Cea mai mare GREŞEALĂ pe care o faci când te închini. Cum se face CORECT semnul crucii, conform Bisericii

Este aceasta, ceva neimportant, o simpla formalitate? Nu, sub nici o forma. Sfântul Vasile cel Mare scria cu mult timp în urma ca “Totul în Biserica este bun si se face dupa rânduiala”. Semnul Crucii este marturia vazuta a credintei noastre. Ca sa vezi daca cineva este crestin ortodox, roaga-l sa-si faca semnul Sfintei Cruci. Daca îl va face sau nu, si cum îl va face, ne va lumina întru totul. Evanghelia ne spune ” Cel ce este credincios în foarte putin si în mult este credincios” (Lc. 6,11).

Semnul crucii are o putere foarte mare. Sunt multe întâmplari zugravite în vietile sfintilor care ne arata cum semnul Sfintei Cruci facut peste trupul cuiva, chiar si o singura data, sparge legaturile diavolilor. Din aceasta pricina cei care îsi fac crucea neglijent, fara evlavie, îi fac pe diavoli sa salte de bucurie.

Deci cum ne facem corect semnul Sfintei Cruci?

Trebuie sa ne unim mai întâi primele trei degete ale mâinii drepte, care simbolizeaza Unitatea Sfintei si Nedespartitei Treimi. Celelalte doua degete se aseaza în palma semnificând coborârea Fiului lui Dumnezeu pe pamânt din Cer (cele doua degete semnificând cele doua firi ale lui Hristos). Degetele împreunate ating mai întâi fruntea – pentru a sfinti mintea – apoi buricul – pentru a sfinti simturile, apoi umarul drept si umarul stâng – pentru a sfinti puterea trupului.

Atunci când atingem fruntea spunem “În numele Tatălui”, când atingem buricul “și al Fiului”, iar când atingem umărul drept și apoi pe cel stâng spunem “și al Sfântului Duh”. Nu trebuie să ne grăbim când facem semnul sfintei cruci, sau să facem mai multe cruci, în grabă, și fără a face mișcarea completă, fără evlavie. Faceţi una şi bună decât o mie şi strâmbe, una şi corectă decât o mie şi rele!

Daca dorim sa facem si o închinăciune (metanie mică), ne aplecam numai dupa ce mâna este din nou lasata sa cada pe lânga trunchi. De ce? Pentru ca tocmai am închipuit Crucea de pe Golgota si ne închinam ei. Uneori se mai observa o alta greseala, destul de raspândita: închinaciunea se fac în acelasi timp cu semnul Crucii. Nu trebuie sa facem acest lucru (rupem Crucea).

Daca însa ne oprim cu semnul Sfintei cruci la piept, si nu la buric, atunci crucea pe care o facem apare rasturnata si fara sa vrem transformam Crucea lui Hristos într-o cruce satanista.

Citeşte şi: ATENŢIE ROMÂNI! Ce spune Biserica despre copiii cu două nume

Semnul Sfintei Cruci îl însoteste pretutindeni pe credincios. Ne facem acest semn când ne trezim si când mergem la somn, la iesirea din casa si intrarea în biserica; ne închinam înainte si dupa masa. Semnul Crucii lui Hristos sfinteste totul si pe toate, asa ca atunci când credinciosul îsi face semnul Sfintei Cruci asupra sa se apropie mai mult de mântuire si sufletul sau se foloseste.

Semnul crucii făcut corect aduce binecuvântarea lui Dumnezeu. Semnul crucii făcut indiferent, oricum, incorect îndepărtează binecuvântarea lui Dumnezeu şi atrage „binecuvântarea” celuilalt, care se bucură, râde şi se îmbolnăveşte de râs.

Nu e neapărat să vă aplecaţi cu mâna până la pământ, deşi aşa e cel mai indicat, dar crucea trebuie să fie neapărat dreaptă. Dacă preotul sau diaconul nu se închină la fiecare ectenie nu trebuie să cădem în ispita de a judeca. Poate pomeneşte, are o carte în mână sau un microfon, după caz, sau ia prinoase de la credincioşii întârziaţi şi în acelaşi timp zice ectenia.

Dar trebuie să ştim că închinarea noastră este respiraţia Bisericii. La fiecare ectenie, când auzim „Domnului să ne rugăm”, toată Biserica (adunarea credincioşilor) trebuie să se închine, să facă o mică închinăciune, până la brâu, sau chiar atingând cu mâna pământul; dar închinăciunea la pământ o facem numai când avem loc pentru asta şi nu deranjăm pe cei din faţă sau pe cei din spate. (Grecii fac întâi plecăciunea şi apoi se îndreaptă şi fac semnul crucii; însă noi şi slavii facem întâi semnul crucii şi apoi facem plecăciunea, închinăciunea sau metania. Aşa ne-am obişnuit, de când ne-am închinat pentru prima oară). Deci, la fiecare chemare a Ecteniei Mari se face închinăciune mică, aplecându-ne până la brâu (sau mai puţin chiar, după putere şi spaţiu). Dar crucea trebuie făcută în poziţia de „drepţi”. La fiecare „Domnului să ne rugăm!” cu care se încheie majoritatea chemărilor Ecteniei Mari. Ne închinăm şi la fiecare cerere din cadrul ecteniei întreite (ectenia de după citirea Evangheliei) când auzim ultimele cuvinte – majoritatea se termină cu cuvintele „pentru sănătatea şi mântuirea lor”. La fel ne închinăm la ectenia de după Heruvic: la fiecare „Domnului să ne rugăm” sau „De la Domnul să cerem” facem câte o mică închinăciune sau plecăciune.

Citeşte şi: NU mai faceţi asta la ÎNMORMÂNTĂRI! Obiceiul este PĂGÂN!

„Să nu ne rugăm ca fariseul fraţilor…” Trebuie să ştim că la Liturghiile Sfântului Ioan Gură de Aur şi Sfântului Sfântului Vasile cel Mare nu se îngenunchează deloc. Dar există trei momente mai înălţătoare şi mai sfinţitoare decât altele, momente în care credincioşii nu stau cu fruntea sus ca fariseul, ci iau poziţia vameşului: închinăciune cu mâna până la pământ sau măcar până la genunchi şi rămânerea în această poziţie. Dacă unii bolnavi nu pot nici asta, pot însă să se ridice în picioare – dacă stau jos, şi să-şi plece capul. (Iar dacă cineva simte multă umilinţă şi pocăinţă are toată libertatea să-şi plece genunchii inimii, să îngenuncheze în duh, dar să nu strice rânduiala Bisericii pe care Sfinţii Părinţi au aşezat-o cu luminare de la Dumnezeu. Cum cântăm la Bobotează? „Că unde este de faţă Împăratul, este şi buna rânduială”.) Aceste trei momente sunt: 1) Vohodul (Intrarea) Mare cu Cinstitele Daruri din cadrul Heruvicului (adică pe toată perioada transferării Darurilor de la Proscomidiar pe Sfânta Masă; altfel spus: cât ţin pomenirile). 2) Cântarea „Pre Tine Te lăudăm” (când are loc prefacerea Darurilor în Trupul şi Sângele Domnului). Cât ţine această cântare stăm cel puţin cu capul aplecat, cu multă umilinţă, rugându-ne din inimă, cu toată atenţia. E momentul Pogorârii Duhului Sfânt peste noi şi peste Darurile noastre. 3) „Să luăm aminte: Sfintele Sfinţilor!”. În timpul rostirii acestor cuvinte credincioşii stau în poziţie de închinăciune cu capul plecat, dar în picioare.

Acestea sunt cele mai sfinte momente şi e bine să avem o poziţie adecvată, aşa încât să fim „ca un singur trup” în închinarea pe care I-o aducem lui Dumnezeu.

Citeşte şi: Locul unde îşi doarme somnul de veci părintele ARSENIE BOCA, asaltat de mii de credincioşi