Înspăimântat de USL, PNL nu înțelege că nu poate ucide o idee
Dar le poți interzice oamenilor să strige ”Jos Băsescu!” și să spere înlăturarea regimului Băsescu? Le poți interzice să amintească despre reducerea TVA la pâine? Poți cere unei instanțe să le interzică românilor să mai vorbească despre reducerea CAS? Sigur că poți, dar atunci nu mai avem democrație, ci altceva.
Liberalii se unesc cu foștii adversari de odinioară, în încercarea disperată de a bloca ascensiunea forțelor democratice, fie chiar și prin interzicerea în instanță a acronimului USL. Da, conform partidului condus de Antonescu USL nu mai există și instanța ar trebui să le interzică oamenilor să mai folosească aceste litere, în această alăturare. Pretenția absurdă și aberantă este contrazisă chiar de actualii săi aliați, oamenii lui Băsescu. Iată cum sună un apel la negocieri politice, lansat de curând pe tema moțiunii de cenzură, un apel în care ”inexistenta” USL este menționată chiar de Elena Udrea: ”Invităm pe Crin Antonescu, Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu, pe cei de la PP-DD, câţi mai sunt în opoziţia parlamentară, să stăm la aceeaşi masă, să trecem peste orgolii şi peste competiţia dintre partidele de centru dreapta, care tinde să fie mai mare decât lupta politică cu PSD-ul, în aşa fel încât acţiunea aceasta a opoziţiei să fie una de succes şi nu una doar de palmares, cine şi-a mai înscris o moţiune în palmares dintre cei care astăzi pretind că fac opoziţie la USL. Pentru ca moţiunea de cenzură să fie dezbătută săptămâna viitoare, cred că discuţia aceasta ar trebui să aibă loc în această săptămână şi noi propunem ziua de joi’, a declarat Elena Udrea, fără să se sinchisească de faptul că, din punctul de vedere al liderului liberal vorbește despre ceva ce nu există și dacă totuși ar exista ar trebui interzis printr-o hotărâre judecătorească...
Dar le poți interzice oamenilor să strige ”Jos Băsescu!” și să spere înlăturarea regimului Băsescu? Le poți interzice să amintească despre reducerea TVA la pâine? Poți cere unei instanțe să le interzică românilor să mai vorbească despre reducerea CAS? Sigur că poți, dar atunci nu mai avem democrație, ci altceva.
Întrebările sunt retorice, e drept, dar reflectă realitatea. PNL cere până și interzicerea menționării USL în campanie. Dar cum să interzici trei litere? Nu vorbm de o siglă sau o identitate juridică, menționată ca atare în buletinele de vot. USL chiar și trădată, trăiește! Este un simbol ce nu poate fi interzis. USL este o stare de spirit care a reunit nu numai partide cu orientări doctrinare diferite ci peste 7,4 milioane de cetățeni ai acestei țări, o masă civică ce nu poate fi ignorată. USL este speranța în mai bine a tuturor acestora, revolta lor în fața abuzurilor unei puteri corupte și încercarea lor de a opri un regim toxic, prin suspendarea exponentului acestui regim: Traian Băsescu.
Într-o instanță poți cere orice și, din acest punct de vedere, este posibil să ne imaginăm interdicția prin care coaliției condusă de Victor Ponta să fie somată să scoată trei litere de pe afiș. Din punct de vedere avocățesc orice este posibil în malaxorul legislativ. Dar din perspectiva celor 7,4 milioane de votanți din 2012, PNL cere ceva absolut aberant. Nimeni nu poate arăta un singur afiș sau material de campanie pe care să apară îndemnul ”votați USL!”. După toate probabilitățile formațiunea politică USL va lipsi de pe viitoarele buletine de vot. USL este doar un simbol, o satare de spirit, o speranță. Cine poate fi deranjat de spernața oamenilor și cu se interzice într-o democrație un simbol în care cred 7,4 milioane de oameni?
La BEC sectorul 1 folosirea denumirii USL în campanie a fost contestată de PMP. Alianța împotriva unui simbol este relevantă. PNL-ul lui Antonescu colaborează cu partidul lui Băsescu, indiferent cât de mult se străduiesc să nu recunoască acest lucru.
Contestația a fost respinsă, deocamdată, dar cei care tremură de frica unui simbol colaborează în continuare cu foștii adversari. Liberalii care își văd partidul prăbușit în preferințele electoratului suferă de orbul găinilor. Întrebarea pe care liderii PNL ar trebui de fapt să și-o pună nu este de ce folosesc în continuare oamenii ideea de USL, ci de ce nu o mai folosesc ei...
Ştirile orei
mai ,Dane,prietene....sau fa(licenta Ponta)
parca ai fi Adrian Paunescu:Stare de spirit...
mai baiatule ,7,5 mil erau la referendum,aproape 4,7 milioane la alegeri,scade si din PNL(cat vrei tu) si vezi ce cifra iti da...
daca nu te pricepi,ia abacul...
s-ar putea,n-am contractul,ca cei 7,5 milioane sa ii confunzi cu valoarea contractului ,pentru laudele aduse PSD..
aia adusi de acasa de platitori...nu din taxe,Doamne fereste...
eu cred ca USL e mort,dar vreti sa-i incasati in continuare pensia...