Calamitatea Băsescu dă lecții despre cum se fac vizitele în zonele sinistrate

Băsescu dă acum lecții de bună-cuviință, chipurile cum trebuie să te porți cu românul ghinionist, peste care au dat apele sau cine știe ce alte calamități naturale... Asta după ce el și oamenii săi îi umileau pe sinistrați cum le venea la gură. Zice Băsescu, sincer, motivul pentru care nu vrea să facă încă o baie – de data asta și la propriu, nu numai la figurat – cu mulțimea din zonele inundate: ”Nu intenţionez să mă duc în perioada imediat următoare, pentru că ar naşte un nou conflict cu Guvernul. În ziua de Paşte am vrut să sar în elicopter şi să mă duc în Giurgiu. Apoi am zis că se politizează. Au fost penibili cu barca, dar poate alocă nişte resurse pentru construcţia digurilor”, s-a hazardat președintele. Despre cât de penibile erau vizitele lor, pe vremea când se rupeau digurile în timpul lui Boc, nu al lui Dragnea, toată lumea știe. Episodul cel mai rememorat, zicem noi pe nedrept, este cel cu diva cotrocenistă care împărțea pantofi cu toc sinistraților care rămaseră fără ape, într-o zonă în care îi intra românului piciorul încălțat în cizma de cauciuc până la genunchi în nămolul lăsat în urmă de ape.

Scena mea preferată, despre cum să tratezi cu sinistratul român, cu casa și avuția luată de natură, e alta, mai subtilă, dar mult mai bună. Protagonist este nimeni altul decât nea Caisă ăsta, priceputu, care acum își dă cu părerea despre cât de penibili sunt cei care se duc la fața locului cât timp lui i se topesc cuburile de gheață în pahar, la gura sobei, în palat. Găsiți scena pe youtube, sau măcar prin arhiva lui Mircea Badea, căutați-o, că merită. Până o vedeți voi, vă spune eu în câteva cuvinte despre ce este vorba în propoziție.

Nea Băsescu, în 2010, pe ulița unei comune pustiite. Lume amărâtă, ținută la distanță de garda președintelui. Băsescu, degajat, se duce la un copil care venise cu bunicul să vadă boierii de la București, care cică o să le repare lor casele... „Ce faci mă, voinicule? E apă în casa ta?”, dă noroc președintele cu prichindelul. La care prâslea i-o întoarce din poignet: „Mda, o s-o scot, dar te rog eu mult să nu-i tăiați pensia lui tataia meu, lui mamaia mea și lui mama...”. Moment în care se prinde și operatorul că ceva nu se pupă cu imaginea edulcorată pe care și-ar dori-o Băsescu și taie. Sau, poate, dracu știe. O fi tăiat de teamă să nu mai apară pe sticlă un episod similar cu cel atât de disputat, cu copilul din campania anului de grație 2009. Dar asta nu mai contează, sunt detalii, Traian Băsescu și-a adăugat de atunci altele, mai proaspete în palmares. Important rămâne acest detaliu extraordinar, care dă într-un fel subtil imaginea de ansamblu a ”regimului Băsescu” și ce a însemnat acesta pentru populație.

Să-mi fie permis să fac o minimală analiză a scenei: Traian Băsescu, plimbat ca ursul, prin sărăcia românului, la ceva timp după ce apele s-au retras, ca să nu fie nevoit șeful statului să-și sucălească pantalonii de costum în cizme de cauciuc. Întrebarea retorică a lui Băsescu, despre apele din casă este deturnată rapid de mormolocul românului, care la cei câțiva anișori ai lui știe exact că ape au fost și vor mai fi, deci hai, domnule președinte Băsescu, să vorbim de adevărata calamitate care s-a abătut asupra noastră: bunicii, minus 30% din pensia lor, aia lovitură pentru gospodărie, nu apa cu nămol pe care o scoți până la urmă în bătătură și-o zvântă soarele și vântul. Mama, minus 25% din venit, se jelește prâslea înfipt, dovadă că oamenii nu vorbesc despre talkshow-uri de televiziune în casă ci despre ce-i doare cu adevărat, o poate spune pe nerăsuflate chiar și un copil. Cam de la episodul cu pricina, Traian Băsescu o dă cotită când aude de vizite la sinistrați. Se teme că într-un acces de mânie l-ar putea arăta cu degetul ca pe cea mai mare calamitate care s-a abătut asupra acestei țări. Iar baia de mulțime s-ar transforma în altceva...