Traian Băsescu – cine nu o susţine pe Udrea este un ticălos
Scandalul prilejuit de fotografiile postate de Elena Udrea pe Facebook, în care ea şi Traian Băsescu apar purtând tricouri inscripţionate cu mesajul “Vote for PMP”, s-a aflat în ultimele zile în centrul atenţiei opiniei publice din România. Trecând peste evenimentul în sine, care demonstrează că liderul de la Cotroceni continuă să fie un preşedinte jucător, situaţia este semnificativă pentru comportamentul liderului de la Cotroceni
Mai important este, însă, faptul că anterior şedinţei foto, Traian Băsescu s-a aflat alături de liderii PMP, pe care i-a consiliat, sfidând, astfel, litera şi spiritul Constituţiei. Au urmat, apoi, criticile venite din partea tuturor liderilor principalelor partide politice din România, replicile preşedintelui şi, desigur, participarea lui Traian Băsescu, la o emisiune difuzată duminică seara de B1Tv. Pe durata celor două ore de emisie, şeful statului a dezbătut câteva din temele sale favorite de politică internă, ajungându-se, în final, la situaţia dreptei şi la fracţionarea opoziţiei din România. După mai multe minute în care a discutat despre nevoia unui mare partid de dreapta, Traian Băsescu a concluzionat că "dacă nu vom avea un candidat unic pana la 1 iulie stabilit de partidele de dreapta, şansele de a câştiga alegerile sunt foarte mici. Miza alegerilor prezidenţiale este România. Ori dacă din orgoliu cineva sacrifica România, e ticălos."
În primul rând afirmaţia lui Traian Băsescu denotă un partizanat politic de care şeful statului nu ar trebui să dea dovadă. Acuzând actuala putere instalată prin vot democratic, şeful statului nesocoteşte flagrant prevederile constituţionale legate de echidistanţa pe care trebuie să o afişeze în raport cu forţele politice din România.
Mai grav este însă faptul că Traian Băsescu semnalizează că se va implica direct sau indirect în desemnarea unui candidat al dreptei, intenţia sa vădită fiind aceea de a se folosi de funcţia pe care încă o ocupă pentru a asigura un parcurs electoral favorabil pentru favoriţii domniei sale. Deşi vrea să ne convingă de modul în care victoria dreptei va reprezenta salvarea României din ghearele mafiei psd-iste, pe care şeful statului o evocă la fiecare ieşire publică, în final intenţia lui Traian Băsescu este de a se asigura că la putere vor ajunge cei pe care domnia sa îi susţine. În schimb, toţi cei care se opun acestor manevre nu reprezintă decât nişte ticăloşi care sacrifică interesul naţional al României.
Cât despre identitatea acestui candidat providenţial al dreptei, deja nu mai este niciun secret la cine se referă Traian Băsescu. Este vorba desigur despre Elena Udrea, pentru care preşedintele a fost dispus să se despartă de partidul care i-a adus de două ori funcţia supremă în stat şi care l-a susţinut în timpul referendumurilor de demitere. Acum, niciun efort nu mai este de prisos pentru a-i facilita protejatei sale politice o poziţie cât mai bună în raport cu celelalte forţe de dreapta.
Ca şi în poza care a făcut atâta vâlvă în weekend, Traian Băsescu continuă să rămână alături de Elena Udrea. În schimb, fie că sunt de stânga sau de dreapta, toţi cei care i se opun fostei domane Cocoş nu reprezintă în ochii preşedintelui decât nişte adversari ce trebuie eliminaţi din punct de vedere politic cât mai repede.
Ştirile orei
Asa ca ne-am lamurit. Bashescu poate sa faca in continuare campanie electorala pentru PMP, pentru Elena Udrea si Crin Antonescu si antiPSD - anti PES. Acum poate sa inceapa campania si Zegrean, dar mai intai sa sara cu parasuta impreuna cu Udrea :-)