Secretarul general al NATO, primit de Klaus Iohannis. Jens Stoltenberg, la Cotroceni: România este un aliat foarte hotărât

| 02 iul, 08:09

Președintele Klaus Iohannis l-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care efectuează o vizită oficială la București. Anterior, Jens Stoltenberg s-a întâlnit cu ministrul Apărării, Mircea Dușa, cu premierul interimar Gabriel Oprea și cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

UPDATE: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat marți,  că România este un aliat "foarte hotărât". "România se bazează pe NATO și NATO se poate baza pe România", a spus Stoltenberg, la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România își propune să fie un furnizor de securitate într-un context "foarte complicat". "Așa cum am afirmat și am asumat prin Strategia Națională de Apărare, România își propune să nu fie doar un beneficiar de securitate, ci și un furnizor de securitate într-un context foarte complicat, alături de partenerii săi. Acțiunile noastre, ca stat, merg în această direcție", a spus Iohannis, după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

UPDATE: În cursul dimineții de joi, Jens Stoltenberg s-a întâlnit cu ministrul Apărării, Mircea Dușa, cu premierul interimar Gabriel Oprea și cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

Cu prilejul întâlnirii cu secretarul general al NATO, ministrul Apărării Naţionale a evidenţiat faptul că "România va suplimenta și îmbunătăți contribuția la NRF, inclusiv prin identificarea de forțe și capabilități pentru Forța Întrunită cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat (VJTF)".

"România continuă implementarea măsurilor pentru operaționalizarea Unității pentru Integrarea Forțelor NATO (NFIU) din București, îndeplinind astfel toate responsabilitățile care revin țării noastre în calitate de națiune gazdă. De asemenea, avem în vedere un calendar ambițios privind punerea la dispoziția Alianței a comandamentului de nivel divizie (HQ MND SE), care va oferi opțiuni suplimentare pentru conducerea misiunilor Alianței în zona sudică a flancului estic aliat", a precizat Mircea Dușa, joi, în cadrul întâlnirii desfășurate la sediul Ministerului Apărării Naționale, după cum informează, într-un comunicat, MApN.

Potrivit sursei citate, pe timpul întâlnirii, cei doi oficiali au discutat teme de actualitate aflate pe agenda aliată, abordate și pe parcursul reuniunii ministeriale de la Bruxelles, săptămâna trecută. Implementarea Planului de creștere a capacității operaționale a NATO, procesul de adaptare a Alianței pe termen lung în perspectiva Summitului de la Varșovia din 2016, precum și Misiunea Resolute Support din Afganistan au fost principalele subiecte de discuție, adaugă Biroul de presă al MApN.

În același context, ministrul Dușa a subliniat nevoia de redresare a bugetelor apărării și înscrierea acestora pe o tendință ascendentă. "Credibilitatea NATO va depinde în final de alocarea de către statele membre a resurselor necesare pentru asigurarea capabilităților militare de care avem nevoie în raport cu complexitatea contextului de securitate actual. România este ferm angajată în această direcție", a precizat oficialul român, citat de comunicatul MApN.

Sursa menționată adaugă că, referitor la nevoia de adaptare strategică a Alianței pe termen lung, la nivelul structurilor din sistemul național de apărare a fost deja lansat un proces inter-instituțional de analiză privind contribuțiile proprii la desfășurarea acestui proiect.

"În acest sens, una dintre propunerile avansate a fost ca România să devină un centru regional întrunit pentru activități de instruire și exerciții în regiunea de sud-est a NATO", precizează MApN.

Totodată, atât ministrul apărării naționale, cât și secretarul general al NATO au apreciat progresele înregistrate în consolidarea structurilor guvernului de uniune națională al Afganistanului și progresele "semnificative" în ceea ce privește modul de acțiune a forțelor afgane de securitate.

"România ocupă locul al treilea în rândul aliaților contributori cu trupe în cadrul misiunii Resolute Support. Cei peste 650 de militari români activează pe o arie geografică largă, în nord, în centru și în sud", a subliniat ministrul apărării naționale.

Pornind de la parametrii agreați pentru misiunea din Afganistan, ministrul Dușa a evidențiat nevoia unei analize care să vizeze definirea coordonatelor temporale ale angajamentului NATO în regiune, precum și flexibilitatea pe care țara noastră o va manifesta pentru identificarea modalităților de acoperire a unor eventuale deficite la nivelul procesului de generare a forțelor.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Programul secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, cu prilejul vizitei în România începe la ora 9.00 cu întâlnirea cu ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, la sediul MApN.

De la ora 10.00, el se va întâlni cu premierul interimar Gabriel Oprea, la Palatul Victoria, iar apoi cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la sediul MAE.

Secretarul general al NATO va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis la Cotroceni, de la ora 11.30, cei doi urmând să susţină o declaraţie de presă comună, de la ora 12.20, şi să participe la un dejun oficial, de la ora 12.50.

Citeste si: ŞEFUL NATO vine în România: cu cine se întâlneşte

Jens Stoltenberg mai are în program o vizită la Unitatea NATO de Integrare a Forţelor, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Apărării Mircea Duşa, de la ora 14.25.

Stoltenberg s-a întâlnit în luna ianuarie, la Bruxelles, cu preşedintele Klaus Iohannis. Prima întâlnire dintre cei doi a avut loc la Bruxelles, în prima vizită externă pe care Klaus Iohannis a făcut-o după preluarea mandatului.

"Astăzi, l-am asigurat pe dl secretar general de întreaga susținere pentru eforturile Alianței și am reiterat invitația de a vizita România. Vom conveni împreună un moment potrivit pentru acest lucru", anunța Iohannis, la 16 ianuarie, după întâlnirea cu secretarul general al NATO.

De asemenea, Iohannis s-a întâlnit cu secretarul general al NATO la reuniunea Consiliului European de Vară, ocazie cu care cei doi oficiali au avut un schimb de opinii privind măsurile pe care Organizația le are în vedere pentru a face față provocărilor mediului de securitate actual.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 iul, 10:03
Polonic Ion
Vestea că "Operaţiunea tigaia" a ajuns în atenţia procurorilor l-a speriat pe unul dintre cei care au participat la împărţirea obiectelor de uz casnic în campania electorală. Potrivit surselor citate de observatorulph.ro, un cetăţean s-a prezentat la sediul DNA cu două tigăi, ca nu cumva să răspundă pentru faptul că ar fi distribuit alegătorilor tigăi electorale. Omul a povestit, cu nume şi prenume, cine i-a dat tigăile să le distribuie, unde le-a distribuit, iar la final a spus că din materialele electorale i-au rămas două tigăi. Acum, tigăile vor reprezenta probă în dosarul lui Sebastian Ghiţă.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ