Ponta: Am discutat cu Câmpeanu, trebuie să îşi continue activitatea dacă Băsescu nu are nimic concret
Liderul PSD, premierul Victor Ponta a afirmat că a discutat, joi, cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, după ce aceasta s-a sfătuit şi cu liderul PNL, Crin Antonescu, şi că i-a transmis că nu trebuie să demisioneze atât timp cât acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu nu se bazează pe nimic concret.
"După ce a discutat cu Antonescu, a discutat cu mine şi, din punctul meu de vedere, atât timp cât acuzaţiile preşedintelui Băsescu nu se susţin pe nimic concret, doamna Câmpeanu trebuie să îşi continue activitatea", a spus Ponta.
Referitor la faptul că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a autosesizat în cazul ministrului, Ponta a răspuns scurt : "Vedeţi ? Ce vreţi eficienţă mai mare decât asta ?".
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, joi seară, că, în afară de preşedintele Traian Băsescu, nimeni nu i-a cerut demisia şi crede că trebuie să ia o decizie pentru ea şi familie, în condiţiile în care nu se simte vinovată, dar riscă să nu îşi mai poată face treaba din cauza stresului.
Ministrul Muncii a declarat că a avut discuţii cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, dar şi cu premierul Victor Ponta, fără să i se ceară să îşi dea de demisia.
"În afară de preşedinte, nu mi-a cerut nimeni demisia. Eu am fost astăzi şi am avut o discuţie cu domnul Antonescu, doamna Pocora nu a fost acolo. Au fost alte persoane de faţă, care pot să ateste acest lucru. Nu mi-a cerut demisia. Eu m-am dus şi am spus că sunt într-o situaţie foarte dificilă. Nu îmi pot permite să îmi dau demisia pentru că nu mă simt cu nimic vinovată, nici profesional, nici legal, nici de altă natură. În acelaşi timp, sunt şi eu un om uzat, lucrez 12 - 14 ore pe zi, plus problemele de acasă şi nu mai pot face faţă, nu la faptul că sunt în atenţia presei, ci faptul că nu mă mai pot concentra şi nu îmi mai pot face atribuţiile de serviciu. Şi, în condiţiile astea, nu ştiu dacă mai pot să rămân", a declarat ministrul Muncii, la România TV.
Mariana Câmpeanu a precizat că a discutat cu Crin Antonescu în termeni de a-şi da demisia, pentru că nu mai poate face atribuţiilor din cauza stresului şi linşajului la care este supusă, sau a se lupta în continuare.
"Şi domnul preşedinte mi-a spus aşa: «Dacă sunteţi în stare să vă luptaţi, luptaţi-vă! Dacă luaţi o altă decizie, să ştiţi că eu vă susţin în orice decizie luaţi.» Aceştia au fost termenii", a explicat demnitarul.
Întrebată dacă totuşi Antonescu nu a sfătuit-o să îşi dea demisia, Câmpeanu a precizat "M-a sfătuit, dacă mi-a zis: «Dacă nu mai puteţi să rezistaţi, demisionaţi! Eu vă susţin în orice decizie luaţi!»".
Ea a mai spus că, după discuţia pe care a avut-o cu preşedintele PNL, a fost să discute şi cu premierul Victor Ponta, căruia i-a relatat şi despre discuţia cu Antonescu, şi i-a prezentant aceeaşi situaţie.
"Mi-a spus: «Nu este cazul să îţi dai demisia, dar până la urmă e o hotărâre personală.»", a mai spus ministrul.
Întrebată ce a decis în privinţa demisiei, Mariana Câmpeanu a precizat că nu a decis nimic.
"Sunt în aceeaşi dilemă: dacă eu spun acum «Îmi dau demisia», toată lumea zice «E vinovată. De aia îşi dă demisia». Dar dacă eu mâine, poimâine şi luni, din cauza acestui stres, nu sunt în stare să mă concentrez şi greşesc la servici, cine răspunde? Am să-mi strâng familia, o să luăm o decizie împreună. Nu mai are nicio impăortanţă nici ce se întâmplă în media, nici ce se întâmplă în Guvern, nici ce se întâmplă în partid. De data asta cred că trebuie să iau o decizie pentru mine şi pentru familia mea. Atâta mizerie nu mi-am închipuit", a concluzionat Câmpeanu.
Ministrul Mariana Câmpeanu i-ar fi dat soţului său, în 2005, când conducea Casa de Pensii Ilfov, pensie şi indemnizaţie de însoţitor, în urma încadrării în gradul I de invaliditate, drepturile fiind acordate în baza unor "acte neclare şi diagnostice discutabile", afirmă Centrul de Investigaţii Media.
Demnitarul afirmă că materialul de presă despre pensionarea soţului său a avut "drept unic scop denigrarea" ei şi a familiei, printr-un demers "nedeontologic şi nesusţinut de dovezi concrete", adăugând că analizează posibilitatea de a da în judecată autorii.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că face apel la ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, să-şi prezinte demisia dacă ştie că soţul ei nu este invalid şi nu are niciun handicap care să îl încadreze în gradul întâi de invaliditate.
Premierul Victor Ponta a afirmat că o va susţine pe Mariana Câmpeanu în postul de ministru al Muncii atât timp cât preşedintele Traian Băsescu nu argumentează cu dovezi acuzaţiile la adresa acesteia, precizând că îşi apără în aceste condiţii toţi miniştrii.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, pentru MEDIAFAX, că preşedintele PNL Crin Antonescu i-a recomandat ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, să analizeze posibiltatea demisiei din funcţie ca urmare a scandalului privind pensionarea soţului acesteia.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a început verificarea unui posibil conflict de interese în cazul ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, în urma unei sesizări pe care a primit-o de la Centrul de Investigaţii Media.