Bătălia pentru Bruxelles, faza pe sondaje

| 14 mai, 2014

Partidele de dreapta apelează la sondajele aranjate pentru a mai pune mână pe câțiva nehotărâți. Fiecare partid va apărea ca fiind lider al opoziției sau în orice caz ocupând o respectabilă poziție în clasament.

Pe ultima sută de metri în cursa pentru Parlamentul European, spiritele par a se fi încins, cu predilecție la nivelul partidelor de dreapta, care au mai puțin de două săptămâni la dispoziție pentru a-și disputa bazinul electoral pe care îl împart. Vedem tot felul de acțiuni, declarații de natură să genereze știri, interes media și voturi, precum saltul cu parașuta al Elenei Udrea, pozele de vacanță ale lui Băsescu, moțiunea de cenzură a PNL. Astfel, zilele acestea am ajuns la etapa sondajelor măsluite, bătălia pentru Bruxelles în date statistice.

Partidele de dreapta apelează la sondajele aranjate pentru a mai pune mână pe câțiva nehotărâți. Fiecare partid va apărea ca fiind lider al opoziției sau în orice caz ocupând o respectabilă poziție în clasament. Bătaia se dă acum între PMP și PDL, fiecare partid având câte un sondaj care să dovedească că stă mai bine decât celălalt la capitolul intenție de vot. Conform sondajului comandat de PMP și comentant intens, inclusiv de către Traian Băsescu, PMP se clasează pe a treia poziție la intenție de vot cu 11% în timp ce PDL ar obține dor 9% din voturi. În schimb, dacă aruncăm un ochi pe sondajul realizat de CSOP, firma de casă a PDL, lucrurile stau fix invers - democrat-liberalii nu numai că se plasează pe o poziție mult superioară PMP, dar îi întrec și pe liberali la intenție de vot. Conform sondajului în cauză, PDL obține 16 %, PNL doar 15%, iar PMP 9%.

Partidele de dreapta par a folosi intens această strategie a măsluirii sondajelor de opinie, iar acest lucru face dovada unei disperări majore în contextul în care nu mai sunt multe zile la dispoziție pentru ca aceștia să-și asigure un scor decent la alegeri. În această dispută, Alianța PSD-PC-UNPR nu-și are locul din moment ce, nici măcar în aceste sondaje coafate, nu se poate merge până într-acolo încât să fie contestată prima poziție din clasament. Lupta grea se duce între PDL și PMP sau mai bine zis între Blaga și Băsescu. Fiecare dintre cei doi tinde să-și arate colții la celălalt și astfel să mai convingă câțiva indeciși.

Din nefericire pentru români, acest tip de practică este destul de des folosită, iar cei care comandă astfel de sondaje probabil se bazează pe acea marjă de plus-minus 3%. Curios este că PNL încă nu s-a aliniat acestui trend și nu a ieșit la rampă cu niciun sondaj care să confirme că ținta de 20% la europarlamentare va fi atinsă și Antonescu va rămâne în fruntea partidului, dar nu este timpul pierdut și probabil Crin păstrează această carte pentru ultima săptămână de campanie, mai ales că acum sunt ocupați cu moțiunea de cenzură.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
14 mai, 2014
SAG
eu zic ca cea mai buna casa de sondaj,obiectiva si cu rezultate notabile este cea a sefului Dvoastra:Dan Sultanescu...
el este "afiliat" la partidele de stanga,zona Prahova
el a reusit sa-l "scoata" pe Geoana,presedinte...cateva ore
ce mai conteaza ca este si consilier al PM?
ce mai conteaza cateva procente in plus sau minus,acolo,nu?
banii sa iasa si scoatem pe cine plateste,castigator...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ