Băsescu: În perspectiva summitului NATO, obiectivul nostru este consolidarea nivelului de securitate pe flanc
Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că, în perspectiva summitului NATO care va avea loc în acest an, 'obiectivul nostru' este consolidarea nivelului de securitate pe flancul de est al Alianţei.
'În perspectiva summitului NATO din acest an, din luna septembrie, obiectivul nostru este consolidarea nivelului de securitate pe flancul de est al Alianţei şi reafirmarea cu forţă a aplicării articolului 5 al Tratatului, care garantează securitatea fiecăruia dintre membri prin sprijinul acordat de toate statele membre', a spus şeful statului la Palatul Cotroceni, după convorbirile cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.
El a arătat că vizita secretarului general al NATO are loc la împlinirea a 10 ani de la intrarea României în Alianţa Nord Atlantică.
'Trebuie să remarc şi faptul că vizita dvs. vine într-un moment în care regiunea noastră este frământată de probleme de securitate', a adăugat şeful statului.
Preşedintele Băsescu a arătat că discuţiile au vizat toată problematica regiunii şi modul cum trebuie să se reacţioneze la creşterea nivelului de insecuritate generat de situaţia din Ucraina şi de poziţia Federaţiei Ruse legate de această ţară şi anexarea ilegală a Crimeei.
El a precizat că în discuţiile cu secretarul general al NATO a remarcat reacţia de solidaritate cu regiunea pe care au avut-o state precum SUA, care au trimis şi în România, şi în Polonia, şi în ţările baltice, elemente de forţe aeriene, forţe navale, nave de luptă americane şi franceze în Marea Neagră. Băsescu a afirmat că a salutat reacţia Canadei care a trimis în ţara noastră avioane de luptă şi reacţia Alianţei faţă de instabilitatea din regiune şi afirmarea la cel mai înalt nivel a funcţionării articolului 5 în orice circumstanţă.
'Am făcut aprecieri cu privire la situaţia de securitate din Marea Neagră, o situaţie care s-a deteriorat consistent şi care acum are o altă imagine după anexarea Crimeei şi dezvoltarea unui alt de centru de putere militară în Crimeea care de data aceasta nu se mai află în sectorul ucrainean, după Nagorno Karabah, Osetia de Sud, Abhazia, Transnistria, iată un nou punct pe harta Mării Negre unde se află concentrate forţe militare ale Federaţiei Ruse, care creează instabilitate şi dezechilibre în raportul de forţe din Marea Neagră, dezechilibre care vor trebui compensate', a adăugat preşedintele Băsescu.
El a spus că i-a mulţumit secretarului general al NATO pentru sprijinul constant pe care l-a acordat României.
Summitul NATO va avea loc în luna septembrie în Marea Britanie.