Emil Boc critică taxele anunţate de Guvern

| 06 noi, 2013

Primarul Clujului, democrat liberalul Emil Boc consideră că soluţiile pe care le adoptă actualul guvern pentru a pune în aplicare angajamentul faţă de Uniunea Europeană şi FMI, de a ţine deficitul sub 2,2 la sută, 'vor sugruma mediul de afaceri şi vor goli buzunarele românilor'.

'Sunt mai perverse aceste măsuri decât cele pe care le-am luat în 2010, care au fost transparente, directe şi care au rezolvat problema stabilităţii financiare a României şi a stabilităţii economice pe termen mediu şi lung', a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Emil Boc. 

El este de părere că nu FMI este de vină pentru taxele pe care guvernul le impune în ultima vreme, ci guvernul, care îşi demostrează, în acest fel 'incapacitatea'. De asemenea, Boc susţine că actualii guvernanţi nu vor reuşi nici după trei ani să depăşească nivelul de creştere economică din 2011. 

'În 2011 veneam după un an greu, 2010, cu cele mai dure măsuri de austeritate luate în România în ultimii ani şi am avut o creştere de 2,2 la sută', a subliniat Boc. 

Fostul premier este de părere că guvernul a picat examenul de menţinere a locurilor de muncă, al investiţiilor şi menţinerii şomajului la un nivel satisfăcător şi a amintit că atunci când guvernul condus de el a trecut prin perioade asemănătoare, a luat decizii dificile, care l-au costat.

'Guvernul celor 30 de taxe, până acum, mai sunt probabil vreo cinci sau şase în urma discuţiilor anunţate ieri cu FMI, pune economia pe butuci. În 2010 soluţiile ne-au aparţinut nouă, nu FMI-ului, noi am spus că nu luăm bani de la locurile de muncă, care omoară investiţiile şi şanse de a avea bani mai mulţi la salarii, la pensii şi ne-am asumat politic nişte măsuri grele, care ne-au costat, am pierdut alegerile. Dar România s-a stabilizat economic şi a avut creştere economică', a declarat Emil Boc.

Acesta a mai precizat că decizia de creştere a salariilor este una normală şi este firesc ca acestea să evolueze de la an la an, dar că această măsură 'reprezintă o perdea de fum'.

Tag-uri: Cluj, Emil Boc, FMI, Guvern, pdl, UE
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ