamentul European ar fi un câştig pentru România şi şansa ca, la Bruxelles, să existe cu adevărat un candidat independent după "mascarada EBA", a declarat liderul PSD, Victor Ponta, adăugând că nu s-ar supăra dacă Diaconu ar lua şi voturi PSD.
"Dacă va lua şi voturi de la PSD, nu mă supăr, avem destule", a spus Ponta la Antena 3.
El a susţinut totodată că atitudinea PNL faţă de Mircea Diaconu l-a victimizat pe acesta şi îl va ajuta în strângerea semnăturilor pentru candidatura ca independent.
"Mai e un lucru pe care nu l-am înţeles: povestea cu decizia ANI şi scoaterea de pe listă. Eu am o relaţie foarte bună, civilizată şi nu am nimic să-i reproşez lui Hellvig, dar şi el a plecat din Guvern tot pentru o decizie ANI. Adică, el a urcat pe listă în locul lui Diaconu. Nu e adevărat că l-ai scos pe Diaconu pentru ANI că, atunci, trebuia să-l scoţi şi pe Hellvig", a adăugat Ponta.
Liderul PSD a mai afirmat că speră ca Diaconu să fie în PE, dar că ar minţi dacă ar spune că l-ar vota pe acesta, deoarece el votează lista PSD, PC, UNPR.