Bloomberg: Portul Constanţa devine cel mai mare terminal de cereale din Europa
Portul Constanţa, cu o istorie care datează din secolul VI înaintea erei noastre, devine cel mai mare centru nodal pentru transporturile de cereale din Europa, într-o piaţă mondială a grâului de 4,2 miliarde de dolari, relatează Bloomberg.
Cantitatea de cereale care a trecut prin Portul Constanţa până la sfârşitul lunii august a fost cu 30% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi, până la sfârşitul acestui an, va depăşi nivelul anului trecut, a declarat purtătorul de cuvânt al portului, Monica Velicu.
Cargill, cea mai mare companie privată din Statele Unite, şi compania Transport Trade Services au finalizat în luna august o investiţie de 15 milioane de euro în terminalul de cereale Canopus Star din Portul Constanţa, care a dublat capacitatea acestuia de la 50.000 de tone la 110.000 tone.
În 2013, transportatorii au trimis un număr record de 533 de vase în Portul Constanţa, în creştere cu 21% faţă de anul precedent, potrivit datelor portului.
Creşterea producţiei de cereale din România, Bulgaria şi Ungaria şi construcţia unor noi silozuri şi terminale pentru manipularea livrărilor către Egipt au propulsat Portul Constanţa înaintea portului Rouen din Franţa, ca principal centru nodal al cerealelor în Europa.
"Producţia de cereale a crescut treptat în România, Bulgaria, Ungaria şi Serbia. Principalul beneficiar a fost portul Constanţa. Este singurul port cu o capacitate suficientă pentru a servi regiunea", a declarat săptămâna trecută James Hyslop, director pentru România la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
România, care a devenit principalul furnizor pentru agenţia de stat pentru cereale din Egipt, după ce a câştigat contracte în faţa Rusiei şi Franţei, a atras companii agricole ca ASI Europe din Germania şi Archer-Daniels-Midland (ADM) şi CHS din Statele Unite.
În primele opt luni ale acestui an, prin Portul Constanţa au trecut 9,5 milioane de tone de cereale, cu 30% mai mult faţă de intervalul similar din anul trecut, iar volumul din acest an va depăşi recordul de 15,3 milioane de tone consemnat în 2013, a spus Velicu.
Contractele futures pentru grâu tranzacţionate la Paris au scăzut cu 21% în acest an, din cauza ofertei mari.
Exporturile de cereale care au avut loc anul trecut prin Portul Constanţa au fost de 8,7 milioane de tone, peste nivelul de 5,389 milioane tone din 2012.
Portul Rouen din Franţa a exportat 7,35 milioane de tone de cereale în 2013, comparativ cu 5,45 milioane de tone în 2012.
Producţia de grâu moale a României, Bulgariei şi Ungariei a urcat la un nivel total de 17,7 milioane de tone, de la 7,4 milioane de tone în urmă cu 10 ani, când regiunea a fost afectată de secetă, potrivit datelor Eurostat.
Producţia de porumb a crescut în aceeaşi perioadă la 20,8 milioane de tone, de la 15,3 milioane tone.
"Exporturile de cereale ale României vor continua să crească. Este o regiune cu multe bogăţii naturale", a declarat Peter Beerents, director general al Cibus Farmland Club, companie olandeză de consultanţă în domeniul agricol.
Majoritatea cerealelor livrate din Portul Constanţa sunt destinate ţărilor din Orientul Mijlociu, iar traderii beneficiază de numărul mare de nave care caută contracte de transport.
Costul transportării unei cantităţi de circa 50.000 de tone de cereale din Constanţa în Egipt a fost în medie de 12,63 de dolari pe tonă în acest an, în scădere de la 13,01 dolari în 2013.
Între mărfurile neambalate care sunt transportate prin portul Constanţa se află cerealele, fierul vechi şi cărbunele.
De la 1 iulie, autorităţile din Egipt au convenit achiziţia a 600.000 de tone de grâu din Romania, peste cantitatea de peste 525.000 de tone din Rusia şi cea de 480.000 de tone din Franţa, conform datelor Bloomberg.
Constanţa este avantajată pentru livrările de cereale spre Egipt, cea mai mare piaţă de profil din lume. Portul egiptean de cereale El Dekheila este la o distanţă de 1.118 mile marine, la care se poate ajunge din Constanţa în 3,5 zile, la o viteză de 14 noduri, potrivit ports.com.
Faţă de Odesa, distanţa este de 1.393 de mile, iar faţă de Novorossiisk de 1.576 mde mile, iar durata transportului până la portul egiptean este de 4,1, respectiv 4,7 zile.
În ultimele patru luni, cei mai mari patru transportatori de mărfuri neambalate din portul Constanţa au fost companiile Polska Zegluga Morska, National Navigation, Lebanese Shipping Union şi Samos Steamship, care au preluat din port 18 încărcături.
Potenţialul Portului Constanţa este în continuare limitat de navigabilitatea redusă a Dunării, au arătat Beerents, de la Cibus Farmland Club, şi Toma Dinu, decanul Facultăţii de Management a Universităţii de Ştiinţe Agricole din Bucureşti.
"În anumite perioade ale anului, nivelul Dunării este atât de scăzut încât navigaţia este limitată pentru navele peste un anumit tonaj. Sunt disponibile fonduri europene mari, dar nu sunt cheltuite pentru creşterea adâncimii fluviului", a spus Beerents.
Dinu a spus că cea mai mare parte a cerealelor din România sunt transportate la Constanţa cu trenul sau camioanele, iar îmbunătăţirea navigabilităţii Dunării şi dezvoltarea porturilor fluviale ar permite creşterea exporturilor.
În 2012, Contanţa era al nouălea mare port pentru mărfuri neambalate din UE, în urma porturilor Tranto (Italia) şi Antwerp (Belgia), potrivit datelor Eurostat. Rotterdam se afla pe prima poziţie.
Creşterea exporturilor de cereale ale României şi îmbunătăţirea logisticii au coincis cu investiţii ale Cargill, ADM şi CHS, care deţin participaţii la terminalele de cereale din portul Constanţa.
ADM este cel mai mare procesator de porumb din lume, iar CHS cea mai mare asociaţie din industria cerealelor în SUA.