Omul de afaceri DAN ADAMESCU a fost eliberat

| 30 aug, 2014

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis eliberarea din arest preventiv a omului de afaceri Dan Adamescu, urmând ca acesta să fie judecat în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat că a mituit doi magistraţi de la Tribunalul Bucureşti.

 

Omul de afaceri a fost trimis în judecată alături de patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, practicienii în insolvenţă - Monica Angela Borza, Ilie Preda, Cristina Elena Popa şi Emanoil Postelnicu, omul de afaceri Iosif Armaş şi Gabriel Hanganu.

Potrivit DNA, în decembrie 2013, Dan Adamescu a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro şi 5.000 euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa de la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă, pentru ca în schimb magistraţii să dispună în dosare privind procedura insolvenţei soluţii favorabile unora dintre societăţile la care era acţionar.

'Sumele de bani au fost remise de către Adamescu unui avocat, care, la rândul său, a remis suma unui intermediar de la una dintre societăţile din grup, prin virament bancar. Pentru a justifica scoaterea banilor din societate, Dan Adamescu a stabilit ca avocatul să emită o factură pentru 'servicii juridice'. Ulterior avocatul a transferat suma din contul cabinetului său de avocatură în contul personal şi în aceeaşi zi banii au ajuns în contul soţiei intermediarului (persoană fizică) cu titlu de acordare împrumut. Intermediarul a ridicat ulterior din contul soţiei suma de bani', susţin procurorii.

DNA mai declară că intermediarul, practician în insolvenţă, a remis suma de 15.000 euro judecătorului Stanciu, imediat după deschiderea procedurii insolvenţei SC Baumeister SA, coordonată de Dan Adamescu, şi anume în luna decembrie 2013.

'În acelaşi context, intermediarul a remis suma de 5.000 euro judecătoarei Rovenţa, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile, respectiv în sensul respingerii contestaţiilor celorlalţi creditori, soluţia având ca efect imediat şi desemnarea unui alt lichidator judiciar 'agreat'', au mai reţinut anchetatorii.

Citeşte şi: Dan Adamescu, dus în arestul Poliţiei: Sunt nevinovat. Nu i-am mituit pe judecători

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ