Câţi bani aduce la bugetul de stat lupta împotriva evaziunii fiscale

| 29 ian, 2014

Agenţii economici care nu declară sau declară eronat în mod intenţionat obligaţiile fiscale vor fi penalizaţi cu 20%-50% din suma nedeclarată. Este o măsură cu caracter punitiv prin care se încearcă stoparea unei practici ce văduvea bugetul de sume importante.

Guvernul Ponta a declarat război total evaziunii fiscale şi nu are nicio intenţie în a-i slăbi pe cei care şi-au făcut o obişnuinţă în a înşela statul. Agentii economici care nu au înţeles că Fiscul nu mai este dispus să tolereze prejudicierea statului – aşa cum, din păcate, a fost cazul în timpul guvernărilor PDL – sunt astfel luaţi în vizor şi constrânşi să îşi achite obligaţiile fiscale.

Astfel, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a identificat un prejudiciu de peste 9 milioane de euro cauzat în 2013 bugetului de stat de către o firmă controlata de persoane de origine chineză. DGAF a luat deja măsuri pentru recuperarea prejudiciului - inspectorii au blocat conturile firmei, i-au sigilat depozitele conţinând mărfuri în valoare de circa 8 milioane lei şi au instituit măsuri asiguratorii asupra terţilor, prin poprirea sumelor datorate la bugetul de stat de catre firma vizată.

Asemenea acţiuni sunt semnale clare care demonstrează eficiența măsurilor luate de către cabinetul USL împotriva reţelelor de evaziune şi fraudă fiscală. Acestea vor fi completate anul acesta cu un nou pachet de politici, elaborate sub coordonarea ministrului Chiţoiu, care vor avea un impact puternic în combaterea evaziunii şi creşterea gradului de colectare la buget. Astfel, agenţii economici care nu declară, sau declară eronat în mod intenţionat obligaţiile fiscale vor fi penalizaţi cu 20%-50% din suma nedeclarată. Este o măsură cu caracter punitiv prin care se încearcă stoparea unei practici ce văduvea bugetul de sume importante.

Executivul nu vizează însă numai măsuri sancţionatorii. Cei care vor plăti în avans impozitele şi taxele vor primi bonificaţii de 5%-10% pentru a stimula colectarea în timp util a dărilor către stat. Este ştiut faptul că un grad de colectare mulţumitor precum şi achitarea în avans a datoriilor va permite Guvernului să îşi calibreze corect şi cu rigurozitate politicile economice şi alocările bugetare, în funcţie de fondurile de care dispune.

Totodată, plăţile în numerar între persoane fizice vor fi limitate la 10.000 de lei pe zi. Este vizată astfel reducerea tranzacțiilor la negru, care se desfășoară în mod special în comerțul cu amănuntul. Măsura care se dorește a fi implementată de către Cabinetul Ponta îi vizează în mod direct pe comercianții care se îmbogățesc pe seama înşelării statului. De asemenea, sunt luate în vizor și firmele sau persoanele fizice care fac tranzacții de mii de euro în numerar.

Executivul are în plan introducerea în acest an a caselor de marcat cu evidență electronică pentru comercianți, urmând să se renunțe treptat la vechile aparate. Organele fiscale de control vor putea derula controle mai eficient şi mai operativ, diminuându-se totodată riscul evaziunii fiscale. Tranziţia de la echipamentele vechi la noile case de marcat va putea fi dedusă din impozitul pe profit.

În tabloul luptei împotriva evaziunii, decizia de reducerea a TVA cu 15% pe întreg lanţul industriei de panificaţie a produs efectul scontat. S-a obţinut reducerea evaziunii fiscale în domeniu, ceea ce a antrenat şi creşteri ale încasărilor la bugetul de stat.

Toate aceste măsuri devoalează o nouă filosofie a Guvernului Ponta pentru a creşte nivelul încasărilor la buget. Dacă în timpul fostelor guvernări cei care au dus greul au fost contribuabilii oneşti, Executivul condus de Victor Ponta schimbă tactica, constrângându-i pe cei care prejudiciază şi înşeală statul să îşi achite datoriile ce le revin. E o abordare care pune în prim-plan echitatea socială şi egalitatea în faţa legii, filosofie care pe termen mediu şi lung nu poate fi decât una câştigătoare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
30 ian, 2014
cantautor
sunt ceva probleme cu "tizul" de la GFR?
trebuie neaparat rezolvat ceva:Romania,Bulgaria,Croatia,Slovenia,Slovacia,cui mai vand atunci caile ferate(transportul)?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ