Cristina Pocora îi cere FERM lui Firea să-şi ceară public scuze după ce l-a acuzat pe Iohannis că nu are copii
Deputatul liberal Cristina Pocora îi solicită purtătorului de cuvânt al campaniei candidatului la preşedinţia României Victor Ponta, Gabriela Firea, să-şi ceară scuze şi să-şi retragă declaraţiile referitoare la faptul că cei care doresc să ajungă preşedinţi au copii, arătând că în caz contrar se va adresa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
"Declaraţiile doamnei Gabriela Vrânceanu Firea, conform cărora oamenii care nu au copii sunt răi şi nu au drepturi depline, ne-au oripilat pe toţi, acestea fiind inadmisibile şi lovind puternic un important segment de cetăţeni care se confruntă cu o gravă problemă de sănătate", afirmă Pocora, într-un comunicat remis miercuri.
Ea arată că Firea "face o discriminare gravă aruncând anatema asupra cuplurilor infertile, cupluri lovite deja de crunta neputinţă de a-şi împlini, poate, cel mai mare vis al lor, acela de a avea copii".
'"Ok, nu poţi avea copii, adoptă", spune senină aceeaşi doamnă. Dar, oare, toate cuplurile infertile care-şi duc zilnic această povară sunt pregătite sau au posibilitatea să adopte? Pot ele trece peste suferinţa din interior, peste durerea de a nu putea avea un moştenitor sânge din sângele lor? Pot toate aceste cupluri transforma disperarea în dragoste pentru un copil adoptat? Multe dintre ele nu pot şi nu trebuie judecate. Nici măcar comentate! Este alegerea lor, aşa cum au ales să-şi trăiască viaţa până la sfârşitul zilelor doar în doi. O alegere personală, interioară, complexă, luată după lungi şi dureroase analize. Cu ce sunt aceste cupluri mai prejos decât cele care au copii? Cu siguranţă nu cunosc multiplele feţe ale fericirii ca cele cu moştenitori, dar nu sunt cu nimic mai 'nefamiliste', 'incomplete', aşa cum le etichetează stimabila doamnă Firea", subliniază deputatul PNL.
Citeşte şi: Marele DEFECT al prezidenţiabilului Klaus Iohannis, în opinia lui Firea
Cristina Pocora susţine că ACL nu face 'acuze abjecte bazându-se pe relaţiile din interiorul familiei'.
"Cei 10 zece ani de mandat ai lui Ion Iliescu nu au fost proşti pentru că acesta nu are moştenitori. Guvernarea PSD nu este proastă pentru că Victor Ponta este la a doua căsnicie! Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale PSD nu spune prostii pentru că fiul ei nu a luat BAC-ul! Aceste lucruri se întâmplă pentru că respectivii sunt incompetenţi! Chiar dacă este campanie electorală, ACL nu face acuze abjecte bazându-se pe relaţiile din interiorul familiei. ACL şi Klaus Iohannis vorbesc în această campanie despre viitorul României, despre o viaţă mai bună pentru cetăţenii acestei ţări la ei acasă, despre România lucrului bine făcut", arată Pocora.
Deputatul liberal menţionează că Firea face o "discriminare cruntă", în contextul în care 25% dintre cuplurile din România sunt infertile.
"Pentru acestea, guvernarea PSD, a doamnei Firea, nu face nimic. Nu avem încă o lege a reproducerii umane asistate medical, iar sub guvernarea domnului Ponta până şi singurul program care se deconta prin Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a fost stopat, transformând ţara noastră, practic, în singura ţară europeană care nu acordă niciun fel de sprijin cuplurilor care au nevoie de ajutor medical în dorinţa lor de a deveni părinţi. Despre asta ar trebui să vorbim, doamna Firea! Despre măsuri de încurajare a natalităţii, despre măsuri de susţinere a unei liste lungi de categorii sociale care au nevoie de sprijinul guvernului. Despre proiecte şi măsuri concrete! Nu despre mizerii ordinare spuse la ceas de elucubraţie maximă! Ruşine să vă fie, doamnă purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale pentru Victor Ponta!", subliniază Pocora.
În final, ea îi cere Gabrielei Firea să-şi retragă afirmaţiile.
"Vă cer ferm, doamnă Firea, să vă cereţi scuze faţă de aceste familii şi să vă retrageţi cuvintele grele, altfel mă voi vedea obligată să mă adresez Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării", conchide Cristina Pocora.
Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale a PSD, Gabriela Firea, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că în toate statele civilizate cei care doresc să ajungă preşedinţi provin din familii complete, sunt căsătoriţi, au copii, nepoţi, au trecut prin toate etapele vieţii.