Cum scăpăm de depresie
Anxietatea şi depresia pot fi alinate cu doar 30 de minute de meditaţie pe zi, au constatat cercetătorii americani după ce au analizat rezultatele testelor clinice efectuate pe pacienţii care sufereau de tulburări mintale uşoare.
Un mare număr de persoane recurg la meditaţie, dar acest exerciţiu nu este considerat ca făcând parte dintr-o terapie medicală", a declarat Madhav Goyal, profesor-asistent de medicină internă la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, principalul autor al acestui studiu, publicat în ediţia online a Journal of the American Medical Association (JAMA), notează Mediafax.
"Dar în cercetarea noastră, meditaţia pare să calmeze simptomele anxietăţii şi depresiei la fel de bine ca antidepresivele din alte studii", a adăugat acesta, subliniind că aceşti pacienţi nu sufereau de o formă severă de anxietate sau depresie.
Cercetătorii au evaluat gradul de modificare a simptomelor în cazul persoanelor care suferă de probleme de sănătate precum insomnie sau fibromialgie, o afecţiune musculară cronică, însoţită de dureri. Puţin pacienţi din aceştia sufereau însă de o boală mintală, au precizat autorii studiului.
Cercetătorii au observat că aşa-numita meditaţie a "conştiinţei depline", o tehnică budistă ce constă în concentrarea atenţiei pe momentul prezent, s-a dovedit deosebit de promiţătoare.
În general, oamenii de ştiinţă au observat semne de îmbunătăţire a simptomelor de anxietate, depresie şi de durere, după ce pacienţii au urmat, timp de opt săptămâni, şedinţe de meditaţie zilnice de 30 de minute.
Analiza testelor clinice efectuate şase luni mai târziu au relevat că efectele pozitive ale meditaţiei s-au păstrat în tot acest interval.
Această analiză a avut în vedere 47 de teste clinice, efectuate pe 3.515 participanţi, care practicau diferite tehnici de meditaţie şi sufereau de diferite tulburări mintale şi fizice, printre care depresie, anxietate, stres, insomnie, dar şi de toxicomanie, diabet, boli cardiace, cancer şi dureri cronice.