Ce mesaj i-a transmis David Cameron lui Klaus Iohannis
Premierul britanic David Cameron i-a transmis lui Klaus Iohannis o scrisoare de felicitare pentru victoria in alegerile prezidentiale.
Ambasada Marii Britanii la Bucureşti a făcut publică scrisoarea premierului britanic adresată lui Klaus Iohannis.
"Dragă domnule Preşedinte ales,
Permiteţi-mi să vă felicit cu ocazia câştigării alegerilor prezidenţiale din România.
Marea Britanie şi România au dezvoltat un parteneriat puternic, bazat pe valori şi obiective comune, precum şi pe legături interumane. Aştept cu interes să colaborăm pentru a întări pe mai departe aceste relaţii şi cooperarea dintre ţările noastre.
Campania dumneavoastră prezidenţială a demonstrat o hotărâre clară în ceea ce priveşte combaterea corupţei, creşterea responsabilităţii şi îmbunătăţirea transparenţei, în anii care vor veni. Marea Britanie este gata să vă susţină în demersul de a face schimbări sistematice în acest domeniu.
De asemenea, aştept cu interes să colaborăm în interiorul Uniunii Europene, pentru a răspunde unor provocări comune, precum criza din Ucraina şi reforma UE. Lupta împotriva şomajului, promovarea creşterii economice şi a competitivităţii europene la nivel global servesc interesele tuturor statelor membre ale Uniunii, la fel ca şi gestionarea presiunilor aduse de migraţie, aşa cum am subliniat în discursul meu din luna noiembrie. Dorim să colaborăm cu toţi partenerii noştri europeni pentru a realiza aceste schimbări şi sper să le discutăm împreună în viitorul apropiat. Cu sinceritate, David Cameron Prim Ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord", se arată în scrisore.