Băsescu: Republica Moldova va trece printr-o perioadă de provocări generate din Transnistria
Republica Moldova va trece printr-o perioadă de provocări generate din Transnistria, iar Bucureştiul i-a informat pe aliaţi în acest sens, a declarat, duminică, preşedintele Traian Băsescu, precizând că România nu va trece niciodată frontiera de răsărit cu armata.
"Există riscuri şi R. Moldova va trece în perioada următoare printr-o perioadă de provocări la adresa sa, generate din Transnistria, în mod categoric. Sigur că noi ne-am informat aliaţii, am avut discuţii şi cu colegii de la Chişinău pentru a-i ţine la curent şi tacticile adecvate ca aceste provocări să nu ajungă la punctul la care să genereze un conflict", a declarat Traian Băsescu, la B1, întrebat dacă mai există riscuri pentru Republica Moldova în ceea ce priveşte regiunea separatistă.
Şeful statului a mai spus că afirmaţiile premierului Victor Ponta (privind apărarea R. Moldova - n.r.) sunt "şocante pur şi simplu". "Când spun că România va respecta neutralitatea R. Moldova înseamnă că o vom respecta pentru că aşa scrie în Constituţia R. Moldova (...) E stat neutru. Nu poţi să intri nici cu armata peste el. Dacă vreodată vor vrea să se unească cu România, va trebui să fie votul lor, da’ nu cu armata se intră acolo şi niciodată România nu va trece frontiera de răsărit cu armata", a subliniat Băsescu.
El a reamintit că Moldova poate fi ajutată prin finalizarea proiectelor de interconectare, de interconexiune a reţelelor de energie electrică şi de acordare de asistenţă pentru justiţie.
O altă modalitate de ajutor ar putea fi susţinerea profesorilor de limbă română din Transnistria, Traian Băsescu reamintind în acest context că Rusia le dă profesorilor de limbă rusă din regiune un supliment la salariu.
"Sunt câteva sute de profesori care predau la cele 8 şcoli de limbă română din Transnistria, au salarii de mizerie şi locuiesc în nişte cămine ca să poată să-i înveţe pe copii limba română (...) Ce-ar fi dacă guvermul României ar da acestor profesori în plus faţă de salariul lor din R. Moldova 100 de euro pe lună?. Ar fi pentru ei incredibil", a spus Băsescu.
"Aşa putem apăra R. Moldova şi românismul din Transnistra (...) Nimeni nu ne-ar ierta o invadare a R. Moldova", a conchis preşedintele.
Premierul Victor Ponta a spus că va propune ca în următoarea şedinţă a CSAT să existe "o analiză foarte clară" a instituţiilor statului, inclusiv a serviciilor de informaţii, legat de ceea ce va putea face România pentru a sprijini Republica Moldova în contextul conflictului din Ucraina.
"România nu este în niciun fel ameninţată, dar regiunea e un focar de pericol şi trebuie să facem tot ce ţine de noi pentru a asigura integritatea şi securitatea Republicii Moldova", a declarat premierul Victor Ponta, sâmbătă, la Târgu Jiu.
El a precizat că şedinţa CSAT o stabileşte preşedintele, el urmând însă să propună, în calitate de vicepreşedinte al CSAT, să fie făcută o analiză în legătură cu ceea ce va putea face România pentru a sprijini guvernul legitim al Republicii Moldova.