Cum să te sinucizi politic?! Povestea lui Crin Antonescu

Cea mai mare greşeală pe care Crin a făcut-o a fost aceea de a se înconjura de personaje care mai de care mai dubioase, profitori care îşi văd doar de propriile interese şi canibalizează pe oricine le stă în cale. Cozmin Guşă şi Sorin Roşca Stănescu sunt doar doi dintre aceştia. Ei sunt cei care zi de zi l-au otrăvit pe Antonescu cu vorbele lor şi l-au făcut să se îndoiască de loialitatea partenerilor săi din USL.

Era preşedintele celui mai puternic PNL din istorie. Sub conducerea sa, şi în cadrul USL, partidul a luat cele mai multe mandate, atât de parlamentari, cât şi de aleşi locali. Social-democraţii îi acceptau fiţele şi atitudinea schimbătoare, ba mai mult, declarau cu fiecare ocazie că îl susţin pentru alegerile din toamna lui 2014. În aceste condiţii, ce l-a făcut pe Antonescu să rupă USL? Răspunsul este simplu: paranoia.

Antonescu a fost cocoloşit de cei din jurul său, i s-a spus de atât de multe ori că va fi următorul preşedinte al României, încât deja se vedea la Cotroceni. În aceste condiţii, a fost uşor de influenţat, fiindu-i impusă ideea că partenerii din PSD îl vor trăda şi nu-l vor susţine, că de fapt Victor Ponta va candida la prezidenţiale. Speriat de un asemenea scenariu, convins de anturajul său că Ponta îşi doreşte să devină preşedinte, Antonescu a devenit paranoic şi a acţionat în consecinţă. Nu îşi dorea să piardă ceea ce, de fapt, nici nu avea. Acum, probabil regretă acţiunile sale, văzând mai ales faptul că Ponta era sincer atunci când spunea că nu îşi doreşte să candideze pentru Cotroceni.

În loc să rişte, cu tot cu intoxicările la care era supus, şi să ducă USL mai departe, Antonescu s-a panicat şi a luat cea mai proastă decizie posibilă. Aceasta se manifestă acum printr-un scor prost la alegerile europarlamentare, pierderea partidului şi retragerea din cursa prezidenţială.

Dacă ar fi dus USL mai departe, iar dorinţa de candidatură a lui Victor Ponta era una reală, Antonescu ar fi avut de câştigat. În paralel, ar fi trebuit ca PNL să se comporte ca un partid aflat la guvernare, nu ca unul din opoziţie, dar care de fapt are miniştri în Cabinet, aşa cum de altfel a făcut. Antonescu ar fi putut cel care să acuze PSD de trădare şi să contabilizeze întreaga simpatie a electoratului uselist. N-a făcut acest lucru. A fost cuprins de frică şi a acţionat pripit, n-a avut încredere în aliaţii săi şi a formulat pretenţii exagerate. În final, singur, prin acţiunile sale, a ajuns să facă ceea ce credea că îi vor face social-democraţii. În loc să fie „ucis” de PSD, în încercarea de a scăpa, Antonescu n-a reuşit decât să se „sinucidă” politic. Sau poate că acesta a fost planul său de la început…