Câtă pădure se taie ilegal în România? În 2013, statisticile sunt de 4 ori mai îngrijorătoare decât în 2012

Peste 840.000 de metri cubi de masă lemnoasă provenită din tăieri ilegale a fost depistată de inspectoratele silvice în primele nouă luni din 2013, de peste patru ori mai mult decât în perioada similară a anului anterior, a anunţat ministrul delegat pentru Ape şi Păduri Lucia Varga.
Ministrul a apreciat că această creştere a constatărilor arată că inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare (ITRSV), din subordinea Departamentului pentru Ape şi Păduri, "au dat primele semne de eficientizare a activităţii", adăugând că procesul de întărire a activităţii de control trebuie să continue, scrie mediafax.
Prin tăierile ilegale de 843.422 de metri cubi, a fost afectată o suprafaţă de aproximativ 600.000 de hectare de pădure, a mai spus ministrul.
În primele nouă luni ale anului trecut ITRSV-urile au constatat tăieri ilegale de 194.399 de metri cubi.
Lucia Varga a mai spus că sunt câteva inspectorate care s-au remarcat, cel din Cluj-Napoca depistând o cantitate de 205.790 de metri cubi din tărieri ilegale, adică un sfert din întreaga cantitate.
Totodată, în primele nouă luni ale acestui an, s-au constatat 2.672 de infracţiuni şi 11.250 de contravenţii legte de păduri, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului trecut au fost înregistrate 2.217 infracţiuni şi 15.570 de contravenţii.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
