C.T.P îl CRITICĂ pe Iohannis după declaraţia privind preluarea puterii: Un mesaj de natură leninistă

| 26 noi, 2014

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu spune că președintele ales, Klaus Iohannis, a dat un semnal deloc încurajator, când a spus că PNL vrea să preia puterea. Jurnalistul consideră că acest mesaj – puterea în sine, puterea pentru putere – este de natură leninistă.

„Să luăm puterea! Ce să facem cu puterea în momentul acesta? Dacă dl. Iohannis are această atitudine, cedează la dorința unor dintre politicienii PNL de a ajunge la putere cu orice preţ, după parerea mea n-a mai avut rost tot acest vot popular şi Iohannis n-a înțeles nimic, dacă poate veni cu atitudinea asta!”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Jurnalistul a recunoscut că nu a văzut cu ochii săi declarația președintelui ales. „Aş vrea să văd clar că are o astfel de atitudine. Nu cred că are o astfel de atitudine, să ajungem la putere cu orice preţ noi şi ai noştri, pentru că ar însemna o jignire la adresa celor care l-au votat”, a adăugat editorialistul.

„Aţi auzit în campania electorală, în scandări, ați auzit pe cineva strigând ACL, PNL? Fireşte că e legitimă dorința Jos Guvernul Ponta!, dar nu oricum, nu înlocuirea lui cu un guvern din aceeaşi făină. Sper că dl. Iohannis nu va avea o asemenea atitudine politicianistă, combinagistă, ancorată în trecut. Ar fi extrem de trist”, a punctat Cristian Tudor Popescu.

Jurnalistul vede foarte posibilă o „dezertare” a parlamentarilor actualei puteri, care ar trece în tabăra PNL, astfel încât opoziția să preia puterea, așa cum a preconizat președintele ales, Klaus Iohannis, într-un interviu pentru Reuters.

„Sigur că e posibil așa ceva. Soluții imorale de acest fel am tot văzut în anii din urmă, dar nu cred că votul acesta uriaș, ieșit din comun, în favoartea lui Iohannis s-a făcut pentru astfel de soluții. Adică niște inși care sesizează acum posibilitatea pierderii ciolanului și trec la câștigători”, a spus Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Jurnalistul a atras atenția că nici PNL nu este reformat, nu numai PSD. „Sunt inși acolo care n-au ce căuta la guvernare, în prim-planul partidului”, spune Cristian Tudor Popescu. „Să nu uităm că acest cuib de şerpi de la ANRP nu e o afacere pesedistă, e o afacere pedelistă. Nu cred că e cazul să vină la guvernare PNL într-o formulă ca în 2004, cu soluții de tip cooptarea PC, soluția imorală folosită de Traian Băsescu, pentru că aşa ceva nu va aduce nimic bun, în primul rând din punct de vedere al civilizaţiei politice din România”, consideră editorialistul.

„Acest vot masiv în favoarea lui Iohannis nu înseamnă un vot pentru înlocuirea unui guvern de politicieni cu alt guvern de politicieni din aceeasi făină. În mod clar e vorba de o schimbare de atmosferă, o schimbare socială masivă, psihosocială chiar, în România, care reclamă și în politică niște schimbări fundamentale. Deci, deocamdată, nu cred că astfel de combinageli prin care să ajungă la putere partidul lui Iohannis sunt bune pentru România”, a punctat jurnalistul.

Cristian Tudor Popescu este convins că există semnale din PNL în direcția intrării la guvernare. „Domnii de la PNL, foarte mulți dintre ei, sunt din aceeași specie. Consideră că acum trebuie să împartă cașcavalul, asta e semnificația victoriei lui Iohannis”, a mai spus Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Lucian Mândruţă şi Cristian Tudor Popescu au ajuns la poliţie din cauza lui Adrian Sârbu

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
26 noi, 2014
emil
puterea
conform Constitutiei Romaniei puterea apartine poporului, de unde s-o ia, de la popor? Mass-media ar fi trebuit sa stie.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ