Tradiţii şi obiceiuri legate de ouăle de Paşti

În România, cea mai veche menţiune despre obiceiul vopsirii ouălor de Paşti se regăseşte în amintirile florentinului Antonio Maria del Chiaro (1669-1727), secretar al principelui domnitor Nicolae Mavrocordat (1709-1710, prima domnie în Moldova), al Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi al domnului Ţării Româneşti Ştefan Cantacuzino (1714-1715), care au descris multe dintre obiceiurile românilor. În Moldova, se aminteşte despre ouăle de Paşti în cronica lui Gheorgache, al doilea logofăt de la Iaşi, în anul 1762.

Răstignirea şi învierea reprezintă legătura eternă dintre moarte şi viaţă, aşa cum renaşte natura în fiecare primăvară, iar oul, el însuşi purtător de viaţă, devine un simbol al regenerării, al purificării, al veşniciei.

De Paşti, la români, există obiceiul ciocnirii ouălor. Se ciocnesc numai ouă roşii după un anumit ceremonial, care în comunităţile rurale se păstrează fără abatere. Ca regulă generală, primul care ciocneşte este cel mai vârstnic bărbat de la masă sau o persoană mai în vârstă, care ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de un comesean, în timp ce rosteşte formula 'Hristos a Înviat!', la care se răspunde cu: 'Adevărat a înviat!'

De Paşti, ouăle nu se vopsesc doar în roşu, ci şi în alte culori, realizând desene deosebit de inspirate şi frumos lucrate, în motive geometrice sau reprezentând plante, animale ori diferite simboluri astrale. Bucovina este recunoscută pentru tradiţia - păstrată şi în zilele noastre - de a 'încondeia' sau 'închistri' ouă.

Pentru această operaţie se preferă ouăle provenite de la păsările de casă (de găină, raţă sau gâscă), pentru că acestea, având coaja mai groasă, se 'pictează' mai uşor. După ce se extrage conţinutul oului, acesta se spală cu detergent. În acest fel, fiind înlăturată grăsimea, vopseaua se aplică mult mai uşor. După ce se usucă, se ornează oul cu ceară topită care, neapărat, trebuie să fie de albine, curată. Astfel, de locul în care aplici ceara, nu se prinde vopseaua, păstrându-se culoarea naturală a oului. Ceara este întinsă pe desenul făcut cu creionul, cu un instrument, numit în Bucovina 'chişiţă' - un suport din lemn, cu o ţeavă subţire la capăt. Unii meşteri bătrâni nu treceau niciodată la alte desene până nu reprezentau fierul plugului, simbolul primei brazde de primăvară.

Armonia culorilor, delicateţea modelelor transmise din generaţie în generaţie sau a celor originale, create de artişti mai tineri, măiestria execuţiei au transformat acest meşteşug în artă.

Ouăle sunt încondeiate, de obicei, în trei-patru culori, ţinând cont şi de simbolul fiecărei culori în parte: roşu (soare, foc, dragoste), negru (eternitate, statornicie), galben (lumină, bogăţia recoltelor, tinereţea), verde (forţa naturii, rodnicie, speranţă), albastru (sănătate, seninul cerului).

Ouă decorative de Paşti se mai fac cu vopsele în relief (Vrancea, Putna Sucevei), împodobite cu mărgele (Bucovina), din lemn (zona Neamţ) sau din lut (Corund-Harghita). În unele părţi ale ţării sunt folosite ouă fierte, în alte zone, cele golite de conţinut.

Odinioară, ouăle de Paşti erau vopsite în culori vegetale, preparate după reţete străvechi, transmise din generaţie în generaţie, cu o mare varietate de procedee şi tehnici. Plantele folosite în acest scop, în funcţie de momentul când erau recoltate, de timpul de uscare şi de modul în care erau combinate, ofereau o gamă extrem de variată de nuanţe.

Pentru a obţine culoarea roşie, bunăoară, gospodinele strângeau, de cu vară, plante cu floarea purpurie, pe care le uscau. Cea mai frumoasă culoare roşie se căpăta din cojile de ceapă roşie, din frunzele mărului pădureţ sau din sovârf. Pentru galben se foloseau flori de tei sau frunze de mesteacăn, cu ajutorul viorelelor se vopseau ouăle în albastru, iar pentru verde se întrebuinţa răchiţica. Culorile vegetale se deosebesc de cele chimice, în opinia meşterilor populari care mai păstrează această tradiţie, prin căldura lor, ce lasă oului o amprentă estetică deosebită. Tot artizanii populari mai spun că una din condiţiile de bază la încondeierea ouălor de Paşti era, şi mai este, atmosfera în care are loc procesul. Nimeni nu trebuie să se certe, fiindcă această tehnică cere răbdare şi este una foarte dificilă. Lucrarea trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă de linişte şi bunătate, altfel ouăle iese mânjite şi 'chinuite'.

În tradiţia populară românească se crede că ouăle de Paşti sunt purtătoare de puteri miraculoase: ele vindecă boli şi protejează animalele din gospodărie.

În dimineaţa primei zile de Paşti, copiii sunt puşi să se spele pe faţă cu apa dintr-un vas în care s-au pus dinainte un ou roşu şi un ban de argint, pentru ca astfel copiii să fie tot anul sănătoşi şi rumeni la faţă, precum oul de Paşti şi curaţi precum argintul.

Se crede, de asemenea, că oul roşu este apărător împotriva diavolului şi păzeşte casa de farmece. Podgorenii, pentru a-şi feri roadele de grindină, leagă primăvara viţa-de-vie cu salcie de la Florii sau îngroapă un ou roşu, în Vinerea Mare. Macedo-românii pun în fereastră ouă de la Paşti, iar în Bucovina se crede că oul roşu este, alături de cruce, un simbol al biruinţei împotriva Diavolului.

Cu ouă roşii se fac descântece pentru dureri de dinţi, de urechi sau de gât. Mânjilor li se leagă de gât un găvan de lingură folosită la înroşirea ouălor, existând credinţa că astfel vor fi feriţi de rele. Ouăle roşii de pichire (bibilică) se întrebuinţează ca leac pentru muşcătura de şarpe şi în farmece de dragoste. Ştergarul cu care au fost şterse ouăle abia înroşite se păstrează un an pentru că e bun la durerea de urechi.

Cojile de ouă cu care se fac sărbătorile de Paşti trebuie le dai pe vale (pe apă), ca să se ducă să dea de ştire şi Blajinilor că sosesc Sfintele Paşti.