Educație: ”Dascălul” Ghiniohannis scapă de reformită, dar nu și de habarnamită

| 24 oct, 2014

Dacă analizați grozăvia lucid, riscați să nu vă opriți din râs până după anunțarea rezultatelor din turul II. Transpus în termeni practici, ”dascălul” Ghiniohannis consideră că România anului 2014 ar putea beneficia de pe urma unui plan educațional elaborat în... 1914.

Cei care au crezut că Ghinion Klaus Iohannis va avea o campanie lineară și previzibilă se gândeau desigur că, după toate probabilitățile, candidatul ACL va marșa pe experiența și rezultatele obținute ca edil al Sibiului și va pune deopotrivă accent pe educație, ca fost profesor. De rezultatele de la Primăria Sibiu nici nu ne mai vine să amintim. Mai întâi că s-a dovedit că mare parte din merite îi revin fostului premier Călin Popescu-Tăriceanu și fondurilor guvernamentale acordate cu generozitate municipiului Sibiu. Apoi au ieșit la iveală și chestiuni prea puțin onorabile: case retrocedate ilegal, speculă, chirii umflate, fonduri impresionante înghițite de proiectul nu atât de impresionant al Aeroportului internațional din Sibiu, acoperit de lișiță și păzit de broaște...

Citeşte şi: Klaus Iohannis candidat. Confesiunea religioasă – o problemă pentru Klaus Iohannis în relaţia cu electoratul

Despre educație nimic mai bun. Deși prin august Klaus Gh. Iohannis anunța cu emfază că Educația va fi elementul central al campaniei sale, nimeni nu se aștepta să o ”centreze” la modul la care a făcut-o. Extrem de puțini sunt cei care nu au auzit de jignirea prin care acesta a pierdut fără drept de apel voturile cadrelor didactice din România. Dar și mai puțini cunosc că înainte de boacănă, Iohannis dădea niște declarații mortale pe subiect. Klaus Iohannis declara tot prin vară, la umbra sezonului estival, când puțini au fost cei atenți la erorile de pilotaj din discursurile sale, că sistemul de educaţie românesc suferă de o boală larg răspândită în Europa, ”reformita”, care determină scăderea calităţii. Soluția identificată de acesta, frumoasă pe hârtie și sonoră în discurs, era o prostie colosală – pe nedrept ignorată de presa aflată și ea în vacanță de vară: Ghiniohannis declara aiuristic că este nevoie de un plan pentru educaţie pe o sută de ani.

Dacă analizați grozăvia lucid, riscați să nu vă opriți din râs până după anunțarea rezultatelor din turul II. Transpus în termeni practici, ”dascălul” Ghiniohannis consideră că România anului 2014 ar putea beneficia de pe urma unui plan educațional elaborat în ...1914. Ce vor însemna și cât de relevante vor mai fi în 2114 ideile noastre de azi, în materie de educație și învățământ? Ca și candidatura prezidențială a lui Ghiniohannis, vor mai fi consultate doar în arhivele Bibliotecii Naționale, de către cercetători nișați pe această perioadă istorică.

Citeşte şi: Decizia luată de Klaus Iohannis dacă va fi declarat incompatibil de Curtea Supremă

Este clar că liberalul care n-are habar nici ce scrie în Constituție, nici cât este salariul minim la nivel național și-a dat măsura priceperii și în problematica complexă a învățământului. Realitatea în acest domeniu ar necesita o întreagă echipă de consiliere specializată, căci România se confruntă cu problemele cunoscute și baza materială precară moștenită de la guvernările trecute, în timp ce trebuie să urmărească jaloanele și etapele obligatorii ale unui drum european. Este o echilibristică dificilă, pentru că presupune dezvoltarea inevitabil asimetrică, cel puțin în următoarele etape, între unități de învățământ provinciale extrem de izolate și care n-au practic nici grupuri sanitare onorabile și cererile europene în domeniu, care impun și școlilor din România printre altele ”adaptarea sistemului de educație la tendința mondială de utilizare a tehnologiei informației în procesul de predare – învățare”, cum a declararat recent Remus Pricopie, ministrul Educației Naționale.

Noul Raport Horizon al Comisiei Europene, aflat în parteneriat cu experții în tehnologii educaționale din SUA stipulează că “Îmbunătățirea abilităților digitale și a accesului la resursele digitale și deschise sunt esențiale, nu numai pentru ameliorarea procesului de predare, ci și pentru crearea unor modele de învățământ flexibile, care facilitează învățarea de-a lungul vieții”. Documentul de pe masa Comisiei Europene subliniază în acest sens imperativul promovării inovării sălilor de clasă și totodată aducerea tehnologiei mai aproape de școală.

Citeşte şi: KLAUS IOHANNIS PROGRAM PREZIDENŢIAL. Cum arată "România lucrului bine făcut"

“Același Raport subliniază nevoia unor acțiuni urgente în vederea promovării inovării în sălile de clasă. Acesta este un lucru pe care România îl face deja, fiind pentru prima dată când demarăm un proces de modernizare a școlii românești, fără a ajunge în situația în care acesta să ne fie solicitat imperios de instituțiile europene, ca o consecință a unei rămâneri în urmă. Din acest punct de vedere, România se află înaintea multor state din Uniunea Europeană, fiind conectată la noile tendințe mondiale de creștere a calității procesului educațional și a adaptării la realitățile secolului al XXI-lea, prin aducerea tehnologiei mai aproape de școală. Facem acest lucru nu doar prin introducerea manualelor digitale, dar și prin derularea unor proiecte precum “Internet în școala ta”, care presupune conectarea a 2.446 de școli din mediul rural și mic urban la Internet sau prin dotarea unor clase cu produse IT de ultimă generație, în urma parteneriatului dintre minister și un mare producător în domeniu”, a declarat ministrul Educației, Remus Pricopie care a mai amintit că, pentru a duce mai departe acest proces, MEN va continua revizuirea și modernizarea programelor școlare, elaborarea unor noi manuale în format digital, pentru toți ceilalți ani de studiu (învățământ primar, gimnazial și liceal), identificarea resurselor pentru dotarea tuturor școlilor, inclusiv cele din mediul rural, cu tablete, dar și crearea unui proiect finanțat din fonduri europene pentru realizarea catalogului electronic.

În paralel, așa cum aminteam mai sus, se fac eforturi incredibile de remediere a problemelor aproape ”medievale” cu care se confruntă unele unități de învățământ, unde izolarea copiilor a impus asigurarea transportului cu microbuze, sau unde nu există canalizarea necesară pentru grupuri igienico-sanitare. Este un efort titanic și adeseori lipsit de satisfacții imediat, cu greutăți inerente și care nu duc lipsă de ”ziceri” retorice despre ”reformită” sau ”planuri centenare”...

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
24 oct, 2014
cantautor
fiul unui mare lider PSD este in arest 30 zile..
tatal,sta pitit in parlament
socrul unui PM este in atentia justitiei
niste ministri ai educatiei,inclusiv rectorul Andronescu de la PSD sunt cercetati
un avocat somitate de la PSD este urmarit penal
noi discutam de habarnita in educatie,cand avem plagiator dovedit de o comisie de etica, in guvern si altul,consilierul Socol ,tot la guvern
acesta din urma,mai este si profesor
halal reprezentanti,halal educatie,halal ziaristi
24 oct, 2014
dana
Loc de munca relaxat, operator online, cu castiguri de 300 de dolari lunar, fara un program fix, doar 3 ore pe zi, intr-o echipa de exceptie si performanta! Oferim recompense substantiale pentru o activitate moderna, online, la domiciliu! Cere detalii acum la email [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ