Miniștrii Cabinetului Cioloș, audiați și avizați favorabil de comisiile Parlamentului

Miniștrii propuși în guvernul premierului desemnat Dacian Cioloș și care au fost audiați luni în comisiile de specialitate ale Legislativului au primit toți avize favorabile.
O excepție a fost Vasile Dâncu, propus pentru portofoliul de la Dezvoltare Regională și Administrație Publică și pentru un post de vicepremier, care nu a mai putut fi audiat deoarece, potrivit unor surse, i s-ar fi făcut rău în drum spre Parlament. Audierea vicepremierului propus va avea loc marţi.
Votul pentru învestirea Cabinetului Cioloș va începe marţi în jurul orei 14.00, după prezentarea programului de guvernare, a echipei de miniștri și după ce grupurile parlamentare își vor susține punctul de vedere, a declarat luni vicepreședintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru.
Marţi seară este aşteptată ceremonia de depunere a jurământului noilor miniştri la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

Cristina Guseth a fost retrasă de la Ministerul Justiţiei. Dacian Cioloş a făcut anunţul pe Facebook
