Dezbateri tensionate pe marginea bugetului. Amenințări cu pușcăria între senatori și deputați

| 12 dec, 11:49

Comisiile reunite de buget au amânat, sâmbătă, dezbaterile şi adoptarea bugetelor Camerei Deputaţilor şi Senatului, după ce reprezentanţii Senatului au solicitat 36 de milioane de lei în plus pentru salarii şi au provocat un scandal în comisie. Cei de la Senat au explicat că banii în plus sunt necesari "pentru aplicarea legii, pentru plata personalului auxiliar, dar mai ales pentru creşterile substanţiale" de salarii decise de Guvern.

Senatul a fost al doilea ordonator de credite care a apărut în faţa Comisiilor reunite de buget-finanţe, secretarul general al acestui for, Ion Vărgău, anunţând că instituţia doreşte o sumă suplimentară de 36 de milioane de lei la buget, pentru a acoperi cheltuielile de personal în urma deciziilor de majorare a salariilor bugetarilor.

În varianta avansată de Guvern, Senatul urma să beneficieze de un buget de 130 de milioane de lei, în creştere cu 17,66% faţă de anul în curs. Banii suplimentari urmau să fie folosiţi pentru plata personalului, în urma majorărilor salariale decise de Guvern şi Parlament. Mai precis, la capitolul cheltuieli de personal, în bugetul alocat Senatului, este prevăzută o sumă mai mare cu 16,50% faţă de cea alocată pentru anul 2015, notează RomâniaTV.net.

Ulterior, Senatul a aprobat, în plen, o hotărâre prin care îşi majora bugetul cu 36 de milioane de lei, motivând că banii alocaţi de Guvern nu ajung pentru acoperirea cheltuielilor - în special a celor de personal - până la finalul anului. Această decizie a Senatului a fost susţinută de secretarul general al forului în cadrul Comisiilor de buget-finanţe, care trebuiau să adopte un amendament în acest sens, pentru ca banii să fie prevăzuţi în forma finală a bugetului.

Citește și:  Comisiile reunite de buget discută duminică bugetele Camerei Deputaților și Senatului


Parlamentarii s-au opus, însă, unei astfel de creşteri, acuzând reprezentantul Senatului că nu este "onest" în solicitările făcute.

"Senatul are nevoie de un plus de 36 de milioane de lei pentru cheltuielile de personal, ceea ce presupune un plus de 45% faţă de cheltuielile de personal executate în anul 2015. Suportul legislativ nu e argument pentru această cerere. Puteţi totuşi să spuneţi exact pentru ce cereţi aceşti bani? Pentru că este clar că ne-aţi indus în eroare", a spus deputatul PNL Andreea Paul.

Secretarul general al Senatului a explicat că banii sunt "pentru aplicarea legii, pentru plata personalului auxiliar, dar mai ales pentru creşterile substanţiale" de salarii decise de Guvern şi Parlament.

Această afirmaţie a stârnit nemulţumire în rândul parlamentarilor PNL, care l-au acuzat pe secretarul general că "minte". În apărarea reprezentantului Senatului a venit senatorul PSD Marius Isăilă. "Dacă se dovedeşte că aţi minţit, mergeţi la puşcărie. Altfel, vă rog să faceţi plângere penală împotriva doamnei Andreea Paul, pentru declaraţii calomnioase", a spus acesta.

Senatorii şi deputaţii s-au certat timp de 30 de minute cu reprezentantul Senatului, adoptând chiar un amendament pentru majorarea bugetului cu 36 de milioane, însă acesta a fost ulterior abandonat, pentru că nu s-a putut indica şi sursa de provenienţă a acestor bani.

Dezbaterile au fost încheiate la solicitarea preşedintelui Comisiei de buget din Camera Deputaţilor, social-democratul Viorel Ştefan. El a afirmat că "nu poate accepta" astfel de cerinţe bugetare, iar reprezentanţii Senatului vor trebui să discute din nou cu Ministerul de Finanţe pentru a se pune de acord pe tema bugetului instituţiei. Deputatul a adăugat că, dacă se aprobă astfel de majorări fără explicaţii, populaţia va spune cum "fiecare parlamentar mănâncă dublu faţă de anul trecut".

Comisiile de buget-finanţe au amânat, astfel, dezbaterile asupra bugetului Senatului, luându-se decizia şi ca bugetul Camerei Deputaţilor să fie amânat, pentru că ar putea avea acelaşi probleme. De altfel, potrivit unor surse parlamentare, şi Camera Deputaţilor va solicita creşteri de peste 30% în buget.

Bugetele celor două Camere ale Parlamentului vor fi dezbătute duminică, la finalul discuţiilor cu ceilalţi ordonatori de credite.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ