Măsuri noi luate de OBAMA în lupta cu EBOLA
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, urmează să anunţe marţi trimiterea a circa 3.000 de militari americani în Africa de Vest pentru a participa la lupta împotriva virusului Ebola, potrivit unui înalt oficial american, citat de AFP.
Liderul de la Casă Albă ar urma să-şi prezinte planul de acţiune în cadrul unei vizite la sediul Centrului de control şi prevenire a maladiilor (CDC) din Atlanta (sud).
Washingtonul îşi va concentra majoritatea eforturilor în Liberia, una dintre cele trei cele mai afectate ţări de virusul Ebola, alături de Sierra Leone şi Guineea.Un centru de comandă va fi înfiinţat în capitala Monrovia.
Astfel, militarii americani vor participa în special la construirea de noi centre de tratament în zonele cele mai afectate, iar guvernul SUA va ajuta în recrutarea şi formarea de personal responsabil cu gestionarea acestora.
În cadrul acestui efort, Statele Unite vor crea un centru în Liberia destinată să permită instruirea a 500 de lucrători în domeniul sănătăţii pe săptămână, potrivit sursei menţionate.