Bilanţul exerciţiului NATO din România, la care au participat 1.000 de militari
Timp de două săptămâni, Poligonul Militar de la Cincu, din județul Brașov, a fost gazda celui mai de amploare exercițiu NATO desfășurat în România, Trident Joust 15, la care au luat parte 1.000 de militari din 25 de state. Forța de Răspuns a NATO a dislocat în premieră o structură și, tot în premieră, a fost exersat transferul comenzii și controlului Forței de Răspuns a NATO spre această locație temporară.
Comandamentul Aliat Întrunit (JFC) de la Napoli, în intervalul 17-28 iunie, acest comandament — partea de informații, comunicații și coordonare — a fost mutat temporar în România, în timp ce Grupul de Sprijin Logistic Întrunit (JLSG), cu sediul la Napoli, și-a mutat comandamentul în Bulgaria pentru a exersa capacitatea de sprijin a exercițiului Trident Joust 15 de la Cincu.
Șeful Statului Major al Comandamentului Aliat Întrunit (JFC) de la Napoli, general-locotenent Leonardo Di Marco, a arătat că este pentru prima dată când Grupul de Sprijin Logistic Întrunit se mută în Bulgaria și se antrenează la o scară largă, într-un mediu operațional complex, pentru a confirma capacitatea comandamentului JLSG de a se disloca și funcționa ca un comandament de sprijin logistic la nivel de teatru de operații.
Generalul a arătat că suportul logistic a fost asigurat de la Sofia pentru toată regiunea, în condițiile în care Comandamentul de la Napoli are misiuni reale în Kosovo, în Addis Abeba, Belgrad, Skopje.
O contribuție hotărâtoare la derularea exercițiului de la Cincu a avut-o Batalionul de Semnal al NATO, care asigură toate comunicațiile și informațiile și care este responsabil pentru stabilirea tuturor comunicațiilor de care Organizația Tratatului Atlanticului de Nord are nevoie. La Cincu a fost dislocat Batalionul 2 Comunicații (2NSB).
Generalul-locotenent Michael Day, locțiitorul comandantului JFC Napoli, s-a arătat extrem de mulțumit de ceea ce 2NSB a fost capabil să realizeze, arătând că acest exercițiu de la Cincu a fost conceput pentru a testa capacitatea și agilitatea NATO. Generalul canadian a arătat că din cele 750 de persoane care activează în JFC Napoli, peste 400 au fost dislocate la Cincu, scopul exercițiului fiind de a instrui membrii Forței de Răspuns a NATO pentru a opera și pentru a demonstra capacitatea funcțională completă într-un cadru desfășurat.
Exercițiul de la Cincu a inclus transportul și conectarea echipamentelor, cum ar fi două terminale la sol prin satelit de 2,4 metri conectate prin fibră optică la servere, modem-uri, satelit, telefoane și computere.
Locotenent colonel John Hinkel, comandantul Batalionului 2 Comunicații NATO (2NSB) a arătat în timpul exercițiului că structura pe care o conduce face parte din cele trei batalioane de comunicații ale NATO.
'Batalionul 2 Comunicații (2NSB) este unul dintre cele trei batalioane de comunicații ale NATO din structura de comunicații a Comandamentului Aliat pentru Operații, grupul CIS este în directa subordonare a comandantului pentru Europa și misiunea noastră este de a furniza sprijin pe comunicații și informatică structurilor NATO. Grupul are unități staționate în 13 țări din Europa, include circa 1.500 de militari și civili, participă la 5 operațiuni NATO în desfășurare și numeroase alte exerciții și în medie pe an sunt dislocați în jur de 900 de militari la operații și exerciții. Obiectivul nostru este să asigurăm conectivitatea și comunicațiile NATO indiferent de locația în care se află comandamentele și forțele. Batalionul are 469 de militari și civili este compus din șase module dislocabile de comunicații, o companie de mentenanță și sprijin și Statul Major al Batalionului', a subliniat locotenent colonel John Hinkel.
Cea mai mare parte a Batalionului este situată în Italia, însă are Modulul Dislocat de Comunicații (DCM) ECO în București și un alt DCM în Gorda Molina în Bulgaria.
Potrivit lt.col. John Hinkel, misiunea Batalionului 2 Comunicații pe parcursul exercițiului Trident Joust 15 a fost de a pregăti, disloca, instala, opera și de a menține echipamentele de comunicații, pentru a activa și opera un grup de sprijin de comunicații și informații. Acest grup de sprijin asigură comanda și controlul tuturor mijloacelor de comunicații și informatice ale NATO.
'Batalionul asigură managementul rețelelor NATO și totodată sprijinul logistic al acestora. Scopul acestui grup CIS este de a sprijini comanda și controlul Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli în situația dislocării. Cea mai mare parte a Batalionului este în stand by pe parcursul acestui an, iar la ordin elemente ale acestui batalion sunt pregătite să fie dislocate în 48 de ore, 5 zile, respectiv 15 zile. Pentru acest exercițiu noi am activat și am dislocat cea mai mare parte a elementelor pe care le avem în acest an în stand by. Batalionul 2 Comunicații împreună cu structuri din cadrul Agenției NATO de Comunicații și Informatică formează elementul principal al acestui grup de sprijin pe comunicații. Acest grup este responsabil pentru extinderea rețelelor NATO și pentru asigurarea sprijinului CIS al forțelor', a spus ofițerul.
Potrivit acestuia, Modulul de Comunicații Dislocabil A este în prezent la Sofia, în Bulgaria, și sprijină Grupul de Sprijin Logistic Întrunit. Modulul de Comunicații Dislocabil ECO a fost mutat la Făgăraș și a oferit sprijin din punct de vedere al comunicațiilor și al informaticii structurilor de control exercițiului Trident Joust 15 și Modului de Comunicații Delta, care a fost dislocat la Cincu.
'Grupul de comunicații și informatică realizează sprijinul utilizând trei tipuri de echipamente de comunicații de mărime mică, medie și mare și folosește pachetul de comunicații CGS, cel mai mare. Acest echipament poate asigura comunicații pentru 300 de utilizatori pe fiecare rețea. Avem două antene satelit, care ne ajută să fim conectați la rețelele noastre indiferent unde ne-am afla. În afară de acest exercițiu am furnizat sprijin și pentru alte exerciții în acest an și în prezent avem personal în Afganistan și în Turcia', a mai afirmat locotenent colonel John Hinkel.
Tot echipamentul dislocat la Cincu poate să lucreze de la—35 de grade Celsius, până la +60 de grade Celsius, oriunde pe glob.
Colonelul Mark Jablow, din cadrul Forțelor Aeriene a SUA, directorul Centrului Întrunit pentru Operații (JOC) de la Cincu, a prezentat o altă componentă a exercițiului, controlul luptei la nivel operativ.
'Din această încăpere ofițerii de stat major controlează lupta la nivel operativ. JOC are patru sarcini principale, de a monitoriza operațiile curente, de a menține o imagine comună a câmpului operațional, de a transmite ordinele date de comandant și de a informa personalul Statului Major despre evenimentele care au loc. În această încăpere se află reprezentanți ofițeri de la fiecare componentă subordonată JFC. Rolul JOC este de a monitoriza informațiile curente, se concentrează pe acestea și au capacitatea de a vedea ce se întâmplă pe uscat, în aer sau pe apă. Primim rapoarte în timp real despre ceea ce se întâmplă pe teren, iar noi pregătim și informăm staff-ul cu privire la acest aspect. JOC este organizat cu o echipă de monitorizare care asigură permanența 24 de ore din 24, precum și cu reprezentanți ai tuturor elementelor din cadrul statului major și ofițeri de legătură de la fiecare dintre componente, inclusiv de la cea care asigură operațiile. Avem ofițeri de legătură și experți pe cele trei domenii, terestru, maritim, aerian, care cooperează la nivel întrunit și pentru a furniza comandantului forței întrunite informațiile necesare', a precizat colonelul Mark Jablow.
În JOC de la Cincu au activat pe parcursul Trident Joust 15 numeroși experți în informatică, logistică, comunicații și ofițeri de legătură de la Forțele Speciale.
'Cheia succesului JOC este cooperarea cât mai strânsă între toți membrii echipei. De fiecare dată când se întâmplă un eveniment, este raportat ofițerului care ordonă 'Attention in the JOC!' Nu există vreun eveniment de care JOC să nu aibă cunoștință! Informațiile sunt furnizate telefonic, radio prin satelit, prin chat. Odată ce informația ajunge în JOC aceasta este transpusă într-o imagine geografică și aceasta este disponibilă apoi în timp real staff-ului, comandantului și structurilor subordonate acestui comandament. JOC se ocupă de asemenea de informări care se realizează de-a lungul zilei (...) Toate ordinele date de comandant sunt transmise de echipa de monitorizare și multe sunt elaborate aici de către experții din JOC. Rolul nostru este de a ne concentra pe acele evenimente care ar putea să afecteze succesul campaniei, cum ar fi pierderea unor nave, pierderi de vieți omenești sau alte evenimente cu impact la nivel strategic sau politic', a precizat colonelul.
Acesta a spus că în momentul începerii exercițiului de la Cincu, controlul se exercita de către JOC-ul de la Napoli, cu o organizare relativ similară, dar de două ori mai mare.
'Pe timpul perioadei de transfer a controlului, JOC-ul din Napoli a păstrat controlul și a asigurat ca toți membrii care au ajuns aici, la Cincu, să primească informațiile necesare și să își poată desfășura activitatea imediat după sosire. Au asigurat controlul până când acest JOC a fost pregătit să preia controlul. În prezent JOC de la Napoli furnizează sprijin pentru acest exercițiu', a arătat colonelul Mark Jablow.
Dintre cei 10 militari români care activează în cadrul Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli, trei au participat la Trident Joust 15 de la Cincu, seniorul național al Armatei României în Comandamentul Aliat Întrunit (JFC) de la Napoli fiind generalul de brigadă Florinel Damian.
'În total suntem 10 militari români care lucrăm în acest comandament, în toate domeniile, de la planificare, conducere execuție și așa mai departe. Suntem și aici o echipă joint ca și comandamentul nostru. Suntem niște oameni normali, eu și căpitanul-comandor Cucu asigurăm relația dintre partea administrativă și partea de operații și tot ce este acum în Cincu este realizat pe baza arhitecturii pe care noi o monitorizăm și o coordonăm. Este o onoare să reprezentăm Armata României și România în NATO! De ce s-a ales România pentru acest exercițiu? În primul rând pentru că se dorește ca România să fie un loc în care să se desfășoare activități, iar România a răspuns pozitiv la această problemă', a precizat general de brigadă Florinel Damian.
Căpitan Mihai Iulian de la Flotila 90 Aeriană, pilot pe C 130, lucrează în cadrul Comandamentului Aliat Întrunit (JFC) de la Napoli în structura de evaluare a operațiilor. 'Participăm în faza inițială de planificare a operațiilor militare și apoi suntem însărcinați cu evaluarea acestora, dacă își ating sau nu obiectivele și propunem ajustări la planul care este în desfășurare. E un mediu de lucru internațional în care românii fac față cu brio, este un mediu de lucru normal, nu este ceva mai sus sau mai jos față de ce se întâmplă în România', a arătat căpitanul.
Căpitan-comandor Sorin Constantin Cucu din Forțele Navale ale României activează de asemenea în cadrul Comandamentului Aliat Întrunit (JFC) de la Napoli, de doi ani și jumătate. 'Mi-am început cariera ca ofițer în unități de nave, am lucrat la nave-dragoare, începând cu anul 2003 am fost încadrat pe diferite funcții la comandamente de nivel întrunit în cadrul Statului Major General și din 2013 lucrez în cadrul Comandamentului Aliat Întrunit (JFC) de la Napoli. Sunt ofițer coordonator la directorul pentru management, mă ocup de toată partea de coordonare din punct de vedere administrativ, din punct de vedere al managementului informației, al managementului activităților de stat major din Comandament, sprijinul bazei, sprijinul facilităților, menținerea în stare de operativitate a facilităților de bază și așa mai departe', a precizat căpitan-comandor Sorin Constantin Cucu.
Pe parcursul desfășurării exercițiului, la Cincu și la Făgăraș s-au aflat comandantul Comandamentului Aliat Întrunit (JFC) de la Napoli, amiralul Mark Ferguson, locțiitorul comandantului JFC, generalul-locotenent Michael Day, șeful Statului Major General al Armatei Române general-locotenent Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, precum și alți oficiali, care au apreciat modul în care poate funcționa un comandament dislocat.
'Această dislocare va testa capacitatea operațională a oamenilor mei prin schimbarea comenzii și controlului între comandamentul de la Napoli și elementele înaintate care au fost dislocate la Cincu (...) Trident Joust demonstrează capacitatea de adaptare a forțelor aliate în cadrul unui comandament comun și care acționează ca forțe de răspuns NATO. De asemenea, pentru prima dată prin intermediul acestui exercițiu se demonstrează capacitatea noastră de a schimba, fizic, centrul de control dintr-o locație în alta în timpul unui scenariu de exercițiu', a arătat amiralul Mark Ferguson.
Trident Joust este parte componentă a operației ALLIED SHIELD, iar exercițiile NATO din această serie sunt de natură defensivă și fac parte din setul de măsuri de asigurare ale Alianței Nord-Atlantice. Activitățile de la Cincu s-au concentrat pe creșterea interoperabilității, a capacității operaționale și a celei de reacție în rândul statelor aliate și partenere.
Seria ALLIED SHIELD mai include, pe lângă Trident Joust, și exercițiul NOBLE JUMP, prima dislocare pentru antrenament a unităților cu nivel de reacție ridicat din cadrul Forței Întrunite cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat (VJTF), BALTOPS, un exercițiu naval aliat ce se va desfășura în Marea Baltică și SABER STRIKE, un exercițiu al forțelor terestre desfășurat în statele baltice. La această serie de exerciții ce au loc în luna iunie pe teritoriul statelor NATO, inclusiv în România, participă aproximativ 14.000 de militari.
Armata României a cuplat Trident Joust 15 de la Cincu cu exercițiul național cu trageri reale VIFORUL 15 de la Smârdan, unde s-au aflat peste 200 de militari români.
Misiunea Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli este să pregătească, să planifice și să desfășoare operații militare pentru a menține pacea, securitatea și integritatea teritorială a statelor membre ale Alianței, iar în fiecare an, Comandamentul Aliat Întrunit de la Napoli alternează comanda operațională a Forței de Răspuns a NATO cu Comandamentul Aliat Întrunit de la Brunssum, Olanda.
În paralel cu exercițiul de mare amploare de la Cincu, Trident Joust 15, în același poligon se desfășoară exercițiul RESOLUTE CASTLE 15, realizat în colaborare cu militari ai Batalionului de Geniu al Gărzii Naționale a statului Alabama (SUA).
Colonelul Gheorghe Soare, comandantul Brigăzii 10 Geniu 'Dunărea de Jos' a arătat că exercițiul se derulează în perioada iunie-septembrie și că la acesta iau parte 97 de militari din Alabama cu 80 de mijloace, în timp ce partea română participă cu 73 de militari și 45 de mașini și utilaje. Pe parcursul acestui exercițiu va fi executat un drum de 5 kilometri, cu lățimea de 8 metri, care va asigura manevra forțelor în acest poligon, cinci platforme pentru poligoane de tragere — poligoane de distrugere ușoară, poligoane de ducere a luptei în localitate, poligon pentru pușcă cu lunetă și poligon de antrenament a vânătorilor de munte — plus 13 clădiri.
Șeful Statului Major General al Armatei Române, general-locotenent Nicolae Ciucă, a dat asigurări că toate exercițiile care se desfășoară pe teritoriul României intră sub incidența măsurilor de adaptare și reasigurare stabilite la Summit-ul din Țara Galilor, că acestea nu au un caracter ofensiv și intră în sfera pregătirilor pentru apărare.