Bisericile din România, ÎMPÂNZITE de fresce tulburătoare cu OZN-uri
În România există multe biserici și mănăstiri care adăpostesc picturi și icoane bizare.
În Biserica Mănăstirii din Sighișoara, există o pictură murală pe care este înfățișat un OZN gigant.
Se poate observa că OZN ul plutește în derivă și scoate fum. Deasupra picturii scrie în germană, Israel, pune-ți speranța în Dumnezeu.
Presa din străinătate a relatat cu lux de amănunt știrea și a precizat faptul că pictorul este necunoscut.
Specialiștii susțin că e greu de precizat vechime picturii, dat fiind faptul că biserica a fost construită în secolul al XIV lea. Se pare că fresca a fost realizată după 1523, dată la care Biblia a fost tradusă în limba germană.
O biserică din Satu Mare, Corund, adăpostește picturi ce frizează canoanele ortodoxismului, înfățișând diavoli cu coarne și o femeie dezbrăcată, personificarea ciumei în opinia iconografilor. Biserici cu picturi asemănătoare mai sunt în Desești, județul Maramureș și în Almaș Săliște, județul Hunedoara. Specialiștii sunt de părere că picturile redau una din versiunile apocrife ale Apocalipsei.
Ceea ce atrage atenția este faptul că aceste icoane reprezintă păcatele umane și Judecata de apoi. Ciudat este faptul că lipsesc apostolii și Iisus.
În una dintre picturi este reprezentat diavolul, așezat în poarta iadului. Păcătoșii sunt purtați în spate de alte creaturi ale infernului.
Documentele vremii descriu faptul că biserica de lemn de la Corund, a fost adusă pe butuci de lemn, trasă de boi, din mijlocul cimitirului, unde fusese construită inițial, în sat.
Biserica Drăgănescu este pictată de către părintele Arsenie Boca. El nu se limitează la canoanele iconografice clasice. În picturi apar obiecte pe care umanitatea avea să le inventeze mult mai târziu. În documentele sale a fost descoperită propoziția că omul de știință va distruge omenirea.
Preotul spune că vor cădea cei aleși, vor pleca mulți din țară. Nu se mai pot întoarce o parte dintre ei, pentru că România va fi înconjurată de flăcări.
În Grecia, în Kefalonia, se întâmplă an de an, un lucru ieșit din comun. Pe icoana Maicii Domnului, de Sfânta Marie, se strâng șerpi. A doua zi aceștia dispar, până anul viitor când apar din nou. Localnicii spun că dacă într-un an aceștia nu apar, se vor întâmpla lucruri rele. Vaticanul are și el secretele sale. În arhiva Vaticanului, există multe desene în care sunt reprezentate obiecte misterioase. În unul dintre aceste desene, Fecioara Maria este la mormântul lui Iisus iar pe cer este un car de foc.
În alt desen Iisus este răstignit, iar de o parte și de alta sunt două discuri zburătoare. În majoritatea icoanelor bizantine, care reprezintă Răstignirea apar aceste obiecte misterioase. În opinia specialiștilor în iconografie, aceste obiecte misterioase apar și în icoanele cu Sfântul Ilie care se înalță la cer într-un car de foc sau în icoanele având ca temă Schimbarea la față a Domnului.
Aflată la doar un kilometru distanță de Mănăstirea Curtea de Argeș, biserica Sfântul Nicolae Domnesc este prima Catedrală Metropolitană, construită în Principatele Române. Ea a fost construită în 1532, de către Basarab I. Biserica este unică deoarece adăpostește o frescă care o înfățișează pe Fecioara Maria însărcinată.
Biserica adăpostește 13 morminte. Mormântul cu numărul 10 este neobișnuit zonei noastre. Piatra de deasupra mormântului prezintă semne care țin de ezoterismul bizantin, cum ar fi arborele vieții, soarele cu 24 de raze, cruce templieră, un cerc cu patru triunghiuri echilaterale, care dau 12 puncte pe cerc. Cele 12 puncte pot reprezenta cei 12 apostoli, cele 12 zodii ? Se spune că acest mormânt straniu este al lui Radu Negru.
Ştirile orei
Începând de astăzi, toţi credincioşii care vor ajunge în zona Dealului Mitropoliei din Bucureşti se vor putea închina la racla cu moaştele Sfântului Miel cu O Nară. Aducerea acesteia în România este rezultatul a patru luni de discuţii purtate între reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi călugării de la Muntele Athos. Aceştia consideră că efortul le va fi răsplătit pe măsură, mai ales din punct de vedere financiar.
“Mielul cu O Nară alină suferinţele din sufletele celor care cred în puterea sa vindecătoare. Fără sacrificiul suprem al acestuia, n-am fi ajuns să avem o credinţă bimilenară. Sau dacă am fi avut, aceasta n-ar fi fost desăvârşită. Rugămintea pe care o am faţă de credincioşi este ca aceştia să sărute cuviincios mielul şi să reţină faptul că mai întâi pielea trebuie dată înapoi.” a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Iulian Capsache.
Viaţa Sfântului Miel cu O Nară a fost una agitată, care s-a terminat într-un mod nefericit. El a fost prigonit de femei, care îl frecau până când i se făcea rău şi vomita. Spre sfârşitul vieţii, acesta a fost prins de câteva păgâne care l-au decalotat şi apoi l-au îngropat. În tradiţia populară se spune că Mielul Mântuitor a înviat într-a treia zi după fripturi şi s-a ridicat la ceruri, iar ortodocşii consideră că expresia “Credincioşi, să luaţi mielul !” este de bine.
Patriarhul Daniel promite că va continua să aducă în ţară rămăşiţe trupeşti ale câtorva sfinţi în perioada ce urmează: “Dacă se vor îmbulzi şi la următoarele sărbători, credincioşii vor avea câteva surprize foarte plăcute printre care se numără moaştele Ciocănitoarei Woody şi mantia Cuviosului Superman.”
1. 100 de lei - Evanghelia, patrafirul, crucea şi mâna dreaptă, plus bonus de tămâiere all-inclusive;
2. 80 de lei - Patrafirul, mâna dreaptă şi şomoiogul de busuioc cu care vă dau în freză;
3. 50 de lei - Patrafirul şi crucea plus mâna stangă cu care mă scarpin la boaşe;
4. 20 de lei - Doar patrafirul, zgârciţilor. Să nu vă imaginaţi că intraţi în rai cu banii ascunşi în chiloţi;
5. 10 lei - Vă dau să pupaţi salamul bărbos, că altceva nu meritaţi, tăntălăilor;
6. 5 lei - Îmi şterg posteriorul cu mutrele voastre diforme;
7. Moca - Să mergeţi la biserică să vă agheasrnuiască părintele Boschetarie, sărăntocilor.
Dragi credincioşi, sunt Preafericirea Mea Daniel şi în calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române vă înştiinţez că suntem în pragul colapsului: ţara noastră a rămas fără resurse de ċăċat!
Din cauza sărbatorilor ortodoxe din ultimele săptămâni, rezerva de ċăċat a României a fost epuizată. Deşi existau câteva diferenţe de opinie între membrii Sfântului Sinod, când a fost vorba de mâncat ċăċat, cu toţii au ajuns la un consens şi nimeni nu a mai ţinut cont de funcţie, vârstă şi simpatii, toţi aceştia trecând direct la înfulecat.
Trist este faptul că majoritatea credincioşilor nu s-au mulţumit să consume ċăċat în timpul slujbelor, ci şi-au luat şi câte doi saci pentru acasă. Absolut toţi enoriaşii au mâncat ċăċat în timpul slujbelor, în timpul discuţiilor de pe marginea străzii şi chiar alături de familiile lor, la chermeze, nunţi, botezuri sau cumetrii.
Pasiunea pentru consumul de ċăċat s-a răspândit rapid, astfel că o multitudine de preoţi, diaconi, călugari, episcopi si mitropoliţi s-au apucat, la rândul lor, să mănânce ċăċat. Din păcate pentru ei, zăcămintele de ċăċat ale României au fost epuizate, astfel că doar printr-o minune va mai fi descoperit vreun zăcământ de ċăċat care încă n-a fost consumat în această ţară. În acest mod se poate explica de ce, în ultima perioadă, foarte mulţi credincioşi au început să mănânce ċăċat în afara ţării, chiar şi prin moschei, sinagogi sau temple.
Cu sufletul plin de speranţa că vom identifica un nou zăcământ de ċăċat pe teritoriul ţării noastre, astfel încât să nu fie nevoie sa apelăm la importuri şi gândindu-ne cu evlavie la Bântuitorul nostru Iisus, vă spun „Fiţi binecuvântaţi, fiilor”. Doamne ajută!
► Atunci când Dumnezeu a spus “Să fie lumină!”, cita din Arsenie Boca.
► Se spune că Dumnezeu a făcut Pământul, Soarele, Luna, stelele, plantele, animalele şi omul. Pe Dumnezeu l-a făcut Arsenie Boca. De mai multe ori şi în poziţii diferite.
► Moise a primit Cele 10 Porunci de la Arsenie Boca.
► Când merge la culcare, Bau-Bau se uită în şifonier şi sub pat ca nu cumva Arsenie Boca să fie acolo.
► Arsenie Boca a scris un almanah gastronomic intitulat “Cartea de bukkake”, datorită faptului că iubea credincioşii exact ca sarea-n bukkake. În cųrând va fi editat un al doilea volum denumit “Bukkake tradiţionale”.
► Atunci când Iisus a înviat, a suferit un preinfarct în momentul în care a auzit că pe Pământ există unul mai tare ca el. Era vorba despre Arsenie Boca.
► Arsenie Boca ştie ce este lerul despre care cântă Ştefan Hruşcă.
► Arsenie Boca a inventat motorul Euro 666.
► Arsenie Boca n-a avut copii, dar el e adevăratul tată al lui Luke Skywalker.
► Arsenie Boca îl vede pe Omul Invizibil.
► Dacă tu ai 10 lei şi Arsenie Boca are 10 lei, Arsenie Boca are mai mulţi bani ca tine.
► Nu există lesbiene, ci doar femei care încă nu l-au cunoscut pe Arsenie Boca.
► Când Arsenie Boca s-a hotărât să fumeze, ţigările au început să se îmbolnăvească de cancer.
► Arsenie Boca îi spovedea pe Iustin Pârvu şi Ilie Cleopa folosind mirul pe post de lubrifiant. Lui Arsenie Papacioc îi dădea cu agheasmă la papacioacă.
► Dacă Arsenie Boca ar fi purtat elice în loc de potcap, s-ar fi numit Arsenie Belişcopter.