Băsescu: Nu poţi să ceri avocatului să te facă Albă ca Zăpada când tu eşti infractor
Preşedintele Traian Băsescu crede că relaţia avocat-client este partea cea mai dificilă a actului de Justiţie, deoarece apărătorul se află între loialitatea faţă de client şi respectul faţă de lege.
'Am încercat de multe ori, pentru că eu însumi am fost frecvent asistat de avocaţi în procesele pe care le-am avut, să înţeleg care este relaţia avocat-client şi vă mărturisesc că mi se pare partea cea mai dificilă a actului de justiţie. Judecătorul e rece şi el stă cu Codul penal în mână, procurorul este acuzatorul public... Avocatul este într-un dualism, între loialitatea faţă de client şi respectul faţă de lege. Cred că este conflictul cel mai spectaculos din Justiţie, pe de-o parte, şi în acelaşi timp este tipul de 'conflict' care necesită cea mai multă înţelepciune. Până unde merge avocatul cu loialitatea faţă de client, până unde îşi poate permite clientul să fie nesincer cu avocatul, unde se opreşte avocatul în apărarea unui client care este vinovat şi mulţi cred că datoria avocatului este să te scape de pedeapsă când tu eşti infractor. Ei, aici este din nou o chestiune de cultură. Ce poţi să-i ceri unui avocat pentru fapte pe care le-ai săvârşit, ca beneficiar al serviciilor unui avocat, este în marja de pedeapsă. Nu poţi să ceri avocatului să te facă Albă ca Zăpada când tu eşti infractor', a spus Băsescu, la Congresul avocaţilor 2014.
El a afirmat că 'relaţia avocat-client, probabil, în mintea unui inginer, se aşază între minimul şi maximul pedepsei şi nu 'scapă-mă, că atunci eşti avocat bun''.
'Pentru că, pe de altă parte, avocatul este el însuşi, ca şi judecătorul, ca şi procurorul, un slujitor al legii şi deasupra legii nu poate funcţiona nimic în Justiţie. Ideea aceasta mi-a venit privind uneori la filme americane, pe care sunt convins că le-aţi vazut şi dumneavoastră, în care avocatul îi cere clientului: 'Spune-mi tot' sau se supără când a fost minţit de client, pentru că însuşi avocatul devine vulnerabil în încercarea de a-şi apăra clientul atunci când nu ştie tot despre ceea ce s-a întâmplat şi despre motivul pentru care clientul lui este în fata procurorului şi pe urmă a judecătorului. Este un proces pentru care vă rog să mă credeţi că vă invidiez', a arătat şeful statului.
Băsescu a precizat că acest mod de a lucra între lege şi loialitatea faţă de client este un vârf şi de înţelepciune şi de deontologie şi de profesionalism.
'Or, acest lucru - spre deosebire de acuzatorul public, care nu are mamă, nu are tată, el are un singur obiectiv: condamnarea clientului dumneavoastră - este extrem de interesant ca obligaţie profesională. Şi pentru acest mod de a lucra, sincer, vă apreciez în mod deosebit. Domnul avocat Haşotti ştie cum discutam în unele procese legate chiar de flotă şi cum cerea colegilor mei să vină: 'Spuneţi-mi tot, ca să înţeleg. Altfel nu vă pot apăra'', a adăugat preşedintele.
El a susţinut că profesia de avocat, fiind liberală, este supusă unei competiţii formidabile.
'Acesta este motorul creşterii calităţii în activitatea avocatului: spre deosebire de ceilalţi piloni ai Justiţiei, care sunt angajaţi cu număr fix prin locurile din magistratură, fie că vorbim de judecători, fie că vorbim de procurori, avocaţii sunt într-o competiţie continuă pentru calitate şi pentru credibilitate. Lucrul care este valabil şi pentru celelalte două categorii, judecători şi procurori, dar avocaţii au întotdeauna la uşa lor şi alte oferte făcute către justiţiabili, ceea ce înseamnă că, pentru dumneavoastră, calitatea şi prestigiul sunt deasupra oricărui alt comandament', a arătat şeful statului.
Potrivit lui Băsescu, sunt influenţe în spaţiul Justiţiei în ceea ce priveşte casele mari de avocatură în raport cu avocaţi individuali, arătând că o reglementare internă ar fi o soluţie.
În final, şeful statului le-a mulţumit avocaţilor pentru modul în care îşi exercită meseria şi i-a asigurat că vor găsi în el un om care înţelege această profesie.
'Vă spun fără ezitare că, în ceea ce mă priveşte, veţi găsi în mine un om care şi înţelege ce înseamnă meseria de avocat - am avut în familie un avocat care n-a rezistat, a trebuit să se facă notar -, care înţelege şi exigenţele acestei meserii, care apreciază ceea ce faceţi şi care vă respectă fără rezerve', a conchis preşedintele Traian Băsescu.