Avocatul care s-a sinucis a intermediat şpaga pentru Adamescu
În ziua în care au fost reținuți cei patru judecători, Ion Stanciu, Mircea Moldovan, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, pe 19 mai, la 40 de minute de la difuzarea știrii, George Claudiu Dumitru, avocatul omului de afaceri Dan Adamescu, s-a sinucis, aruncându-se în fața trenului în staţia de metrou Piaţa Universităţii. Conform anchetatorilor, avocatul a intermediat şpaga lui Adamescu către judecători.
Conform sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, ”Declaraţia martorei Firestan Elena-Daniela confirmă susţinerile martorului Onuţe Daniel, în sensul că numiţii Adamescu Grigore Dan şi Adamescu Bogdan Alexander şi-au dat acceptul, atât în vara anului 2013 cât şi în luna decembrie 2013, pentru coruperea magistraţilor care aveau spre soluţionare dosarele de insolvenţă ale SC Sigur Industrial Construct SRL şi SC Activ Construcţii Industriale SRL. Mai mult, martora a afirmat că în luna decembrie 2013 s-a întâlnit cu Adamescu Grigore Dan şi cu Onuţe Daniel, la sediul SC Asigurare Reasigurare Astra SA, ocazie cu care Onuţe Daniel i-a transmis lui Adamescu Grigore Dan că mai avea nevoie de o sumă de bani, nespecificată, pentru rezolvarea „problemei” cu dosarul de insolvenţă. Cu prilejul acelei discuţii, Adamescu Grigore Dan, care dispunea de activele financiare ale firmelor din grupul Baumaister, a stabilit ca martora să plătească, în baza unui contract de asistenţă juridică, încheiat formal cu avocatul Dumitru George- Claudiu, o sumă de bani, care îi va fi indicată ulterior de Onuţe Daniel. Martora a aflat de la Onuţe Daniel că se va folosi de avocatul Dumitru George-Claudiu pentru a scoate banii, pe care ulterior, îi va înmâna lichidatorului Borza Monica Angela în vederea remiterii lor către judecători, folosind cu privire la aceşti apelativul de „jude”.
Susţinerile martorei FIRESTAIN ELENA DANIELA se coroborează cu declaraţia martorului DUMITRU GEORGE – CLAUDIU, care a depus la prezentul dosar o copie a unui extras de cont, prin care se atestă viramentul, dintr-un cont aparţinând S.C. BAUMEISTER UTILAJE ECHIPAMENTE S.R.L., în contul cabinetului său de avocatură a sumei de 223.200 lei, în data de 10.12.2013. În aceeaşi zi, avocatul DUMITRU GEORGE CLAUDIU a efectuat o retragere în numerar a sumei de 222.040 lei, din care ONUŢE DANIEL afirmă a primit suma de 100.000 lei, în numerar, pentru coruperea judecătorilor.
Prin autodenunţul formulat de către BORZA MONICA ANGELA la data de 14.05.2014, aceasta a sesizat că a remis, cu titlu de mită suma de 5.000 euro judecătoarei ROVENŢA ELENA şi 15.000 euro magistratului Stanciu Ion pentru ca aceştia să pronunţe soluţii favorabile în dosarele de insolvenţă ale S.C. ACTIV CONSTRUCŢII INDUSTRIALE S.R.L şi SC SIGUR INDUSTRIAL CONSTRUCT SRL., sume pe care le-a primit de la Adamescu Grigore Dan şi ADAMESCU BOGDAN ALEXANDER prin intermediul lui ONUŢE DANIEL.
Relevantă sub aspectul celor reţinute anterior este şi convorbirea telefonică din data de 03.12.2013, ora 11:59:58 dintre BORZA MONICA ANGELA şi ONUŢE DANIEL, ca şi cele din datele de 05.12.2013, 06.12.2013, 09.12.2013, 10.12.2013, 11.12.2013 dintre aceleaşi persoane, la data de 05.12.2013, la ora 16:47:32 o discuţie asemănătoare fiind purtată şi între ONUŢE DANIEL şi martora FIRESTAIN ELENA-DANIELA.