APOCALIPSA, prevestită într-o biserică din România! 14 scene pictate în anul 1737 anunță SFÂRȘITUL LUMII

Multe predicţii despre nenorociri s-au aglomerat în acest an. Dar despre sfârşitul lumii se ştie încă din secolul I, când a fost scrisă binecunoscută, dar şi controversata, Apocalipsă după Ioan. Ultimul capitol din Biblie a fost ilustrat în fel şi chip. De la pictură laică până la frescele din biserici şi mănăstiri, sfârşitul lumii e zugrăvit cât se poate de înfricoşător. În România, avem puţine reprezentări ale apocalipsei, iar una dintre ele este la Braşov. În Biserica Sfântul Nicolae din Şchei, mai precis în paraclisul „Buna Vestire“, un loc în care nu a intrat niciun turist de zeci de ani, există nu mai puţin de 13 scene ale Apocalipsei, pictate pe bolta locaşului. Plus o frescă năucitoare pe care n-a reuşit să o înţeleagă nimeni până acum, dar care seamănă izbitor cu ceea ce vedem în documentarele despre predicţiile pentru 2012: explozii solare şi inversarea polilor magnetici.

Din „lăsămîntul“ fiicei lui Brâncoveanu

Biserica Nicolae din Şchei nu şi-a etalat încă toate surprizele. Acest loc de închinăciune, leagăn al limbii române şi tezaur de vestigii istorice preţioase, mai ascunde încă multe comori. Una dintre ele este paracliserul de nord, o încăpere aflată în lateralul bisericii care, prin anii ’70, a fost închisă publicului. Este de fapt, tot o bisericuţă, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Se pot vedea altarul, iconostasul împodobit cu picturi deosebite, mica turlă pictată. Frescele deteriorate sporesc farmecul, dar şi misterul paraclisului. Scenele Apocalipsei, Iisus ţinând sabia în gură, ochiul lui David, toate acestea sunt zugrăvite pe pereţii locaşului, încurcând minţile celor ce încearcă să le desluşească tâlcul. Istoria picturilor începe cu istoria paraclisulului, pe care profesorul părinte Vasile Oltean a izbutit s-o afle, după o îndelungată muncă de cercetare. ,,Iulie 9 zile, luni, la 7 ceasuri, s-au pus temeliile paraclisului, care s-au făcut pentru treaba ispovedaniei, întru hramul Blagoveştenilor Precestei, care s-au făcut prin îndrumarea şi purtarea de grijă a popei Radului, fiul popei Radu Tempea“, spune o cronică din 1733. O inscripţie din vechiul catastif al bisericii de la 1759 arată că „fundator“ a fost Costanda lui Manole. „Este vorba de soţia lui Apostol Manole, vestit negustor, slujitor al voievodului Constantin Brâncoveanu, care avea la Braşov un han pe actuala Stradă De Mijloc“, explică părintele Oltean. Cert e că această construcţie a fost posibilă prin strădania protopopului cronicar Radu Tempea II, în baza daniei domnilor Grigore Matei Ghica şi Constantin Mavrocordat, dar şi din ,,lăsămîntul“ domniţei Ancuţa, fiica voievodului Constantin Brîncoveanu. „Mormântul ei a fost depistat de curînd în paraclisul de nord, ea locuind la Braşov, unde a şi decedat în 1730“. Timp de doi ani, şcheienii au făcut demersuri pentru ridicarea acestui locaş.

Ziduri îmbrăcate în scene biblice

Paraclisul are doar 12,6 metri lungime, cu tot cu altar, şi 4,5 metri lăţime, este dreptunghiular, cu bolţi semicilindrice şi o turlă în zona centrală. „Purtând hramul Bunei Vestiri, noul paraclis a fost îmbrăcat în pictură murală între anii 1735-1738 de vestiţii zugravi craioveni Hrănite Grigore, fratele său Gheorghe, fii săi Ioan şi Mihail, cunoscuţi pentru fresca din naosul Tismanei şi a bisericii din Vlădeni“, spune directorul Muzeului Primei Şcoli Româneşti, care descrie astfel picturile: pe bolta turlei este pictat Pantocratorul, adică Iisus Hristos, ca împărat al lumii. Spre răsărit, este reprezentată Maica Domnului cu pruncul pe tron, între doi arhangheli. Spre vest, găsim mai multe scene din Ciclul Patimilor. Este bogat ilustrată tema Învierii, cu zeci de scene. Cu totul deosebită este şi fresca înfăţişând Întâiul Sinod de la Niceea din 325 al celor 318 Sfinţi Părinţi, în care împăratul Constantin cel Mare e înconjurat de episcopi. Câteva scene din Vechiul Testament sunt şi ele zugrăvite pe pereţi. Picturile au fost realizate în 1737, de către Gheorghe Hrănite şi fratele său Grigore, pe cheltuiala şcheienilor Hagi Radu şi fratele său Şandru, Teodor Ciurcu şi fratele său Hagi Dimitrie, după cum e precizat în catastiful bisericii. Icoana de hram a paraclisului păstrează inscripţia, confirmând autorul şi dată: ,,Iconopiseţ Gheorghie Zugrav, 1738“. Pridvorul paraclisului a fost pictat de zugravul Ioan, fiul lui Grigorie, cel care a realizat şi scenele din Apocalipsă lui Ioan.

Iniţial, paraclisul a funcţionat ca sacristie (casă de taină) şi loc pentru spovedanie, ulterior a devenit capelă funerară, din 1856 până în 1978.

Îngerii inversează polii Pământului

Cea mai interesantă frescă o găsim pe un contrafort. Se numeşte „Roata lumii“ şi „redă o scenă unică a rotirii pământului în jurul soarelui, rotaţie executată de sfinţi, program iconografic surprinzător şi apreciat de marii specialişti în domeniu“, după cum mărturiseşte profesorul Oltean. Nu se poate să treci pe lângă această pictură fără să o remarci. Soarele, în mijlocul căruia este un triunghi echilateral care încadrează „ochiul cel neobosit“, aruncă spre Pământ raze ucigătoare. Este Ochiul lui David, după cum precizează profesorul, dar seamănă şi cu simbolul masonic. Pământul este o sferă susţinută de patru personaje. Două câte două şi la poli opuşi, aceste personaje au haine de aceeaşi culoare. Par să fie doi bărbaţi şi două femei. Nu au aceeaşi vârstă, nici aceeaşi rasă nu par să fie. Dar cel mai ciudat lucru este poziţia lor. Personajele încearcă să urnească planeta, dar nu în plan orizontal, al mişcării de rotaţie, ci în plan vertical, de parcă ar vrea s-o dea peste cap. Dacă această roată a lumii face parte din ansamblul scenelor care descriu apocalipsa, atunci nu se poate să nu facem legătura cu mult vehiculata teorie a inversării polilor magnetici ai Terrei, una din spaimele care anunţă sfârşitul lumii. De unde să fi ştiut pictorul Ioan Hrănite de schimbarea polilor magnetici? Dar de exploziile solare, două dintre teoriile care prezic venirea apocalipsei în 2012? Dacă exploziile solare sunt inevitabile, ciclul de 11 ani al activităţii solare încheindu-se în decembrie 2012, inversarea polilor magnetici nu reprezintă nicio ameninţare. Este un fenomen natural, vizibil deja, dar care durează mii de ani, deci e imperceptibil. Totuşi, rămâne o enigmă cum de i-a trecut pictorului prin minte să asocieze aceste două catastrofe.

Pictori de icoane plângătoare

Oricum, îngerii care rotesc Pământul e o reprezentare cel puţin bizară, dacă nu chiar unică în lume. La momentul când a fost pictată, Biserica Catolică încă nu admisese revoluţionara teorie a lui Galilei, deşi trecuse un secol. În 1741, Vaticanul a permis publicarea cărţilor savantului şi abia în 1992 a recunoscut formal că Pământul se roteşte în jurul Soarelui. Cu atât mai mult, în 1738, pictorul Ioan Hrănite a fost un pionier al ştiinţei în Ţările Române. Dar, curios lucru, a pictat o teorie ştiinţifică într-o biserică. Cu ce scop? „Roata Lumii“ ar trebui să atragă atenţia teologilor şi oamenilor de ştiinţă, deopotrivă, în căutarea unei interpretări. În acest moment, fresca din Şchei e doar un imens semn de întrebare. Poate că lucrurile s-ar lumina dacă am afla mai multe despre cel care a zugrăvit-o. Ioan Hrănite făcea parte dintr-o familie de pictori de biserici. Bunicul său era considerat un pictor faimos, din grupul de la Hurez. Tatăl său, Grigore Hrănite (sau Rănite) s-a născut în 1712, în zona Craiovei, deşi originea acestei familii nu e pe deplin elucidată. Grigore Hrănite a fost unul dintre cei mai talentaţi zugravi din cea de-a doua generaţie care a practicat stilul brâncovenesc şi unul dintre cei mai apreciaţi dascăli, în preajma sa formându-se câteva dintre cele mai reprezentative figuri ale artei româneşti de la mijlocul secolului XVIII. A pictat o icoană la Blaj din care Maica Domnului a lăcrimat în 1764. Icoana s-a pierdut, după ce a fost studiată la Viena. A mai pictat încă două, care, la rândul lor, au plâns. Ioan a învăţat tot de la tatăl său, cu care a semnat câteva fresce bisericeşti. A făcut studii de teologie şi, găsim că în 1785, semna cu numele „Popa Ioan zugrav“ o frescă numită Roata Vieţii la Răşinari (foto jos), diferită mult de Roată Lumii din Braşov.

Aceeaşi viziune ca la Muntele Athos

Deşi a pictat câteva biserici şi troiţe, despre o bună perioadă din viaţa zugravului Ioan Hrănite nu se ştie nimic. Cercetătorul Marius PorumbAd by AllCheapPrice susţine chiar că artistul s-ar fi stabilit la Braşov. Este foarte posibil ca Ioan Hrănite să fi vizitat mănăstirea Dionisiu de la Muntele Athos, de unde să-l fi inspirat stilul frescelor care tratează Apocalipsa după Ioan. Asemănările dintre reprezentările din Grecia şi cele din Şchei sunt izbitoare: aceleaşi fuioare de nori, simboluri ale îngerilor sau alte făpturi cereşti prezente la fiecare eveniment biblic. Picturile cu care Ioan Hrănite a decorat zidurile bisericilor din Şchei, dar şi din Tismana, conţin şi alte ciudăţenii care pot fi interpretate drept nave extraterestre, avioane, costume de protecţie (foto 1 şi 2). La fel că „Roata Lumii“, acestea introduc elemente laice, de ordin ştiinţific. Mănăstirea Dionisiu sau „Nea Petra“ a fost construită pe o stâncă, la 80 de metri deasupra mării, în secolul XIV, mulţi principi români contribuind cu sume importante şi obiecte de cult la dezvoltarea locaşului care poartă hramul Ioan Botezătorul. Dată fiind apropierea acestei mănăstiri de Ţările Române, e posibil ca Ioan Hrănite să o fi vizitat şi, cu această ocazie, să fi admirat picturile realizate în 1546. Inspirat sau nu de frescele de la Muntele Sfânt, Hrănite ne-a lăsat pe zidurile bisericii din Şchei câteva picturi unice, care, din lipsă de fonduriAd by AllCheapPrice, se degradează cu fiecare zi care trece. Restaurarea lor ar putea scoate la lumină şi alte scene la fel de surprinzătoare că „Roata lumii“. Cât despre semnificaţia lucrării, descifrarea ei este o provocare care începe abia acum.

Apocalipsa, o singură carte, o sută de interpretări

Apocalipsa lui Ioan (sau Revelaţia lui Ioan) este ultima carte din Noul Testament. Autorul este de obicei denumit Ioan Teologul din Insula Patmos din Marea Egee. Dar nu s-a ajuns încă la un consens, unele interpretări identificându-l pe Ioan cu Apostolul Ioan. Apocalipsa cunoaşte sute de interpretări, de la stimulent moral pentru creştini, până la scenarii complexe asupra viitorului. Unii consideră chiar că nu are niciun înţeles. Primele tâlcuiri teologice asupra Apocalipsei au fost scrise în limba greacă, la începutul secolului al VI-lea, în Capadocia, de către Sfântul Andrei, arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Astăzi, ortodocşii consideră că Apocalipsa este un avertisment pentru a fi gata din punct de vedere moral şi spiritual pentru sfârşitul vremurilor, oricând ar decide Dumnezeu. În orice caz, acel moment nu poate fi prezis de către muritori. „Nu ştie decât Dumnezeu când va veni sfârşitul lumii“, spune şi părintele Oltean. Cartea Apocalipsei este singură carte din Noul Testament care nu este citită în cursul slujbelor Bisericii Ortodoxe.

Judecată de Apoi în bisericile româneşti

Viziunile pictorilor asupra Apocalipsei pot fi întâlnite în puţine locaşuri de cult ortodox din lume. Cele mai cunoscute şi cele mai vechi sunt picturile din Mănăstirea Dionisiou (foto), realizate în secolul XVI de zugravul cretan Tzortzis. Pictura se datorează generozităţii domniţei Ruxandra, fiica lui Petru Rareş şi soţia voievodului Alexandru Lăpuşneanu. Pe mănăstirile din Moldova, ridicate sau împodobite de Petru Rareş, găsim de asemenea scene ale Judecăţii de Apoi, care e de fapt ultima scenă din Apocalipsă. Alte fresce găsim şi la Mănăstirea Văcăreşti, Biserica Icoanei şi Biserica Kreţulescu din Bucureşti, Biserica „Bună Vestire“ şi paraclisul episcopiei din Rîmnicu-Vîlcea. Toate au fost realizate în secolul XVIII, scrie monitorulexpres.ro.