Bulgaria a depăşit România la atragerea banilor europeni
Bulgaria a depăşit România, Italia, Republica Cehă, Slovacia şi Croaţia la asimilarea mijloacelor din fondurile europene. Bulgaria se situează pe locul 23 între cele 28 de state membre ale UE, cu un procent de 65,6% decontări de fonduri europene în perioada precedentă de program, 2007 – 2013.
Rezultatul a fost comunicat de Direcţia Generală “Politică Regională” a CE, citată de agenţia BGNES. Trioul fruntaş la acest capitol este format din Lituania (93,7% plăţi), Portugalia (92,6% plăţi) şi Estonia (92,3% plăţi). Inaintea Bulgariei se situează Spania cu 72,8% asimilare de fonduri europene, scrie Rador.
Citește și: Angela Filote: România este singurul stat membru UE cu rată de absorbție sub 60% a fondurilor europene
Din noua perioadă de program 2014-2020, pentru care sunt prevăzute 256 miliarde de euro, joi au fost aprobate pentru finanţare programele bulgare “Capacitate administrativă”, cu buget de 336 milioane euro şi “Ştiinţă şi educaţie pentru creştere inteligentă”, care va dispune de 701 milioane de euro.
Citește și: Teodorovici: Anul acesta depășim o absorbție de 80% din fondurile europene
Încă la sfârşitul anului trecut, a fost aprobat programul operativ PO “Dezvoltarea resurselor umane”, precum şi PO “Transport şi infrastructură de transport”, iar săptămânile viitoare se aşteaptă aprobarea programului “Inovaţii şi concurenţialitate”. Nu este clar când vor primi semnal verde programele “Dezvoltare regională” şi “Mediu”, discuţiile Bulgariei cu CE fiind în desfăşurare, scrie redacţia.