Cristina Guseth a fost retrasă de la Ministerul Justiţiei. Dacian Cioloş a făcut anunţul pe Facebook

| 17 noi, 08:38

Premierul desemnat Dacian Cioloș a anunțat marți că retrage propunerea Cristinei Guseth pentru Ministerul Justiției.

"Pentru a nu vulnerabiliza în niciun fel încrederea în ministrul Justiției din Guvern, într-un an foarte important pentru menținerea credibilității activității Justiției, am hotărât să retrag propunerea doamnei Cristina Guseth pentru acest portofoliu. Dimineață voi înainta conducerii Parlamentului o nouă propunere", a scris Cioloș, pe Facebook, după miezul nopții.

Deși Cristina Guseth a primit luni aviz favorabil în Comisiile de specialitate reunite ale Camerei Deputaților și Senatului pentru ocuparea funcției de ministru al Justiției, ea a fost pusă în dificultate la audieri.

Guseth a declarat, după audiere, că s-a gândit să-și depună mandatul, dar că imediat a reflectat la ce impact va avea activitatea sa pe viitor, recunoscând că încă nu este pregătită pentru această funcție.

"A fost o situație în care eu am simțit o energie negativă împotriva mea și, în pofida acestui lucru și a unui experiențe extrem de dificile, va trebui să colaborez și să mă supun puterii legislative în statul român", a afirmat Guseth despre momentul tensionat din timpul audierii pe tema imunității.

Referitor la solicitarea unui parlamentar de a renunța la nominalizare și dacă a fost vreun moment în care a luat în calcul să depună mandatul, Cristina Guseth a confirmat că s-a gândit la acest lucru.

"Da, în acele momente treci prin toate etapele. Te gândești la tine, la ce simți, dar te gândești și la impactul pe care poate o să-l aibă ceea ce o să faci în viitor și atunci a trebuit să iau decizia destul de repede. (...) Nu sunt pregătită. Dar o să mă pregătesc. Pentru mine o să fie mult mai greu. Nu sunt pregătită în sensul faptului că nu am educație juridică. Tocmai de asta, eu cred că acolo pot reprezenta justițiabilul. Și ei trebuie să înțeleagă ceea ce este în legi. Legea nu este apanajul unor oameni cu pregătire juridică. Legea se aplică oamenilor. Deci, eu voi reprezenta acei oameni și voi face un efort suplimentar ca să înțeleg și să iau decizia bună", a explicat directorul Freedom House.

Ea a recunoscut că s-a blocat la întrebările legate de imunitate și că s-a simțit ca la examen.

Guseth este a doua persoană nominalizată de premierul desemnat care este retrasă de Cioloș înainte de a ajunge la votul de încredere din fața Parlamentului.

Duminică seară, la câteva ore de la anunțul privind lista viitorului Guvern, Andrei Baciu, desemnat pentru portofoliul Sănătății, a fost de asemenea retras, fiind înlocuit cu Patriciu Achimaș-Cadariu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
17 noi, 09:49
Ion
Venituri imediate, din prima luna! 100-285 de euro lunar!
Venituri imediate, din prima luna! 100-285 de euro lunar! Va oferim o posibilitate de a colabora cu noi si de a lucra part-time sau full-time, in asa fel incat sa puteti castiga imediat bani, 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), din prima luna. Activitatea este usoara si placuta. Cerem seriozitate maxima! Cand doriti mai multe informatii, contactati unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ