Suspendarea urmăririi penale a preşedintelui Traian Băsescu, contestată la Parchet
Avocatul Lucian Bolcaş a contestat, joi, la Parchetul instanţei supreme, decizia de suspendare a urmăririi penale pentru şantaj a preşedintelui Traian Băsescu, în cazul plângerii formulate de senatorul Gabriela Firea
Lucian Bolcaş a declarat, după ce a depus contestaţia la Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că a contestat ordonanţa procurorului prin care s-a dispus suspendarea cercetărilor în cazul plângerii senatorului Gabriela Firea, precizând că această cale de atac este "o procedură normală".
"Fiecare ordonanţă este întemeiată, exprimă un punct de vedere al procurorului de caz şi conţine argumente juridice. Plângerea noastră combate argumentele procurorului şi sunt sau nu sunt suficiente", a arătat Bolcaş.
Avocatul a spus că o persoană cu funcţie de conducere într-un stat trebuie să răspundă în faţa legii la fel ca oricare altă persoană. Bolcaş a precizat că o persoană cu "imunitate absolută" se transformă în dictator, iar regimul în dictatură.
Lucian Bolcaş a menţionat că "la mijloc este vorba de onoarea doamnei Firea, de onoarea instituţiei pe care o reprezintă, dar şi de onoarea faţă de Constituţie şi faţă de statul democratic".
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anunţa, în 18 aprilie, că a dispus urmărirea penală pentru şantaj în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată şi sesizarea parlamentarilor, însă punerea în mişcare a acţiunii penale a fost suspendată, întrucât preşedintele are imunitate.
"În urma plângerii formulate de doamna Firea Gabriela (senator), la care a fost conexată şi sesizarea semnată de mai mulţi parlamentari, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit un dosar penal", arăta PICCJ, într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, procurorii au dispus, în 17 aprilie, începerea urmăririi penale cu privire la fapta sesizată, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.
Anchetatorii au constatat că în această cauză există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, vineri fiind dispusă, prin ordonanţă, suspendarea urmăririi penale.
"S-a apreciat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 84 alin. 2 raportat la art. 96 alin. 1 din Constituţie, Preşedintele României se bucură de imunitate", a precizat Parchetul instanţei supreme.
Articolul 84, alineatul 2 din Constituţie prevede că "Preşedintele României se bucură de imunitate".
Potrivit articolului 96, alineatul 1 din legea fundamentală, "Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare".
Senatorul PSD Gabriela Firea a depus, în 16 aprilie, la Parchetul instnaţei supreme, o plângere pe numele preşedintelui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj.
În plus, 176 de parlamentari, în frunte cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea şi Ilie Sârbu, au semnat un denunţ de şantaj împotriva preşedintelui Traian Băsescu, acesta fiind depus, în 17 aprilie, la Parchetul instanţei supreme.
Premierul Victor Ponta a spus atunci că a semnat documentul şi a precizat că gestul este determinat de ameninţările pe care şeful statului le-a adus unui senator al României. Ponta a precizat că a fost primul care a semnat plângerea penală împotriva lui Traian Băsescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că nu a semnat plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, cum nu a făcut-o nici Kelemen Hunor sau Gabriel Oprea, dar asta nu înseamnă că ar fi complice al şefului statului, a cărui atitudine o consideră scandaloasă.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat că sunt inacceptabile declaraţiile preşedintelui Băsescu legate de Gabriela Firea şi de soţul acesteia, dar că "de aici până la plângere penală e cale lungă, precizând că în grup nu s-a luat o decizie, fiecare fiind liber dacă doreşte să semneze".
Senatoarea PSD Gabriela Firea a reacţionat, în 14 aprilie, la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa ei, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest "act flagrant de intimidare a unui senator".
Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis,în seara zilei de 13 aprilie, într-o emisiune televizată, "un mesaj fără niciun echivoc" legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.
"Aştept cu interes reacţiile instituţiilor statului şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!", afirmă Gabriela Firea, pe Facebook.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea "mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului".
Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, preşedintele a spus că şi acum poate spune că aceasta este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că senatorul PSD Gabriela Firea este "o şantajistă de profesie".
"Nu e un atac la o femeie, e un atac la o santajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix", a spus Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe "senatoarea şantajistă" Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliţie, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze.
Băsescu a ţinut să amintească prestaţia Gabrielei Firea din campania pentru prezidenţiale a lui Mugur Isărescu, conform Mediafax.