CTP îl taxează pe Traian Băsescu după declaraţia privind cazul Lukoil: Din asta a trăit CEAUŞESCU 25 de ani

| 10 oct, 2014

Ziaristul Cristian Tudor Popescu a declarat, la Digi24, că afirmația din această seară a președintelui Traian Băsescu echivalează cu o „maimuță jurnalistică, un fel de bombistică de presă sau fonfleu”.

„Singura întrebare pe care i-aș fi pus-o, nu domnului președinte Băsescu, ci domnului Băsescu, ar fi fost: cine este agentul acoperit, domnule președinte, dintre candidații la funcția prezidențială în România? Spuneți-ne. Și nu am fi primit niciun răspuns. De ce vă spun asta? Pentru că tot ce a spus domnul Băsescu în seara asta este echivalent cu această maimuță jurnalistică, adică introducerea în ziar a unui material menit să ia ochii, lipsit de orice consistență, un fel de bombistică de presă sau fonfleu. Nu are absolut nicio consistență ce a spus domnul Băsescu în seara asta. Dimpotrivă. Comportamentul domniei sale îl face să nu mai fie președintele României înainte de ziua aceea de 21 decembrie pe care a spus că o va exploata până în ultima secundă”, a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi24.

„Acesta nu este comportamentul unui președinte al unei țări civilizate. Poate fi comportamentul lui Hugo Chavez, al lui Evo Morales sau chiar al lui Idi Amin Dada. E o intersecţie de Idi Amin Dada cu Hugo Chavez. Acum ce vrea să facă, vrea să naționalizeze rafinăria Lukoil? Exploatează domnul Băsescu, dacă mă întrebați în legătură cu relația cu Lukoil, exploatează o idee veche de decenii, din care Ceauşescu a trăit 25 de ani, și anume cum lucrăm cu Moscova, cum se bate domnul Băsescu cu Putin. Este absurd si periculos. Ce face domnul Băsescu este atitudinea unui scelerat. Pentru că are niște obiective în campanie, aruncă astfel de declarații care nu pot aduce nimic bun României. Lukoil trebuie să fie tratată ca orice altă companie străină sau româneacă care funcționează pe teritoriul României, trebuie supusă legilor acestei ţări, nu amenințată de şeful statului”, a subliniat senior-editorul Gândul.info.

Citeşte şi: Traian Băsescu: Guvernul să fie pregătit să preia operaţiunile Lukoil

„Cum să spună şefului statului: Dacă mâine nu reia producția Lukoil, naționalizați rafinăria. Cum să spui aşa ceva?”, a întărit jurnalistul, care a menționat că decizia de a continua activitatea în România aparține oricărei companii și nu îi poate dicta nici președintele, nici premierul dacă să-și reia activitatea economică. În plus, ziaristul a spus că justiția s-a sesizat și că rămâne la latitudinea acesteia să continue cercetările.

Astea sunt metode de intersecție Chavez cu Dada. Unde suntem, în America de Sud, în Africa, ca să avem un asemenea comportament? La ce ne foloseşte nouă faptul că răcnește domnul Băsescu acum: Dacă vor să asculte de legile de la Moscova. De ce se referă la asta? Ca să adune cât de cât niște voturi pentru oameni cu discernamant limitat, care mai cred în marote, gen bătălia cu Putin”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Mai multe, pe digi24.ro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ