Chestiunea Băsescu, o întrebare pe care Iohannis n-o mai poate ignora mult timp

Toată nebunia, toate contrele, de la demisia precipitată a lui Crin Antonescu și înlocuirea sa la fel de precipitată cu Iohannis, toate stau într-o simplă declarație pe care în zadar o așteptăm cu toții, indiferent de orientarea noastră politică.

Nu numai luările de poziție pro și contra, nu numai agitația care a cuprins toată floarea cea vestită a ”elitelor” de dreapta, de la cei care se opun fuziunii PDL cu PNL până la cei care o aprobă, dar și neliniștea celor 7,4 milioane de români care au votat USL în 2012, toate ar dispărea sau ar deveni irelevante, în funcție de o singură propoziție articulată.

Această declarație, cutremurător de simplă, trebuie spusă de Klaus Iohannis, clar, răspicat, în microfon. Dar liderul de import al liberalilor nu se grăbește. Ori are scrupule mai multe decât fostul șef și nu vrea să pășească pragul unificării dreptei cu stângul unei minciuni.

Sau poate că Iohannis este pur și simplu un tip prudent, care nu vrea să-și înceapă corodarea propriului proiect politic de dragul unei sincerități naive și, vai, atât de facultative în zilele noastre.

Cât l-ar costa să iasă public și să le declare răspicat, atât celor care-și pun speranțele în el cât și celor care îl privesc îngrijorați, dacă o dată ajuns președinte, l-ar numi sau nu l-ar numi pe Traian Băsescu premier? Atât. O simplă precizare care lipsește în mod surprinzător pentru cineva de la care toți au pretenția să aducă nu numai un suflu nou dar și ceva rigoare și seriozitate nemțească.

Căci degeaba te încrunți la auditoriu de parcă te-ar strânge lenjeria de corp și degeaba vorbești scrâșnit printre dinți, cu accent voit exagerat, metalic. Românii au mai avut un roboțel care vorbea și se prezenta la fel, în persoana lui Theodor Stolojan.

Săracului, i-a sărit cheița până să apuce să intre-n cursă. Credem că, într-un târziu, ne-a venit și nouă suficientă minte și democrație la cap. Vrem ca atare politicieni sinceri, care să ne zică de la obraz cum stă treaba, fără ipocrizii și momente strategice exploatate savant. Nu mai avem timp de pierdut, mai ales după tangoul antonescian care a amețit USL-ul prea multă vreme.

Faptul că ”tancul” Iohannis nu anticipează nevoia electoratului de sinceritate este un semn de rău augur. Ce să înțeleagă românii, că s-au căptușit iar cu un politician fără intuiție? Sau că Iohannis, ca și Antonescu, are o agendă secretă despre care nu poate vorbi deschis decât în ultimul moment, când toată lumea va fi pusă iar în fața faptului împlinit și cu o senzație de amar deja vu în gură?

Nu știm câtă legătură are fostul edil al Sibiului cu imaginea de proastă inspirație, a tancului Klaus, dar ar face bine să se gândească că-i tot doar o bucată de tablă care corodează până la urmă, iar românii au început să dea pe dinafară, după cum a constatat Băsescu pe propriul său obraz, la Constanța.