Cazul Campeanu - calculul gresit al domnului Antonescu

Dincolo de cazul in sine, dincolo de detaliile tehnice mai mult sau mai putin cunoscute, despre daca sotul doamnei ministru Mariana Campeanu are sau nu are respectivele boli (conform hartiilor prezentate in presa, pare ca le are, dar nu despre asta vorbim), semnalul dat ieri de PNL, prin liderul sau, Crin Antonescu, care s-a intalnit cu doamna ministru si i-a dat de inteles ca ar fi mai bine sa plece din functie, este daunator pentru organizarea interna a partidului.

De ce? Pentru ca, mai mult ca orice, o astfel de situatie arata membrului obisnuit de partid ca propria sa conducere, propriii sai aliati, nu fac nici un gest pentru a-l proteja in cazul in care ar fi atacat de Traian Basescu.

Cum arata strict cinic cazul? Presedintele Basescu este, inca, cel putin oficial, adversarul politic al PNL (ca parte a USL). Adversarul principal al organizatiei ataca dur si nemilos un ministru - adica un membru important al taberei care este angrenata in lupta cu Traian Basescu. In fata acestui atac, conducerea PNL nu asteapta nicio zi si ii cere respectivului ministru sa plece. Asta in conditiile in care atacul are raspunsuri si este perceput ca nedrept, inuman si mizerabil.

Semnalul dat organizatiilor este acesta: daca adversarul nostru ne cere sa renuntam la unul dintre liderii nostri, noi acceptam asta fara cracnire! Tradus, asta inseamna ca s-a renuntat total la orice forma de opozitie fata de acest adversar. Or, in perspectiva comunicationala si politica, acest semnal echivaleaza cu o capitulare, care va fi receptata ca atare la nivelele de jos ale partidului. Si va duce la lipsa totala de mobilizare in lupta politica. Precum si la confuzie cu privire la adevarata directie.

Dupa ani de lupta impotriva acestui adversar, aceasta atitudine tradeaza o schimbare atat de brusca de directie incat va produce disonante cognitive majore si posibile reorientari ale multora dintre membrii simpli ai partidului. Mai ales ca nu vorbim de un comportament obisnuit al liderilor PNL. Nu venim dupa o lunga serie de cazuri in care presedintele Antonescu s-a delimitat de orice fel de membru de partid in cazul in care au aparut acuze la adresa acestora. Pana de curand, Crin Antonescu si PNL au tinut strans randurile aproape de membrii sai atacati. Fie ca vorbim de Eduard Hellvig, de Dan Mihalache, de Varujan Vosganian, de Relu Fenechiu sau de Mona Pivniceru, ca sa dam doar cateva exemple. Toti, pe rand, au fost prezentanti ca victime politice in razboiul anti-Basescu si au primit, cat s-a putut, o forma de solidaritate interna. Orice organizatie politica respectabila isi asuma o astfel de atitudine, atunci cand este angrenata intr-o batalie politica. Nimeni nu isi abandoneaza membrii in timpul unei lupte, mai ales daca atacurile sunt sau par nejustificate. Pana la confirmarea clara a vinovatiei, organizatia isi apara membrii, pornind de la un principiu simplu al solidaritatii.

De ce a ales Crin Antonescu o astfel de strategie? De ce a cenzurat explicit tentatia naturala de solidarizare a PNL in jurul unui ministru respectat, inainte de a astepta ca aceasta sa isi prezinte cazul si dovezile? Greu de explicat logic, si perfid din punct de vedere practic. PNL transmite alegatorilor sai ca nu mai are nici un fel de reactie de protest sau de aparare in fata lui Traian Basescu, pe care nu il mai considera un adversar politic. Un atac din partea acestuia echivaleaza, in ochii liderului PNL, cu un semnal venit din partea unei instante credibile, echidistante, in fata careia trebuie sa asculti neconditionat si pe care sa il accepti si sa il pui in practica.

Daca nu este o schimbare de strategie, atunci cu siguranta este o mare eroare tactica, care ignora reguli de baza ale functionarii unei organizatii interne.