Crin Antonescu: Victor Ponta, ai să îl regreţi pe Băsescu. Dacă ajung preşedinte, eu nu fac pact de coabitare

| 27 apr, 2014

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat duminică, la Ploieşti, că dacă liberalii vor obţine un scor de peste 20% la alegerile europarlamentare atunci premierul Victor Ponta îl va 'regreta' pe actualul şef al statului, Traian Băsescu, în condiţiile în care, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, liderul liberalilor nu va încheia un pact de coabitare.

 

'Dacă luăm peste 20%, tot acest circ pe care îl fac acum pesediştii şi cu acoliţii lor se va transforma într-o chestiune tristă pentru ei. (...) Vom avea alegeri prezidenţiale, vom avea un preşedinte liberal şi, sperând să fiu acel preşedinte liberal, îi spun lui Victor Ponta de pe acum: 'Ai simţit ceva. Ai să îl regreţi pe Băsescu. O să îl regreţi dintr-un singur motiv, acela că eu, dacă ajung preşedinte, nu fac pact de coabitare pentru că mie îmi ajunge Constituţia, îmi ajung legile ţări şi îmi ajunge votul pe care oamenii trebuie să mi-l dea ca să ajung preşedinte. Nu am nevoie de coabitări, de baroni, nu am nevoie de Ghiţă (Sebastian Ghiţă - n.r.)', a afirmat Antonescu în discursul susţinut cu ocazia lansării candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare.

El a spus că, într-un astfel de scenariu, actualul premier Victor Ponta nu ar mai avea loc în viitorul guvern.

'Se mai întâmplă ceva. Va exista o altă majoritate în Parlament, ca atare un alt guvern care nu îl va mai cuprinde pe domnul Ponta', a susţinut Crin Antonescu.

Potrivit acestuia, PNL are şansa de a fi alternativa României la PSD pentru următorii ani.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a participat duminică la evenimentul de lansare a candidaţilor partidului la alegerile europarlamentare pentru zona Muntenia, care a avut loc la Sala Sporturilor 'Olimpia' din Ploieşti.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

54 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 apr, 2014
Emil
Romania este sufocata de partidul-stat condus de Ponta si reprezentat in judete de personaje nocive precum Duicu sau Mazare. La alegerile europarlamentare si prezidentiale din acest an, trebuie sa votam masiv impotriva PSD, daca vrem ca in 2015 sa se formeze o noua majoritate parlamentara, asa cum sugereaza Antonescu, omul care pare capabil sa opreasca tavalugul baronilor locali asupra banului public. Astfel, riscam sa ajunga la Cotroceni un personaj toxic precum Ponta, inconjurat de oameni politici profund coruptibili si santajabili.
28 apr, 2014
alice mihaela
JOS BASESCU si PONTA!!!
Romania este sufocata de partidul-stat condus de Ponta si de regimul dictatorial al lui Basescu, pe care am fost nevoiti sa il suportam timp de 10 ani. La alegerile de anul acesta, este momentul schimbarii, trebuie sa ne mobilizam si sa iesimla vot in numar cat mai mare pentru a putea sustine PNL-ul in lupta impotriva celor care si-au batut joc de cetateni si au saracit populatia. Dintre toate partidele PNL este singura alternativa credibila.
28 apr, 2014
Sorin93
PSD, cancerul politicii romanesti
Romania este sufocata de partidul-stat PSD, urmasul PCR, si are nevoie de o schimbare, dupa 24 de ani de neo-comunism si falsa democratie. Dorim sa ne intoarcem la democratia adevarata din perioada interbelica. Din acest motiv, romanii trebuie sa iasa in strada masiv la vot, sa voteze alternativa PSD in momentul de fata, si anume partidul istoric PNL.
28 apr, 2014
Sabina Mihaela
Victor Ponta alaturi de baronii locali au secat tara de tot ce inseamna resurse. Cred ca oamenii s-au saturat sa auda aceleasi minciuni zi de zi. Singura sansa de a scapa de acesti corupti este sa votam PNL, atat la europarlamentare cat si la prezidentiale! Este singurul partid care poate duce Romania pe un drum mai bun, este singurul partid de dreapta care poate lupa impreuna cu cetatenii si nu impotriva acestora!
28 apr, 2014
Radu
Romania este sufocata deja de partidul-stat PSD condos de Victor Ponta si reprezentat in teritoriu de oameni precum Adrian Duicu si Radu Mazare. La alegerile europarlamentare si prezidentiale de anul acesta va trebuii sa votam impotriva acestui partid si oamenilor care il reprezinta. Altfel riscam sa lasam un om ca Victor Ponta sa ajunga la Cotroceni, impreuna cu oamenii sai corupti si santajabili.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ