Ca în fiecare an, 7 milioane de cozonaci, scoși pe piață pentru Paște
Patiseriile și brutăriile românești vor coace șapte milioane de cozonaci pe care îi vor vinde apoi cu un preț cuprins înte 5 și 40 de lei pe bucată.
De asemenea, pe piață vor fi scoase și câteva sute de mii de bucăți de pască. Cantitatea este una de zece ori mai mare față de o lună obișnuită.
Pe lângă această ofertă, românii vor mai putea cumpăra și cozonacii de trei kilograme, pentru care vor plăti 130 de lei pe bucată, potrivit lui Aurel Popescu, președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase ROMPAN.
Popescu a mai spus că oferta este similară cu cea pe care brutăriile o pun pe piață și de Crăciun, iar prețurile rămân nemodificate față de anul trecut.
În ceea ce priveşte exportul, peste 200.000 de cozonaci vor fi vânduți în străinătate.
"Acum duduie mașinile cu cozonaci românești către Italia, Spania, Canada sau SUA. Și în Germania se vinde foarte bine cozonacul românesc. Cred că vor pleca peste 200.000 de bucăți. Din păcate, în Marea Britanie s-a iscat un scandal din cauza unei firme din județul Dolj, care a trimis în jur de 2.000 de cozonaci cu rahat și a tradus greșit, într-un sens vulgar, cuvântul 'rahat', nicidecum ca produs de cofetărie", a precizat Aurel Popescu, pentru agerpres.ro.