Curtea de Conturi: bugetul a fost prejudiciat cu aproape 4 miliarde de lei în 2013

| 05 feb, 2014

Controalele efectuate anul trecut de către Curtea de Conturi a României privind activitatea instituţiilor şi companiilor de stat în anul 2012 au identificat faptul că, în total, bugetul de stat a fost prejudiciat cu 3,9 miliarde de lei (883 milioane de euro), potrivit raportului anual al instituţiei.

Raportul anual al Curţii de Conturi arată că bugetul de stat a fost prejudiciat cu 3,9 miliarde de lei (883 milioane de euro). Din această sumă, 2,2 miliarde de lei reprezintă venituri bugetare neîncasate, iar 1,6 milioane de lei sunt prejudicii propriu-zise, notează Agerpres.

"Misiunile de audit şi acţiunile de control efectuate de Curtea de Conturi în anul 2013 la cele 2.233 entităţi au identificat cazuri de nerespectare a reglementările legale, constatându-se abateri care au condus fie la nestabilirea, neurmărirea şi neîncasarea unor venituri bugetare, fie la producerea unor prejudicii", se arată în raport.

Curtea de Conturi a controlat anul trecut 1.374 de ordonatori principali de credite, 68 de ordonatori secundari de credite, 541 de ordonatori terţiari de credite, 140 de societăţi comerciale, inclusiv cele de interes locale, 11 companii naţionale, 18 societăţi naţionale, 45 de regii autonome, 3 instituţii bancare, 5 partide politice, precum şi 28 de alte entităţi, precum asociaţii sau fundaţii.

Structurile Curţii de Conturi au realizat anul trecut 2.641 de acţiuni de verificare, respectiv 1.638 de misiuni de audit financiar, 287 de misiuni de audit al performanţei, 676 acţiuni de control şi 40 de acţiuni de documentare.

În total, au fost constatate 25.684 de abateri.

'În urma realizării celor 1.638 de misiuni de audit financiar pentru conturile de execuţie a bugetelor entităţilor publice pe anul 2012, s-au emis 73 de certificate de conformitate, ceea ce demonstrează că s-a constatat regularitatea conturilor la un număr foarte mic de entităţi audiate, respectiv doar 4,5% din totalul acestora', mai precizează raportul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ