DNA deschide dosar penal pentru folosirea coloanelor oficiale
DNA a înregistrat un dosar penal ca urmare a două denunțuri având ca obiect legalitatea folosirii repetate a dispozitivelor de însoțire în trafic de către conducători de instituții, anunţă Agerpres. Obiectiv.info a dezvăluit joi că în maşina Patriarhiei filmată trecând pe roşu, cu antemergător de la poliţie, se afla Patriarhul Daniel.
Direcția Națională Anticorupție a precizat, la solicitarea Agerpres, că joi s-a înregistrat un dosar penal ca urmare a două denunțuri având ca obiect legalitatea folosirii repetate a dispozitivelor de însoțire în trafic de către conducători de instituții, privind fapte aflate în competența de soluționare a DNA.
"La data de 5 noiembrie 2015 s-a înregistrat un dosar penal ca urmare a unui denunţ, având ca obiect legalitatea folosirii repetate a dispozitivelor de însoţire în trafic, de către conducători de instituţii, privind fapte aflate în competenţa de soluţionare a DNA", se arată în comunicatul DNA.
Denunțurile au fost făcute de o persoană fizică și de o organizație nonguvernamentală, potrivit Agerpres.
Potrivit unor surse, denunțurile i-ar viza pe procurorul general Tiberiu Nițu, pe fostul vicepremier Gabriel Oprea și pe patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.
Moartea poliţistului Bogdan Gigină în coloana oficială a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea a scos la iveală că şi Biserica Ortodoxă beneficiază de maşini de însoţire de la poliţie. Este vorba de clipul în care o maşină a Patriarhiei trece pe roşu într-o intersecţie, având deschizător de la poliţie. Obiectiv.info a reuşit să afle, în exclusivitate, că în maşina respectivă se afla însuşi Patriarhul Daniel, care mergea la o sfinţire.
Părintele Constantin Stoica a confirmat, în exclusivitate pentru Obiectiv.info, că în maşina filmată trecând pe roşu se afla patriarhul Daniel, care se îndrepta spre sfinţirea bisericii Delea Nouă Calist. “Cu siguranţă, da”, a răspuns purtătorul de cuvânt al BOR la întrebarea dacă în minivan se afla PF Daniel.