Cum au blocat Boc și Băsescu creșterea salariilor în 2014

| 29 apr, 2014

La cinci ani de la decizia tăierii salariilor bugetarilor luată de guvernul Boc cu girul și la sfatul lui Traian Băsescu, România plătește încă obolul pentru această măsură dezastruoasă din punct de vedere economic și social.

Măsura în discuție, care a presupus diminuarea cu un sfert a tuturor remunerațiilor salariale ale personalului bugetar, a condus, combinată cu majorarea TVA, la o scădere drastică a consumului intern, fapt ce a generat mari probleme în relansarea economiei. Efectele au fost atât de puternice, încât nici până în ziua de astăzi consumul nu și-a revenit pe deplin, în ciuda eforturilor care s-au depus în ultimii aproape doi ani pentru refacerea puterii de cumpărare a românilor. În plus, nu trebuie uitate nici de efectele asupra sistemului bancar, care se confruntă cu o rată crescută a creditelor neperformante, multe dintre ele acordate unor bugetari care, după tăierea salariilor cu 25%, nu și-au mai putut permite să plătească ratele.

Ajungem astfel la efectul social dezastruos pe care l-a avut tăierea salariilor bugetarilor. Aplicată în mod nediscriminatoriu, măsura i-a lovit în mod special pe bugetarii cu salarii mici și medii, care s-au văzut practic peste noapte în situația de a nu mai putea face față cheltuielilor de zi cu zi. Așa se face că profesorii sau medicii au fost forțați ani de-a rândul să trăiască la limita sărăciei, sau să abandoneze meseria pentru care s-au pregătit și să încerce să își găsească locuri de muncă mai bine plătite în mediul privat. Pentru aceștia din urmă, reîntregirea salariilor operată în două etape de guvernele conduse de Victor Ponta a venit prea târziu, iar cabinetul a fost forțat să încerce să reechilibreze sistemul prin stimularea angajărilor de personal aflat la începutul carierei, majorând remunerațiile salariale pentru medicii rezidenți și profesorii debutanți.

De majorări ar fi putut însă să beneficieze în principiu și restul bugetarilor, în condițiile în care creșterea economică înregistrată anul trecut, precum și reașezarea sistemului de gestiune al banilor publici pe baze de corectitudine și eficiență au generat resurse importante, care ar fi putut fi direcționate pentru o creștere salarială generală. Motivul pentru care nu a fost însă posibilă o asemenea creștere este că guvernul a fost obligat să direcționeze mare parte din creștere fondului de salarii către plata unor hotărâri judecătorești.

Mai precis, așa cum a explicat Liviu Voinea, 2 miliarde din totalul de 2,5 miliarde cu care a crescut fondul de salarii au trebuit alocate pentru despăgubirile pe care instanțele le-au acordat acelor bugetari care au contestat în justiție decizia cabinetului Boc de a le tăia salariile. "Creşterea fondului tot de salarii pe anul acesta a fost de 2,5 miliarde de lei, din care două miliarde pentru hotărâri judecătoreşti. Dacă nu ar fi fost aceste hotărâri judecătoreşti, salariile tuturor bugetarilor creşteau cu 7%", a declarat Liviu Voinea.

Altfel spus, vina pentru faptul că nu tuturor bugetarilor le-au crescut veniturile anul acesta aparține lui Emil Boc și Traian Băsescu, cei care au impus tăierile din 2009 considerate ilegale de către justiție și pentru care statul român plătește astăzi despăgubiri, în loc să mărească salariile.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
30 apr, 2014
anca1
salarii
Poate au taiat salariile dar nu m-au dat afara cum a facut Ponta.
30 apr, 2014
gelu
pai
pai daca boc si basescu au taiat ilegal salariile si au crescut CASul sa raspunda-n fata legii si sa fie condamnati pt ilegalitati comise-n timpul guvernarii lor,ori ei nu fac parte din categoria celor care sunt supusi legilor tarii si unde troneaza dictonul:Nimeni ne e mai presus de Lege?.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ