Băsescu, un președinte prea mic pentru o țară atât de mare
Un tată slab și un soț vulnerabil nu va putea deveni niciodată președintele la care românii să privească cu respect, dacă nu chiar cu admirație. Un om care nu se poate sacrifica primul nu are cum să le ceară semenilor săi să fie altruiști. Un președinte nu poate fi egolatru și nici mic de statură.
În toată presa noastră atât de polarizată politic putem citi din ce în ce mai des același titlu, prezentat sub forme diferite: Traian Băsescu l-a deconspirat pe Victor Ponta. Numele rămân aceleași, verbul central are vagi variațiuni, toate pe aceeași temă.Un aspect regretabil pentru acești jurnaliști este că sunt nevoiți din cine știe ce motive constrângătoare să facă rabat la meserie și să-și plătească acest obol rușinos către Băsescu, tocmai acum, la final de mandat, când nu mai este un secret pentru nimeni că partida președintelui a pierdut bătălia pentru putere. Episodul cu tâlc al prezentatorului televiziunii publice care primea în direct un sul de hârtie igienică cadou, după căderea și fuga cuplului Ceaușescu, pare să fie mult prea îndepărtat. Regulile constrângătoare ale meseriei de jurnalist au fost respectate totuși de câțiva, care au și subliniat că singurul verb relevant care se impune pus între cele două personaje mai sus amintite este unul singur. Traian Băsescu l-a calomniat pe Victor Ponta.
Nimic nou, deci, căci episodul nu este singular pentru Băsescu. Funcțiile celor implicați în acest caz ce ține de Codul Penal nu fac decât să ne atragă atenția că, pentru a câta oară, românii au fost prea generoși și au ales în cea mai înaltă funcție reprezentativă un personaj mult prea meschin și incapabil să înțeleagă și să respecte demnitatea funcției ocupate vremelnic. Chiar dacă România ar fi o țară nu mai mare ca un județ, președintele acesteia este singurul român care se așază periodic în jurul mesei rotunde cu ceilalți lideri ai lumii și ne reprezintă pe noi, ceilalți. Din acest motiv este atât de important tot ceea ce fac președintele, familia lui și cercul de apropiați pe care-i învestește cu încrederea sa. Este o lecție esențială pe care Ion Iliescu și Emil Constantinescu au înțeles-o, nu și Traian Băsescu...
Un președinte nu are voie să fie calic. Un președinte nu se îmbogățește și nu se cade nici măcar să încerce să-și asigure viitorul, din punct de vedere politic sau material. Un președinte care nu-și strunește propria familie nu va fi privit cu încrederea necesară unui lider al cărui rol fundamental este să-și unească și să-și motiveze concetățenii, la bine dar mai ales la greu. Un tată slab și un soț vulnerabil nu va putea deveni niciodată președintele la care românii să privească cu respect, dacă nu chiar cu admirație. Un om care nu se poate sacrifica primul nu are cum să le ceară semenilor săi să fie altruiști. Un președinte nu poate fi egolatru și nici mic de statură. Există o rețetă miraculoasă care să-i permită cuiva îndeplinirea simultană a tuturor acestor condiții? Nu știm... Traian Băsescu n-a răzbit în zece ani prin aceste calcule stufoase care i-ar permite în principiu unui lider autentic să obțină rezultatul unei ecuații cu atât de multe necunoscute.
Cel care a pornit la drum suduind strașnic sistemul ticăloșit l-a ticăloșit mai rău. Traian Băsescu putea, era îndreptățit în 2004 să construiască și din tot ce a avut atunci la îndemână a ales să-și sape un buncăr. Traian Băsescu a construit un regim. Ca un cancer care a cuprins această societate, acest regim a mimat corectitudine, a mimat entuziasm popular, a mimat luptă anticorupție, Justiție, cultură, economie, tot... Până să vină criza mondială și să strângă forțat șurubul, butaforia băsismului victorios acoperea în strat gros întreaga țară.
Vârful aisbergului a răzbit la suprafață abia la protestele care au dărâmat guvernul MRU, apoi la alegerile din 2012 și la referendumul de demitere. Acest aisberg l-a strivit în doi ani pe ”titanul” de la Cotroceni până la statura piticului cu nevroze care apare seară de seară la televizor, într-o improvizație comic-tabloidă destinată să popularizeze oferta electorală a unui singur candidat, nu întâmplător printre cei mai prost plasați în preferințele electoratului...
Orice ar pretinde datornicii regimului Băsescu de prin presă și aiurea, acesta este rezumatul celor întâmplate: o calomnie în etape. Cât timp ”primul bărbat” al țării nu-și identifică resursele de curaj necesare pentru a prezenta probe clare și indiscutabile, cu toate riscurile legale implicate, nu avem de-a face cu nicio deconspirare, iar pretențiile ”grijuliului” președinte pentru siguranța țării ne apar de-a dreptul patetice. Traian Băsescu a sacrificat în public de prea multe ori neajutoratul miel al interesului național. Iar faptul că președintele a avut nevoie de mai mult de o lună între preaviz și calomnia propriu-zisă vorbește de la sine...