Ponta: Am fost şi sunt afectat de ruperea USL; o să fiu fericit când o să refacem Uniunea

| 26 feb, 2014

Premierul Victor Ponta spune că decizia PNL de a ieşi de la guvernare l-a afectat şi că va fi bucuros atunci când Uniunea Social Liberală va fi refăcută.

''Am încercat prin toate declaraţiile mele publice să pun apă peste foc, nu gaz, şi nu intenţionez să interpretez lucruri. Pentru mine aseară reprezintă o lovitură şi personală. Am fost şi sunt afectat, nu am considerat un motiv de bucurie ruperea USL. O să fiu fericit când o să refacem USL'', a spus Ponta, miercuri, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Referindu-se la întâlnirea avută cu fostul premier liberal Călin Popescu-Tăriceanu, dar şi cu alţi lideri ai PNL, Ponta a spus că în cadrul discuţiilor a reconfirmat ''totala deschidere pentru refacerea USL şi a guvernării în formula iniţială.

''Din discuţia pe care am avut-o cu domnul Tăriceanu şi cu alţi lideri liberali, eu pot să vă spun doar atât: le-am reconfirmat încă o dată, dacă mai era necesar, totala deschidere a mea ca prim-ministru, în primul rând, şi ca lider, sigur, al PSD pentru refacerea USL, a guvernării în formula în care am candidat şi am pornit la drum, ceea ce implică din partea mea, evident, păstrarea tuturor obligaţiilor pe care PSD şi restul partidelor - PC, UNPR - ni le-am asumat până acum, adică acelaşi tratament între noi ca partide, candidatul comun la prezidenţiale. Astea sunt nişte lucruri pe care le-am spus şi pe care le consider şi astăzi şi în perioada următoare valabile.

Despre viitorul Cabinet, premierul a spus că acesta îşi va asuma în totalitate programul de guvernare al USL.

''Viitorul Cabinet îşi va asuma în totalitate programul de guvernare al USL, nu va face modificări importante de structură, tocmai în ideea pe care nu o ascund, în ideea ca, la un moment dat, mai repede sau mai târziu, miniştrii liberali, practic, se vor întoarce în Guvern, şi un Cabinet care sper să aibă în componenţa sa oameni care să reprezinte nu doar social-democraţia, ci şi celelalte curente de gândire, care au fost, de fapt, şi au stat la baza formării USL'', a mai spus Ponta.

În ceea ce priveşte intrarea UDMR la guvernare, premierul a arătat: 'Discuţiile au vizat ceea ce şi-a asumat USL, cu semnătura domnului Antonescu şi a mea, în luna octombrie sau noiembrie 2012, nimic în plus, nimic în minus''.

'Acele lucruri pe care ni le-am asumat atunci eu le-am considerat întotdeauna valabile, am spus-o şi public, de fiecare dată, şi cred că este un punct de pornire a discuţiilor corect şi de înţeles pentru toată lumea'', a adăugat Ponta.

El a evitat să spună dacă UDMR va avea ministere şi vicepremier: ''Nu pot să anticipez rezultatul discuţiilor. Repet, dacă vă uitaţi la acordul pe care, împreună cu domnul Antonescu, l-am semnat în numele USL, veţi vedea că discuţiile, sigur, cuprind şi reprezentarea în Guvern, dar mai ales nişte proiecte comune şi nişte principii pe care le-am asumat împreună şi de care nu îmi trece prin cap să mă dezic''.

Tag-uri: usl, victor ponta
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ