UDMR ar fi trebuit să fie la guvernare încă de la începutul guvernării USL

Cooptarea ar fi provocat câștigătorilor un prejudiciu relativ de imagine, din pricina prezenței constante a formațiunii maghiarilor la guvernare, inclusiv alături de PDL. Beneficiile evidente au fost repede ocultate, prin atacuri mediatice virulente și premierul Ponta nici nu a avut ocazia propriu zisă să le prezinte. Cooptarea UDMR ar fi reprezentat un semnal pozitiv în extern, tăind mult din elanul propagandei portocalii care reclama cancelariilor occidentale ascensiunea abruptă a unei USL vindicative, dispusă să ignore principiile une judecăți echitabile în cazul adversarilor politici. Ca și acum și atunci tabăra lui Băsescu se temea cel mai tare de ce cunoștea mai bine și, în mod evident, în situația inversă, PDL și Băsescu așa ar fi procedat.

N-a fost să fie și încăpățânarea liberalilor, care-i țineau strâns la remorcă pe conservatori, l-au obligat pe Victor Ponta să recâștige cel puțin o parte din încrederea partenerilor externi pe calea cea mai lungă și mai anevoioasă, a rezultatelor economice.

Să luăm în primul rând cea mai abruptă consecință pe care ar fi presupus-o cooptarea maghiarilor încă din 2012. La momentul referendumului de demitere, Traian Băsescu nu ar mai fi avut posibilitatea de a apela la voturile maghiarilor, iar în favoarea plecării sale de la Cotroceni s-ar fi exprimat, în cel mai fericit caz, cel puțin 800.000 de voturi suplimentare. Dintr-o trăsătură de condei, guvernul USL ar fi beneficiat de un 2013 fără toată suita de atacuri politice și sabotaje evidente, care au tăiat procente importante din rezultatele creșterii economice. Poate că azi, România ar fi devansat Ungaria în tripleta economiilor emergente în care Polonia este cap de afiș. Nimeni nu și-a asumat răspunderea politică pentru lungul șir de tracasări băsiste, care au avut ca rezultat final doar o creștere economică îmbucurătoare... Paradoxal, cei responsabili de supraviețuirea politică a lui Băsescu au fost mai preocupați să-l atace pe Victor Ponta pe tema coabitării instituționale impuse de Bruxelles.

Din aceste punct de vedere, al răcelii și ostilității cu care a fost primită propunerea făcută de premierul Victor Ponta în 2012, este de înțeles și atitudinea actuală mai reticentă a UDMR. Uniunea maghiarilor nu mai vrea să repete episodul jenant al pertractărilor, la presiune liberală.

Cooptarea actuală confirmă rolul de element de echilibru pe care UDMR l-a clamat mereu. Între timp, au survenit și clarificările de rigoare cu formațiunile maghiare centrifuge. UDMR este cea mai solidă formațiune politică transilvăneană, care și-a adjudecat preferințele electorale ale maghiarilor.

Nu numai că intrarea acestora în formula actuală de guvernare este binevenită, normală și asigură echilibrul atât de necesar traversării actualului blocaj de sorginte liberală, dar ne întrebăm, iar, retoric: de ce nu s-a putut și până acum?