Corina Creţu: Nu cred că ruperea USL este un lucru bun; nu am înţeles bucuria unora dintre liderii liberali
Vicepreşedintele PSD Corina Creţu consideră că ruperea Uniunii Social Liberale nu este un lucru bun pentru România şi pentru interesul public, subliniind că, înainte de a fi o alianţă împotriva lui Traian Băsescu, USL a fost un instrument pentru o guvernare care să relanseze economia şi să producă mai mult bine social.
''Nu am înţeles şi nu am să înţeleg bucuria unora dintre liderii liberali. Înainte de a fi o alianţă împotriva lui Traian Băsescu, USL a fost un instrument pentru o guvernare care să relanseze economia şi să producă mai mult bine social. Acest lucru s-a întâmplat. Ce le spun liberalii azi celor care au votat, cu atâta speranţă, USL? Cunosc oameni care au venit la vot, după mulţi, mulţi ani tocmai pentru că au crezut în USL. Sunt oameni care au sensibilităţi sociale marcate şi care cred, în acelaşi timp, într-o politică economică în care libera iniţiativă să fie la loc de cinste. Sper că vom trece cu toţii cu demnitate peste acest moment. A ne arunca unii altora acuze adesea absurde este contraproductiv. Rezultatele în alegeri depind de reuşita guvernării. Oamenii ne judecă după ceea ce facem, nu după cât de frumos vorbim. Lor vorbele noastre nu le ţin de foame, nu le oferă locuri de muncă sau o viaţă mai bună'', scrie europarlamentarul social-democrat pe pagina sa de Facebook.
Ea arată că, dacă liberalii nu-şi mai asumă guvernarea, ''este responsabilitatea lor'' şi subliniază că România trebuie să continue să crească economic, să atragă investiţii străine şi fonduri europene.
''Cred că România trebuie să rămână pe direcţia pe care se află acum, (...) să lupte cu sărăcia mult prea multor români, sărăcie la care Traian Băsescu şi guvernul Boc au contribuit din plin. Păcat că un proiect bun, USL, se opreşte aici. PSD va continua să-şi asume responsabilităţile care-i revin. Şi românii vor aprecia asta'', adaugă Corina Creţu.