De ce sunt corecte pozițiile Procurorului General și ministrului de Justiție în cazul Victor Ponta

Scandalul a izbucnit după ce raportul raportul Inspecţiei Judiciare a admis că declaraţiile premierului Victor Ponta despre caracterul politic al condamnării lui Adrian Năstase ar afecta independenţa justiţiei şi ar induce cetățenilor un sentiment de neîncredere în aceasta. Raportul a fost admis ulterior de CSM, detaliu care a și provocat o avalanșă de declarații pro și contra.

Însuși premierul a precizat că ”Sunt convins că populaţia are mare încredere în Justiţie (...) Eu sunt liniştit de faptul că Justiţia este atât de independentă încât, în mod sigur, nu poate fi influenţată de nimeni, nici de cel care are cheile justiţiei, nici de mine, de nimeni. ”

Gheorghe Iancu, cel care fost, poate, unul din cei mai inactivi în funcția de Avocat al Poporului, a plusat, menționând că premierul ar putea fi cercetat penal pentru împiedicarea înfăptuirii justiţiei. Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, numită cu trei ani în urmă în funcție chiar de Traian Băsescu, l-a atacat mult mai dur pe premier, acuzând că prin afirmațiile făcute la anumite dosare judecate la instanța supremă decredibilizează Justiția și provoacă scăderea încrederii oamenilor în sistem. Livia Stanciu i-a cerut lui Victor Ponta să lase judecătorii să își facă treaba.

Dar, merită menționat, premierul nu a împiedicat niciun magistrat în activitatea sa, opiniile sale pe marginea condamnării fostului premier Năstase fiind enunțate cu mult după închiderea procesului, enunțarea sentinței și intrarea în executare. Cum ar putea cineva, fie acesta chiar prim-ministru să influențeze Justiția post-festum?

În apărarea premierului, ministrul de Justiție, Robert Cazanciuc și Procurorul General, Tiberiu Niță au enunțat păreri divergente celor enunțate de Livia Stanciu, considerată de mulți ca o apropiată și un om de încredere al președintelui Băsescu. Aceștia, prin luările lor de poziție în acest caz, au întărit suspiciunile că inclusiv reacțiile de răspuns virulente la opinia enunțată de premierul Ponta, ar avea în spate aceleași interese politice.

Robert Cazanciuc a participat la şedinţa plenului CSM în contextul discutării raportului Inspecţiei Judiciare, unde a declarat că, în ceea ce priveşte independenţa sistemului judiciar, el consideră că ar trebui să fie judecate mai degrabă faptele decât anumite declaraţii făcute într-un anumit context.

"Cu privire la fondul discuţiei, sigur, din punctul meu de vedere, anumite declaraţii trebuiau cel puţin nuanţate. Dar, discutând de independenţa sistemului, cred că ar trebui să judecăm mai degrabă faptele decât anumite declaraţii făcute într-un anumit context. Şi dacă e să judecăm faptele, cel puţin de când sunt eu ministru al Justiţiei, cred că avem destule dovezi prin care Guvernul a sprijinit în mod constant şi a oferit cadrul normativ şi susţinerea financiară pentru ca sistemul să poată funcţiona şi să fie cu adevărat independent", a subliniat Robert Cazanciuc, care ulterior a mai atras atenția și asupra faptului că raportul Inspecției Judiciare a transpirat în presă înainte de a ajunge la CSM, ceea ce denotă cel puțin o lipsă de respect față de această instituție.

Procurorul-şef al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Tiberiu Nițu, la rândul său consideră că declarațiile premierului țin mai degrabă de strategia de comunicare a politicianului, arătând că el se simte ”protejat” în această privință.

"Nici în ceea ce mă priveşte, nici în ceea ce îi priveşte pe alţi colegi, eu unul nu mă simt afectat, nu mă simt ameninţat în vreun fel, eu îmi cunosc capacităţile, cunosc dispoziţiile legale care mă protejează că magistrat. Sunt politicieni şi fiecare politician are, zic eu, strategia lui", a spus Tiberiu Niţu, la Digi24.

Ori această declarație pune punctul pe i în privința acestui subiect delicat. Enunțarea unor suspiciuni referitoare strict la anumiți slujitori ai Justiției, constituie un atac și o subminare la adresa Justiției, în ansamblul său?

Și prin ce trăsătură anume dobândesc magistrații în ansamblu această imunitate absolută în fața acuzațiilor de partizanat și, eventual, de corupție? De ce se pune în prezent semn de egalitate în Justiția în ansamblul său și persoana unor anumiți magistrați, asupra cărora planează suspiciunea că și-ar fi trădat imparțialitatea obligatorie? Că magistrații nu sunt mai presus de tentații, o știm, dovadă că sunt destui dintre ei și în spatele gratiilor...

Dar de ce sunt din oficiu mai presus de orice bănuială de partizanat, care pe alocuri s-a văzut cu ochiul liber în toți acești ani, când vorbim tocmai de acei magistrați care ar fi trebuit să se sesizeze nu numai în legătură cu declarațiile premierului dar și cu telefoanele și intervențiile președintelui Traian Băsescu, care urmăreau evident influențarea unor decizii și acțiuni din Justiție. Ori, pe lângă aceste telefoane recente ale președintelui, arhivele de presă abundă până hît, înapoi în primul mandat prezidențial de declarații extrem de dure ale lui Traian Băsescu, prin care s-a urmărit în mod clar intervenția expresă în Justiție. Au făcut ceva aceste organisme de control în legătură cu aceste intervenții ale președintelui? Și dacă nu, cum putem să ignorăm suspiciunea că, ceva, ceva tot trebuie să fie adevărat, măcar în legătură cu anumite persoane care au putere decizie în acest sens și care au ales în mod voit să ignore ceea ce era evident. Dacă cineva a încercat să influențeze Justiția, nu este cazul să-i inventăm vini imaginare premierului ci trebuie doar să luăm la mână toate declarațiile publice, consemnate, ale președintelui în funcție, încă din 2005 și până în prezent.