Liviu Voinea: Guvernul a stabilit 1 ianuarie 2019 ca dată ţintă pentru aderarea României la zona euro

| 06 mai, 2014

Guvernul a stabilit 1 ianuarie 2019 ca dată ţintă pentru aderarea României la zona euro, a anunţat, marţi, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

Guvernul a stabilit 1 ianuarie 2019 ca dată ţintă pentru aderarea României la zona euro, a anunţat, marţi, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, care a participat la reuniunea Consiliului ECOFIN şi cea a Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii, evenimente care s-au desfăşurat la Bruxelles.

'În contextul discuţiei miniştrilor referitoare la situaţia economică din UE şi prognoza de primăvară a Comisiei Europene, publicată în data de 5 mai a.c., ministrul Liviu Voinea a anunţat că, pe baza progreselor realizate în privinţa convergenţei reale şi nominale, a evoluţiei reformelor structurale şi a perspectivelor solide de creştere economica, Guvernul României a stabilit 1 ianuarie 2019 ca data tinta pentru aderarea României la zona euro', se arată într-un comunicat publicat de Ministerul Finanţelor Publice pe site-ul propriu.

Anunţul a fost primit pozitiv de participanţii la reuniunea Ecofin, precizează sursa citată.

La reuniunea ECOFIN s-au mai discutat propunerea de directiva privind taxa pe tranzacţiile financiare (aflată în faza preliminară) şi analiza realizată de către Comisia Europeana privind dezechilibrele macroeconomice cu care se confruntă unele state membre ale Uniunii Europene.

În cadrul reuniunii Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii, ministrul Liviu Voinea, guvernatorul român la BEI, a subliniat importanţa accelerării finanţării BEI pentru Republica Moldova în contextul situaţiei din regiune. Preşedintele BEI, Werner Hoyer, a reconfirmat angajamentul BEI pentru susţinerea finanţării de proiecte în Republica Moldova.

La rândul său, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat marţi că obiectivul de adoptare a monedei unice europene în 2018 - 2019 nu este în afara realităţii, dar are nevoie de un consens politic puternic şi de evaluarea consecinţelor, în special a celor legate de alinierea preţurilor.

'Sprijinim orice obiectiv pe care factorul politic, într-o manieră consensualizată îl va stabili şi ne vom spune părerea dacă este realist sau nu. Despre 2018 - 2019 eu nu cred că este în afară de o anumită realitate, dar este bine, dacă ne ancorăm la acest obiectiv, să punem nişte termene intermediare, pentru că nu se va întâmpla aşa: la 1 ianuarie 2019 vine cineva cu bagheta şi gata, aţi intrat în zona euro. Trebuie să ştie oamenii despre ce este vorba', a declarat, marţi, guvernatorul BNR, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a precizat că stabilirea obiectivului de adoptare a euro este o chestiune politică, şi nu depinde de BNR sau nu numai de BNR.

'Nu am nimic împotriva ţintelor ambiţioase, dimpotrivă, dacă ele sunt de natură să mobilizeze nu să descurajeze o ţară, un popor, sunt binevenite, dar exact din acest motiv, pentru că întărirea factorilor economici, financiari dar şi sociali politici este o treabă mai complicată, stabilirea obiectivului este, în esenţă, o ţintă politică', a mai spus Isărescu.

În opinia sa, pentru a adopta euro, România are nevoie, pe lângă îndeplinirea criteriilor de convergenţă nominală, şi de apropierea nivelului de dezvoltare de cel din ţările membre ale zonei euro.

'Convergenţa reală se măsoară foarte complicat, nu este doar PIB pe locuitor ci şi repartizarea dezvoltării pe teritoriul ţării. Nu poţi intra în zona euro doar cu Bucureştiul, ci trebuie să intri cu toată ţara şi trebuie să evaluezi şi consecinţele. În clipa în care am intrat în zona euro se cam egalizează preţurile. Un bucureştean suportă mai bine o creştere a preţului la pâine, nici nu mănâncă prea multă pâine, dar la 100 de kilometri de Bucureşti se cam mănâncă pâine', a mai spus guvernatorul BNR.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ